Actualitate

FC Barcelona a sărbătorit titlul cu numărul 25 în campionatul Spaniei. Antrenorul a rămas fără pantofi

După victoria de pe terenul lui Deportivo La Coruna , Barca a câştigat al şaptelea titlu din ultimii 10 ani, în timp ce echipa lui Florin Andone a retrogradat. La începutul meciului, jucătorii Barcelonei au fost primiţi ca nişte adevăraţi campioni, adversarii făcându-le obişnuitul "tunel" de primire la intrarea pe gazon.

Oamenii lui Valverde au declanşat fiesta pe străzile din Barcelona, care au fost inundate de sute de mii de fani. Aceştia au putut vedea cele două trofee obţinute de Barca în acest sezon, după Cupa Spaniei, câştigată pe 21 aprilie. Cupele au fost expuse pe autocarul decapotabil.

Sufletul petrecerii jucătorilor a fost uruguayanul Luis Suarez, care extrem de entuziasmat, i-a luat pantofii antrenorului Ernesto Valverde şi i-a aruncat. 

Sursa: adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *