Timpul.md

Istorie 1 Iulie 2019 | 02:21

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici

Femeile din Rezistența armată antisovietică

 Ani în șir, în perioada sovietică, în timp ce femeile comuniste erau sărbătorite pe 8 martie, alte cetățence ale Imperiului Răului își puneau viața în pericol în încercarea de a se opune batjocurii și terorii la care erau supuse de către cotropitori. Pentru că acest ziar apare în așa-numita Zi Internațională a Femeii, sărbătoare cu origini profund comuniste, prezentăm mai jos o scurtă galerie a femeilor din Rezistența armată antisovietică în Basarabia postbelică, despre multe dintre care TIMPUL a scris în ultimi ani.

Olimpiada Bodiu s-a apărat în fața ocupanților cu un pistol-automat



Născută în anul 1912, a luptat alături de soțul său, Filimon, din 1945 până în toamna lui 1950, când a fost arestată. Filimon Bodiu a condus un grup de partizani antisovietici într-o zonă largă a codrilor, situată în raza localităților Telenești-Chișcăreni-Călărași-Bravicea. El încerca să facă dreptate conaționalilor, pedepsindu-i pe cei care se alăturau ocupanților sovietici: primari, agenți de colectare etc. Totodată, promova valorile creștine printre locuitorii zonei, vorbindu-le inclusiv despre efectele negative ale colectivizării forțate. În acest scop, a organizat mai multe întâlniri clandestine cu țăranii și a purtat conversații epistolare ascunse cu autoritățile sovietice, de la care cerea să nu asuprească oamenii.

Membrii familiei Bodiu, din care mai făceau parte fiul Ion, născut în 1934, şi fiica Iulia, cu trei ani mai mică, au fost nevoiți să trăiască în acei ani în bordeie improvizate în pădure, precum și pe la rude și prieteni din peste 15 sate. La 16 noiembrie 1950, aflându-se în casa lui Profir Suruceanu din Mândrești, familia Bodiu a fost atacată de un grup specializat al Ministerului de Securitate. Filimon și feciorul Ion au fost răpuși într-o luptă inegală, ambii căzând cu arma în mâini. Iulia a reușit să se salveze, dar de atunci a dispărut fără urmă. Olimpiada s-a apărat cu un pistol-automat, însă a fost rănită grav de trei gloanțe din partea securiștilor. După câteva luni de convalescență, a fost judecată de un tribunal militar și condamnată la 25 de ani de închisoare.

Văzând libertatea mai devreme, Olimpiada a trăit ultimii ani de viață la sora sa, Olga lui Grigore Moisei, din s. Câșla, r-nul Telenești. S-a stins din viață în anul 1971, fiind înmormântată în cimitirul acestei localități.

Acum câțiva ani, TIMPUL a scris despre activitatea grupului de luptă al lui Filimon Bodiu.

Ecaterina Vidrașcu redacta scrisorile Rezistenței antisovietice




Născută în 1903, în s. Tabora, r-nul Orhei. Membră și prețios om de legătură al grupului de rezistență al lui Filimon Bodiu. Avea trei copii: Vsevolod, născut în 1929, Valeriu, născut în 1937, şi Veniamin, născut în 1940. I-a adăpostit și i-a hrănit de mai multe ori pe haiducii grupului. Fiind învățătoare în s. Chițcanii Noi, r-nul Telenești, a stenografiat și a redactat scrisorile ultimative ale lui Filimon Bodiu către reprezentanții puterii sovietice și adresările acestuia către țărani. În mesajele respective, oamenii erau îndemnaţi să nu intre în colhoz, să nu predea autorităților pâinea și să sprijine Armata din Pădure. La rândul lor, tinerii erau avertizați să nu adere la organizațiile ocupanților, în special la cea a tineretului comunist - comsomolul. Mai mult, scrisorile Rezistenței armate antisovietice elogiau viaţa din timpul administraţiei româneşti și anunțau că în curând va începe un războii între Uniunea Sovietică şi America, în care comuniștii vor fi învinşi.

În 1951, Ecaterina Vidrașcu a fost condamnată la 25 de ani privațiune de libertate, fiindu-i confiscată averea. Ulterior, pedeapsa i-a fost redusă aproape în jumătate, fapt care i-a permis să revină acasă.

Nadejda Isofie, condamnată pentru că nu a denunțat un omor

Născută în s. Marinești, Chișcăreni, a fost și ea om de legătură al Armatei din Pădure. Alături de soțul său, Constantin Isofie, care lucra îngrijitor de cai în colhozul satului, i-a adăpostit în repetate rânduri și le-a dat de-ale gurii combatanților grupului. În mai 1950, Filimon Bodiu l-a ucis pe președintele colhozului din localitate, un oarecare Dumitru Cosovan, pentru că era extrem de violent față de populația satului. Cei doi s-au întâlnit din întâmplate, la ferma de cai, unde Cosovan venise pentru un control ordinar și unde la acel moment se afla și Bodiu. Pentru că nu a denunțat omorul, Nadejda Isofie a fost condamnată un an mai târziu la 25 de ani privațiune de libertate cu confiscarea averii. Și ea a fost eliberată mai devreme și s-a întors la baștină.

Olga Focșa a evadat de două ori din prinsoare




Născută în 1904, în s. Tătărești, r-nul Strășeni, cu numele Mârzenco. Necărturară și neavând copii, a reușit să-și construiască o gospodărie bună, împreună cu soțul său, Gheorghe Focșa. Aveau cinci hectare de pământ cu vii, livezi, semănături, precum și o fermă de animale și păsări, inventar țărănesc, o căruță și alte lucruri necesare. Însă, în noaptea de 6 iulie 1949, au rămas fără nimic, deoarece erau înscriși în lista deportaților în Siberia. Văzând militari înarmați, care intrau în plină noapte în ograda lor, soții au ieșit pe fereastra din spatele casei, căutând să se ascundă. Olga a fost prinsă și bătută nemilos cu picioarele și patul puștii. Soldații i-au introdus un căluș în gură, ca să nu poată striga după ajutor, i-au legat mâinile și au dus-o la primăria satului, unde au aruncat-o într-un beci umed.

Transportată apoi la Strășeni și închisă într-un vagon, pentru a fi dusă în Siberia, femeia a reușit să iasă de acolo și să evadeze, strecurându-se printre santinelele înarmate. Ulterior, împreună cu soțul său și alți tovarăși de nefericire din satele vecine, care de asemenea reușiseră să se salveze de deportare, au format grupul de rezistență armată, supranumit Armata din Pădure. În aprilie 1953, Gheorghe Focșa a fost arestat și condamnat la 25 de ani de lagăr, Olga reușind iarăși să scape de torționarii sovietici. După aceasta a trăit ascunsă până la sfârșitul anilor ’50. A murit în satul de baștină, în 1972.

Elisaveta Donică a participat la o confruntare armată cu securitatea




Născută cu numele Magari în 1913, în s. Recea, r-nul Strășeni, unde a locuit toată viața, cu excepția anilor de detenție. A făcut parte din Armata din Pădure, care a activat în codrii din zona Strășeni-Orhei-Bravicea-Călărași în anii 1945-1954. I-a găzduit de multe ori în casa ei pe partizanii din pădure, pe care i-a asigurat cu produse alimentare.

În noaptea spre 6 aprilie 1951, în gospodăria Elisavetei Donică, a avut loc una dintre cele mai fierbinți confruntări între partizani și trupele speciale ale securității, în care sovieticii au pierdut un om și altul a fost rănit. Din rândul combatanților, a fost rănit Gavril Andronache, care însă, împreună cu un alt luptător, a reușit să iasă de sub foc și să se retragă la baza lor din pădure. Tocmai spre dimineață, atacatorii au intrat în casa Elisavetei. Au arestat-o pe ea, pe fiul său, Dumitru, în vârstă de 18 ani, și pe partizanul Filip Magari.

În august 1951, un tribunal militar al districtului Odesa i-a condamnat pe Elisaveta Donică și pe Filip Magari la câte 25 de ani privațiune de libertate. Fiul Dumitru a încasat 15 ani de lagăr. După ce i-a fost redus termenul de detenție, ea a revenit acasă, unde a decedat în anii ’80.

Teodosia Magari, „fecioara Rezistenței antisovietice în Basarabia”




Născută în 1925, în s. Recea, r-nul Strășeni, a rămas cunoscută drept „fecioara Rezistenței antisovietice din Basarabia”. A fost bucătăreasa grupului de partizani antisovietici, stabilit permanent în pădure. Nefiind căsătorită și locuind singură, i-a găzduit deseori pe combatanți la ea acasă.

Este sora mai mică a Elisavetei Donică și participantă la adunarea luptătorilor din casa acesteia de pe 5 aprilie 1951, care s-a încheiat cu vărsare sânge. Pentru aceasta, a fost și ea condamnată la 25 de ani privațiune de libertate.

După ce a fost torturată în detenție de către securiști, Teodosia a fost supusă unor înjosiri nemiloase în sala de judecată a tribunalului militar. Încercând să demonstreze că luptătorii s-ar ascunde în pădure nu din considerente patriotice, ci doar pentru a organiza dezmățuri, justițiarii sovietici au învinuit-o pe Teodosia Magari de prostituție. Când ea le-a răspuns cu fermitate: „Nu m-am culcat cu vreun bărbat, sunt fecioară”, ei au umilit-o și au dispus un control ad-hoc în privința virginității sale. Spre surprinderea torționarilor, medicii au confirmat că Teodosia, la cei 26 de ani ai săi, era într-adevăr fecioară. Astfel ea a demonstrat că scopul Armatei din Pădure se limita cu strictețe la eliberarea Moldovei de regimul criminal sovietic.

După vreo zece ani de pușcărie,Teodosia Magari a fost amnistiată și s-a întors la Recea. Aici a lucrat în colhoz și a murit în anul 1992.

Ana Cucereanu a murit după ce și-a revăzut casa




Născută cu numele Marola, în anul 1895, în s. Tătărești, r-nul Strășeni. În urma reformei agrare din România interbelică, în anii ’20, și-a făcut o gospodărie mare. Avea mult pământ, animale, inventar agricol și singura mașină de treierat cu aburi din zona respectivă. La 6 iulie 1949, după ce îi decedase soțul, a fost deportată în regiunea Kurgan, alături de fiica Maria, care avea 12 ani. La acea vreme, feciorul său, Dumitru, în vârstă de 20 de ani, era deja închis într-o pușcărie sovietică.

A făcut numeroase tentative de a fi eliberată din deportare, adresând demersuri oficiale celor mai înalți conducători ai URSS. Iar în toamna anului 1950, l-a atacat fizic pe un reprezentant al puterii locale, care îi molesta sexual fiica, fapt pentru care a fost condamnată la zece ani de detenție. Și-a ispășit pedeapsa în lagărul de corecțiune nr. 3 din Irkutsk. Apropo, din pură întâmplare, în același oraș, în alt lagăr, se afla și fiul său, Dumitru...

A fost eliberată din penitenciar peste trei ani, dar a luptat în continuare pentru a reveni acasă. În cele din urmă, în 1958, i-a fost permis acest lucru, însă fără dreptul de a se stabili în RSS Moldovenească. Dar ea a sfidat interdicția respectivă și s-a întors la gospodăria sa, care era deja confiscată de către sovietici. În ziua următoare, Ana Cucereanu a murit.

Maria Cucereanu a născut în drum spre Siberia




Născută în 1903, la Tătărești, Strășeni. Este vara și cumnata Anei Cucereanu. În anii interbelici, l-a avut ca oaspete, în repetate rânduri, pe politicianul Ion Inculeț, deoarece soțul ei, Tenuță Cucereanu, era primar al satului și un cunoscut activist al Partidului Național Liberal din România.

La 13 iunie 1941, toți membrii familiei sale, din care făceau parte și doi copii, de șase și patru ani, au fost încărcați în vagoane pentru a fi duși în Siberia. După cum se cunoaște, bărbații erau despărțiți de familii și trimiși în lagărul Ivdel din Ural. Rămasă singură cu doi copii și fiind însărcinată în luna a noua, Maria Cucereanu a născut un băiat chiar în trenul morții.

La stația Ciili din Kazahstan, a fost debarcată deja cu trei copii, fiind lăsată să se descurce singură. Ca și cumnata sa, a făcut mai multe încercări de a părăsi zona în care era surghiunită. În 1947, a reușit să adoarmă vigilența paznicilor și a revenit cu cei mici acasă. A locuit pe la rude până în 1950, când a fost arestată și acuzată de evadare din gulag. A ajuns iarăși în Kazahstan, deja în calitate de deținută. În același timp, copiii i-au rămas singuri, pe drumuri, și numai după câteva luni au fost aduși lângă ea.

Cu toate acestea, Maria a făcut tot posibilul pentru a obține libertatea, care i-a fost reîntoarsă tocmai în anul 1961. A primit și ea interdicție de a se stabili în Moldova, dar nu a ținut cont de asta. A venit la Tătărești, unde a mai trăit vreo zece ani. În arhivele SIS și MAI din R. Moldova, se află patru dosare pe numele acestei femei.

Ana Gălescu ascundea mâncarea pentru luptători în copaci




Născută în 1932, în s. Gălești, r-nul Strășeni. Este singura femeie din Rezistența armată antisovietică din Basarabia postbelică, care este încă în viață și despre care am aflat. În anii 1949-1954, a fost agent de legătură al partizanilor Armatei din Pădure. Ea informa luptătorii despre apariția miliției și securității în zona de acțiune a acestora și, când era cazul, îi adăpostea în casa ei. Îi asigura în mod camuflat și cu hrană, ascunzând pungile cu mâncare în crengile unor copaci.

A fost cel mai devotat prieten de viață al curajosului combatant Ion Gălescu, soțul său, care de asemenea a făcut parte din rezistența armată antisovietică. Acesta s-a stins din viață în toamna anului trecut, la vârsta de 92 de ani. Ana Gălescu are doi fii, Constantin și Vitalie, și mai mulți nepoți.

P.S. Evident că numărul femeilor care au opus rezistență ocupației sovietice este mult mai mare. Nu ne rămâne decât să studiem arhivele și să le descoperim pe aceste femei, pentru că faptele lor au lăsat pagini de glorie în istoria neamului nostru. Iar numele lor este mult mai important pentru noi toți decât o banală și trecătoare zi de 8 martie.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus