Moldova

Femeile ştiu cine trebuie să fie preşedinte

Schimbarea atitudinii publicului vizavi de rolul femeii-lider, promovarea imaginii ei, conştientizarea de către femeie a rolului său în societate – acestea au fost obiectivele principale ale evenimentului.

La întrunire au participat 70 de femei-lider care activează în cadrul cercurilor de studii comunitare. Cercurile de studii reprezintă o metodă de învăţare pentru adulţi, preluată din Suedia şi aplicată în Moldova de către „AGROinform” cu începere din anul 2005.

Cu mesaje de salut s-au adresat către femeile-lider Aurelia Bondari, directoare executivă a Federaţiei Naţionale a Agricultorilor „AGROinform”, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, Liliana Palihovici, vicepreşedintă a Parlamentului Republicii Moldova, Ingrid Tersman, ambasadoarea Suediei în R. Moldova. La eveniment a fost invitat şi preşedintele interimar Marian Lupu, care, probabil, având agenda încărcată, n-a avut posibilitate să vină. Lipsa lui însă n-a trecut neobservată de către participante. Astfel, Elena Olaru, directoare adjunctă a SRL „Conactim.com” din Ciolacul Vechi, Făleşti, a declarat că i-ar fi spus următoarele: „Doar femeile ar hotărî cine trebuie să fie preşedintele R. Moldova în ziua de astăzi”. La rândul ei, Victoria Tintiuc, profesoară la Colegiul de medicină din Orhei, membră a ONG „Solaris”, a constatat că politica nu este prerogativa unilaterală a bărbaţilor. „Creaţia Supremă în toate domeniile vieţii se poate manifesta doar atunci când principiul feminin este prezent în aceeaşi măsură ca şi cel masculin, ca egal şi nesuprimat în posibilităţile sale. De ce avem atât de puţine femei celebre în Moldova? Din ce cauză un nume de femeie ajunge atât de greu în Panteonul Ştiinţelor?”, s-a întrebat şi ne-a întrebat ea.

Trăim într-o ţară săracă cu cele mai frumoase femei. Femeile-lider trebuie să aibă şanse egale de afirmare în societate, business şi politică – acestea au fost gândurile expuse de către Sofia Şuleanschi, directoarea Winrock Moldova, care s-a produs şi în calitate de moderatoare a primei sesiuni.
„În cadrul forumului am intenţionat să scoatem în scenă şi să promovăm femeile active, să promovăm un parteneriat rezultativ între femei şi bărbaţi, să atenţionăm societatea asupra educaţiei şi relaţiilor în familie. Sperăm ca acest eveniment să fie un imbold atât pentru societate, cât şi pentru autorităţi în susţinerea şi aprecierea femeilor-lider din zonele rurale şi nu doar”, ne-a declarat Rodica Garştea, organizatoarea evenimentului şi moderatoarea celei de-a doua sesiuni cu tema „Egalitatea de gen şi armonia între femei şi bărbaţi – constatări, probleme, soluţii şi perspective”.

Au mai luat cuvântul Daniela Terzi-Barbăroşie, directoare executivă a Centrului „Parteneriat pentru dezvoltare”; Svetlana Ciobanu, directoarea Centrului regional de dezvoltare durabilă Ungheni; Natalia Guţu, directoare executivă a Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Spaţiul Rural din raionul Râşcani; Elena Brânză, specialistă gender şi coordonatoarea proiectului Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED); Elena Dobzeu, primăriţa satului Grozeşti, raionul Nisporeni ş.a.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *