Timpul.md

Actualitate 5 Septembrie 2017 | 12:38

„Filantropul” Usatîi se joacă de-a donațiile. Se laudă cu ajutoare INEXISTENTE către o Biserică. Preotul a fost amenințat / DOC

„Filantropul” fugar Usatîi se laudă peste tot cu donațiile sale, dar lucrurile nu sunt tocmai așa. 

Recent, primarul de la Bălți s-a lăudat intens că ar fi donat Bisericii din Iargara materiale de construcție în valoare de 100 de mii de lei.

În realitatea, donația a fost un simplu „show mediatic”. Deși a fost efectuat un transfer la un agent economic, iar banii au fost retrași din conturile fundației lui Usatîi, de facto biserica nu a primit absolut nimic.

Preot amenințat de oamenii lui Usatîi

Contactat de TIMPUL, preotul Valeriu Pistriu (Biserica Sf. Dumitru din orașul Iargara, Leova) ne-a confirmat această informație: „Anul trecut la hramul satului, în fața mulțimii, au scos un „certificat” de donații de 100 mii și au spus că banii o să ajungă la Biserică. Am tot întrebat Primarul, și au promis că „da-da, o ajungă”. Am început lucrările, am strâns bani de la lume, iar în iunie mi-a zis că trebuie să semnez niște acte prin care eu aș primit din ianuarie materiale de o sută de mii, cum puteam să semnez dacă nu am primit? Primarul și membrii Partidului m-au amenințat pe mine și familia mea reproșându-mi că nu semnez acele acte. Dacă vreți - semnați voi că ați primit, eu nu semnez”.

Ce spune primarul localității

Primarul localității, Eugeniu Mutaf, membru al Partidului Nostru, spune că reprezentantul bisericii ar fi primit totuși materiale de construcții aproape de 40 de mii de lei, iar restul banilor nu au fost valorificați. Prin urmare, agentul economic care urma să furnizeze bisericii toate materialele de construcții, a transferat banii înapoi pe contul fundației lui Renato Usatîi.

„După ce s-au luat câteva materiale, părintele nu a mai vrut să semneze nici un contract. Spunea că eu îl oblig, că l-am agresat pe dumnealui și pe familia lui, dar nu e adevărat. Acum banii care au fost returnați fundației, vor ajunge în bugetul local ca să facem ceva pentru localitate”, a declarat funcționarul, menționând că există documente care i-ar confirma spusele.

L-am contactat repetat pe Valeriu Pistrui, preotul localității, și a infirmat cele declarate anterior de către primarul Mutaf. „Chiar nu știu cum poate să spună asta. Nu am luat materiale de construcții”, menționând că primarul deseori ar spune minciuni prin oraș. „Am primit donație în anul 2015 de la fundația lui Renato Usatîi. Atunci totul a fost în regulă. Anul trecut, când au venit ei cu acest cadou, era campanie electorală. Am rămas doar cu promisiunea. Am aflat că toți 100 de mii de eli au fst întorși pe contul fundației încă în luna mai. Ce spune primarul este o minciună”, a declarat reprezentantul bisericii pentru TIMPUL.

 






Știrea se actualizează...  



Timpul.md



Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus