Timpul.md

Opinii & Editoriale 25 Septembrie 2018 | 07:17

Fiul Împăratului

„Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Ba, da! - a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine.” (Matei 17; 24-27)

 E o întâmplare cu care se încheie capitolul 17 de la Matei, cel care începea cu Schimbarea la față a lui Iisus Hristos, unde, dacă vă amintiți, s-a auzit „glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L".
Vedem că Petru e întrebat dacă Iisus plătește darea (birul) pentru Templu, iar Petru răspunde afirmativ, însă când intră în casă, înainte ca el să îi spună ceva, Iisus merge la el și îl întreabă dacă fiii de împărat plătesc bir. Fiindcă aici nu e vorba de bir plătit Cezarului, ci e vorba de birul pentru Templu. Împăratul Templului e Dumnezeu, iar Iisus e Fiul Său.

Deci Iisus face apel la judecata simplă a lui Pavel: Fiul lui Dumnezeu, mărturisit înaintea lui Petru de Însuși Tatăl, chiar pe muntele Tabor, trebuie să plătească bir la Templu? Și după ce Petru îi răspunde, Iisus îl trimite la mare să pescuiască un pește care va avea în gură un ban.
Sunt două aspecte foarte importante aici. Mai întâi faptul că Iisus îl atenționează pe Petru că va plăti acest bir doar ca să nu îi smintească pe cei care strâng darea, iar apoi modul în care Iisus plătește acest bir din banul închis în gura peștelui.

Iisus nu trebuia să plătească darea la Templul Tatălui Său, însă va face cu mult mai mult: va răscumpăra toată firea omenească prin jertfa Sa pe cruce. Iisus e darul mai presus de dar. Dar și dăruitor în același timp. El se dă pe Sine pentru viața lumii. Nu bani, nu a zecea parte din câștig. Ci însăși viața Sa o dă pentru viața lumii. Acum că știm aceste lucruri, cu atât mai perfid ni se pare gestul acelor oameni care vin la Iisus să ceară bir.
Însă Iisus nu îi spune lui Petru: Eu îmi voi da bir viața Mea, ci spune că Fiul Împăratului nu plătește biruri. „Așadar, fiii sunt scutiți” – spune Iisus, punând o prăpastie de netrecut între dreptatea oamenilor și dreptatea lui Dumnezeu. Dacă pentru regii pământului e normal ca toți ceilalți să fie exploatați pentru bunăstarea fiului, pentru Regele Ceresc e exact pe dos: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său, Cel Unul Născut” (Ioan 3; 16).

Însă e acest pește care are un satir (ban de argint) în gură și care repune în echilibru relația dintre Creator (Iisus Hristos) și creație. E acest pește care va face ceea ce nu a făcut omul. Va plăti birul pentru Templu, el ca parte a creației. Pentru că știm că Iisus și ucenicii aveau o pungă pentru cheltuieli, care era ținută de Iuda. Dar Iisus nu spune: cereți de la Iuda pentru bir. El îl trimite pe Petru la pește, așa cum El avea să se ducă la smochinul neroditor peste câteva zile. Fiindcă și astăzi mulți se întreabă de ce Iisus a blestemat smochinul dacă nu era atunci vremea smochinilor.
În această poveste cu birul e răspunsul pentru smochin. Oare e treaba peștilor să înoate cu bani de argint în gură? Nu, însă când se apropie Creatorul de creație, creația trebuie să fie pregătită. Peștele a fost, smochinul nu. Oare noi suntem peștele sau smochinul?

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus