Ultima oră

Fiul patronilor unui celebru restaurant din Moldova, mort într-un accident cumplit

Iulian Cojocaru avea 28 de ani, și era un cunoscut saxofonist. Tânărul se întorcea de la un angajament pe care îl avusese în Dorohoi, când într-o curbă ușoară la dreapta mașina acestuia a ieșit de pe carosabil, a intrat într-o curte, unde a lovit o dală de beton și s-a răsturnat.

În urma impactului, Iulian a fost aruncat afară din mașină, fiind proiectat prin parbriz. Ceasul de la mâna sa a fost găsit aruncat la câțiva metri de trup. Cei care au descoperit mașina răsturnată a artistului au fost doi tineri care au observat semnele lăsate pe șosea de mașină, dar și un indicator rutier rupt pe marginea drumului, potrivit Monitorul de Botoșani.

O ambulanță și descarcerarea au fost trimise la fața locului, însă era prea târziu pentru Iulian. “Din păcate, traumatismele suferite au fost multiple și incompatibile cu viața. Decesul s-a produs aproapre instantaneu”, a spus un asistent din cadrul SJA Botoșani.

La fața locului au ajuns și părinții săi, Gheorghe şi Gabriela Cojocaru, aflați în stare de șoc.

În momentul producerii accidentului, Iulian Cojocaru era singur în autoturismul BMW X3 pe care îl conducea. Polițiștii încearcă acum să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul. Este posibil ca tânărul să fi ațipit la volan din cauza oboselii.

"În cauză, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate circumstanțe producerii accidentului. În funcție de rezultate, va fi dispusă o soluție procedurală", a afirmat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Iulian Cojocaru era căsătorit și avea un copil.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *