Actualitate

Flori la monumentul Marelui Voievod

Anul acesta, se implinesc 505 ani de la trecerea la cele vesnice a Sfantului Voievod Stefan cel Mare si 553 de ani de la inscaunarea sa ca domn al Moldovei. Cu aceasta ocazie, in dimineata zilei de ieri, reprezentanti ai PLDM, AMN, PL si ai administratiei capitalei au participat la un miting de comemorare in fata monumentului lui Stefan cel Mare si Sfant.

Primul a aparut la monument Vladimir Voronin, insotit de angajatii presedintiei, cam pe la 8.15. Au depus flori si, in cinci minute, au si disparut. O ora mai tarziu, scuarul s-a umplut de lume, care a venit la Marele Stefan cu flori, cantec si o vorba buna. Dupa ce au cantat impreuna „La moartea lui Stefan Voda", alaturandu-si vocile la ansamblul folcloric „Plaiesii”, condus de Nicolae Gribincea, oamenii le-au facut loc in cercul lor, oficialilor, scriitorilor, poetilor, pentru a rosti discursuri dedicate evenimentului. Vlad Filat, presedintele PLDM, a declarat ca a venit la monument ca sa-si arate dragostea fata de tara. „Daca astazi ar fi fost Stefan, Moldova nu ar fi avut astfel de conducere”, a concluzionat politicianul. La randul sau, Mihai Ghimpu, presedinte PL, a amintit cuvintele lui Stefan cel Mare: „Moldova nu e a mea, ci a urmasilor, urmasilor nostri”, pe care, potrivit lui Ghimpu, conducatorii de astazi nu ar trebui sa le uite. Presedintele AMN, Serafim Urecheanu, a mentionat ca, „daca ar fi posibil, l-ar indemna pe Stefan sa vina acasa macar pentru doua zile, ca e mare pacoste de la Voronin”.

Scriitorul Arcadie Suceveanu a mentionat ca „imaginea lui Stefan cel Mare a fost deformata in mod pervers de catre comunisti. Cel mai mare roman din toate timpurile, in viziunea lor, a devenit unul dintre cei mai mari antiromani. Noi vrem sa reabilitam imaginea lui Stefan cel Mare si sa-l stergem de slinul ideologiei comuniste. Cred ca cel mai bun omagiu adus lui ar fi sa facem in asa fel incat acest popor al nostru, chinuit si derutat, sa se trezeasca”, a spus poetul.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *