Timpul.md

Actualitate 11 Iunie 2018 | 13:09

Focuri de armă într-un liceu din Drochia. Un elev şi-a împușcat colegul în obraz

Caz ieșit din comun la un liceu din orașul Drochia.

Un elev a fost împușcat în obraz de un coleg, care a venit la școală cu o armă pneumatică. Incidentul a avut loc pe data de 21 mai, iar forțele de ordine au fost anunțate de către tatăl victimei.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, Liliana Harea, suspectul, în vîrstă de 16 ani, a luat arma de la fratele său, care o păstra într-un safeu. Seiful era încuiat, însă bănuitul a reușit să găsească cheia.

În timpul unei pauze, minorul se juca cu arma pe unul dintre coridoarele instituției, cînd, deodată, s-a produs o împușcătură, iar glonțul l-a rănit pe un alt elev, în regiunea feței.

Victima a primit îngrijiri medicale, însă nu a fost internată, deoarece rana nu era gravă.

Contactat telefonic, procurorul orașului Drochia, Iurie Vrabie, a declarat că materialele se află în stare de examinare.

În prezent se investighează toate circumstanțele producerii incidentului.

Sursa: noi.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus