Ultima oră

Fondul Moldova – Planul Marshall al României pentru Republica Moldova

Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi Petrişor Peiu, coordonator al departamentului economic al Fundaţiei Mării Negre, susţin, într-o amplă analiză, că unica soluţie pentru Republica Moldova rămâne un “plan Marshall tailor-made”, iar singurul stat cu vocaţie în acest sens este România. 

Contextul geostrategic

Proiecţia de securitate a NATO are în acest moment două premise fundamentale: ameninţările vin, deopotrivă, dinspre Est (Rusia, Donbas, Crimeea) şi Sud (state eşuate, terorism, emigraţie). Axele sunt, deocamdată, în balanţă, dar evenimentele recente – criza fără precedent a refugiaţilor din Europa – pot duce la preponderenţa Sudului în detrimentul Estului. Summitul NATO din 2016 de la Varşovia poate consemna un asemenea dezechilibru.

Iar această perspectivă, deloc improbabilă, este amplificată şi de negocierile privind Siria şi Orientul Mijlociu preconizate între SUA şi Rusia. Negocierea va viza, prin recul, şi frontiera estică a UE şi NATO. Nu se pune problema abandonării acesteia, căci NATO rămâne cea mai sigură şi eficace alianţă de securitate imaginată, cât statutul teritoriile de dincolo de frontieră.

Accentul pe Siria şi provocările din Sud pot să ducă la concesii faţă de Federaţia Rusă în ceea ce numeşte „străinătatea (sa) apropiată”. Din perspectiva României, miza principală în Est rămâne cea a statutului R. Moldova şi a şanselor acesteia de a menţine viabil proiectul occidental. Într-un cuvânt: statutul şi geografia frontierei euroatlantice. Acestă preocupare trebuie să devină una din ţintele strategice ale Bucureştiului.

Contextul intern al R. Moldova

Ce se întâmplă acolo? Principală problemă a R. Moldova în acest moment este, la nivel de populaţie, o enormă criză de încredere. „Furtul secolului” – respectiv dispariţia miliardului din băncile moldoveneneşti (la un buget actual de circa 1 miliard şi jumătate!!!) -, lipsa oricărui vinovat şi efectele economice în lanţ au generat o stare de nemulţumire fără precedent.

Coaliţia proeuropeană aflată la guvernare (AIE 3) se află într-o profundă criză de încredere, iar zecile de mii de oameni ieşiţi pentru a protesta îşi descarcă frustrarea în PMAN într-o manifestare civică cu un potenţial de proiect politic (Platforma DA). Eşecul acestui protest – deja evident – nu va anula însă nemulţumirea publică. Efectul va fi doar anularea şi a acestei (teoretice) alternative, respectiv şansa ca societatea civilă să compenseze eşecurile clasei politice.

Ceea ce va rămâne este o pulverizare a speranţelor că R. Moldova poate, din resurse interne (clasă politică sau societate civilă), să genereze schimbarea aşteptată de populaţie. Va urma o alegere pe care R. Moldova va trebui să o facă curând, fie că vrea fie că nu: opţiunea euroatlantică prin intermediul şi parteneriatul României şi opţiunea Eurasiatică prin intermediul Federaţiei Ruse. Terţul este exclus. În perspectiva acestei alegeri, care nu va putea fi evitată, este obligaţia morală şi strategică a României să pună pe masa elitelor politice de pe ambele maluri ale Prutului un proiect realist de ancorare ireversibilă a R. Moldova de Vest. Timpul nu are răbdare, iar contextul economic şi social din stânga Prutului se degradează pe zi ce trece.

R. Moldova – codaşă între fostele state europene ale URSS

După 24 de ani de independenţă, R. Moldova se află azi în faţa unui bilanţ lugubru. O cincime de PIB dispărut, o Bancă naţională golită de rezerve şi o pantă descendentă economic după toţi indicatorii: transferuri financiare, remitenţe, importuri şi exporturi. Au crescut doar inflaţia şi numărul de şomeri.

R. Moldova are în prezent o economie cu puternice dezechilibre structurale, care nu este capabilă să genereze, din resurse interne, dezvoltare şi creştere economică. Acest lucru rezultă atât din structura PIB (industria la 11-12% pondere , similar cu agricultura) cât şi din faptul că, după 25 de ani de existenţă, a rămas pe ultimul loc la absolut toţi indicatorii macroeconomici între fostele state socialiste europene şi /sau membre europene ale URSS.

R. Moldova tinde azi spre performanţele socio-economice ale Ucrainei, fără războiul şi confruntările din statul vecin! Preconizatele negocieri cu FMI vor obliga (firesc) Chişinăul la măsuri dure şi nu vor face decât să amplifice presiunile pe o populţaie oricum pustiită. Un eşec al negocierilor vor duce la acelaşi rezultat, fără însă nicio luminiţă la capătutul tunelului. Una peste alta, urmează o etapă atroce.

De ce este nevoie de un Plan Marshall?

Problema R. Moldova trebuie gândită structurat. Toate ţările europene care s-au dezvoltat după cel de-al doilea război mondial au beneficiat de infuzii masive de capital din afară (Planul Marshall pentru Europa de Vest sau fondurile structurale europene pentru ţările estice şi fost comuniste). Republica Moldova nu este inclusă în planurile UE pentru extindere şi nici nu are resurse interne să genereze dezvoltare. Unica soluţie rămâne un “plan Marshall tailor-made”. Însă cum nici o alta ţară nu are vreun astfel de plan (şi nici măcar vreun interes anume să îl propună), singurul stat cu vocaţie în acest sens este România.

Pragmatic vorbind, R. Moldova nu are “investment grade” (perspectivă stabilă de dezvoltare), deci nici un fond străin nu va investi în aceasta economie. România are acest calificativ şi este în urcare, mai mult, ultimele oferte publice derulate cu companii româneşti (Transgaz, Electrica, Romgaz,Transelectrica) au fost suprasubscrise de multe ori atât de către investitorii de retail cât şi de către cei instituţionali, inclusiv pe bursa londoneză.

De ce acum şi nu mai târziu? Dintr-un motiv foarte simplu: astăzi, decalajul dintre România şi R. Moldova este suficient de mare cât să îi sperie pe românii moldoveni, dar şi suficient de mic/abordabil cât să permită scenarii de reducere. Spre comparaţie, raportul între Sudul şi Nordul Coreeei depăşeşte 12, pe când raportul între România şi Republica Moldova este între 4 şi 5. România poate şi trebuie să treacă Prutul printr-un proiect coerent şi câştigător. Propunerea noastră este Fondul Moldova.

Ce este Fondul Moldova?

Este un fond deschis de investiţii listat la Bursa de Valori Bucureşti. El va începe cu constituirea, prin aportul statului român, a unui fond de investiţii cu 100 milioane Euro, ajutor pe care România îl promite oricum Republicii Moldova. În prima etapa, Ministerul de Finanţe va subscrie integral suma de 100 milioane Euro. În etapa a doua, se vor emite acţiuni noi în valoare de aceeaşi suma (100 milioane Euro) care se vor subscrie de către investitorii interesaţi, în două tranşe (una pentru investitorii institutionali şi alta pentru investitorii de retail). În etape ulterioare, Fondul va emite acţiuni noi (prin majorare de capital social) în tranşe de câte 100 milioane Euro pe măsură ce vor exista proiecte de investiţii identificate. În trei ani se poate atinge o valoare a fondului de 1 miliard Euro.

În ce va investi Fondul Moldova?

Investiţiile se vor face în trei tipuri de active: Obligaţiuni emise de către Republica Moldova şi/sau de către municipiul Chişinău; Cumpararea de active de pe teritoriul Republicii Moldova; Investiţii greenfield (investiţii de la zero şi care generează proiecte funcţionale) realizate pe teritoriul Republicii Moldova. Dincolo de asta, se va investi în infrastructura de transport/mediu în proiecte care vor fi ulterior administrate tot de către Fondul Moldova. Se va investi şi în operatori de reţele urbane pe care îi va administra tot Fondul Moldova.

În ce NU va investi Fondul Moldova?

Nu se va investi în proiecte sociale, culturale sau de ordin politic. Nu se va investi în proiecte care să nu fie administrate ulterior de către Fondul Moldova. Nu se va investi în joint-ventures în care Fondul Moldova să nu fie acţionar majoritar.

Ce investitori pot deţine acţiuni la Fondul Moldova?

Se vor oferi acţiuni investitorilor instituţionali precum BERD, IFC (vehiculele de investiţii ale UE şi Bancii Mondiale), precum şi fondurilor de investiţii active în regiune. Se vor oferi pachete de acţiuni şi companiilor româneşti interesate precum Electrica, Transgaz, Transelectrica, etc. Se vor oferi acţiuni spre subscriere oricărei persoane fizice sau juridice din România sau din UE care doreşte să subscrie.

Ce avantaje presupune Fondul Moldova?

În primul rând, administrarea acestui fond va fi privată şi “business-oriented”, fără ingerinţe politice. În al doilea rând, Fondul Moldova va investi numai în proiecte pe care le va administra. În al treilea rând, acest fond va avea profit şi va distribui dividende acţionarilor. În al patrulea rând, Fondul Moldova va mobiliza sume mari de bani, comparabile cu banii disparuţi din sistemul bancar din Republica Moldova – aceste sume vor produce efecte vizibile în timp scurt (3-5 ani) şi vor schimba lucrurile şi mentalităţile în republică. În al cincilea rând, va exista un instrument concret european cu care se vor face lucruri memorabile peste Prut, reducând decalajele şi permiţând unei entităţi din spaţiul euroatlantic să “controleze” efectele.

Potenţiale obiecţii la Fondul Moldova şi răspunsul la ele

În contextul discuţiilor anterioare despre Fondul Moldova, au apărut o serie de interogaţii cu bun efect euristic şi pe care am dorit să le clarificăm. Obiecţia că „statul nu poate adminstra eficient un fond de investiţii”. Nu este tocmai adecvată, căci Fondul Moldova nu urmăreşte aşa ceva. Noi propunem ca statul român (Ministerul de Finanţe) să constituie un fond ale cărui acţiuni să le vândă pe bursa de valori Bucureşti în două tranşe (una pentru investitorii de retail şi alta către investitorii instituţionali). Administrarea/managementul fondului se vor asigura prin desemnarea, de către acţionari, a unor persoane alese conform criteriilor guvernanţei corporatiste aplicabile unui fond de acţiuni listat pe orice bursa.

Obiecţia că „nu avem în ce să investim în Republica Moldova, este o piaţă fără adâncime”. O asemenea temere nu este fără justificare, dar Proiectul Moldova trebuie pus în perspectivă. Şi perspectiva arată aşa: Guvernul Romaniei afirmă că are 100 de milioane de Euro de oferit Republicii Moldova. Este foarte bine. Ce facem cu ei? Propunerea noastră este să îi punem în acest fond, să mai adaugăm încă pe atât prin vânzarea de acţiuni şi să începem Fondul Moldova cu 200 milioane de Euro, nu cu mai mult.

Exista multe proiecte de infrastructură (energetică sau de transporturi/ mediu) în care România poate investi aceşti bani, iar o anumite proporţie se poate aloca şi pentru cumpararea de obligaţiuni ale Republicii Moldova. Vom obţine astfel două efecte majore: în primul rând banii vor fi investiţi în active pe care Fondul le va deţine şi administra în Republica Moldova, nu în proiecte decise de politicieni şi apoi administrate tot de ei, aşa cum s-a întâmplat până acum (consecinţa acestei „strategii” e că România NU are nicio investiţie majoră în R. Moldova). În al doilea rând numai aceşti 200 de milioane (în primul an) înseamnă mai mult decât toată asistenţa financiară internaţională primită de Republica Moldova , deci efectul ar fi simtit imediat.

Obiecţia după care „noi nu putem să reducem decalajele interne (din România), cum să le reducem pe cele dintre România şi Republica Moldova?” se poate face auzită. Nici acest argument nu este decisiv şi ţine tot de perspectivă. Dincolo de faptul că există fondurile investite în dezvoltare regională şi care au tocmai acest scop, respectiv reducerea decalajelor, ceea ce propunem noi este tocmai o schimare de perspectivă.

Având în vedere că R. Moldova nu se poate conecta la spaţiul european decât prin intermediul României, propunem să completăm tabloul efortului de a reduce decalajele interne adăugând şi stânga Prutului. Dacă, de pildă, vom căuta să reducem decalajele faţă de Moldova internă prin construirea de infrastructură (autostrăzi/căi ferate) care să lege Bucureştiul şi Transilvania de Iaşi/Suceava, de ce să nu construim aceasta infrastructura direct până la Chişinău, Balţi, Cahul?

O schimbare de paradigmă faţă de R. Moldova

Ceea ce propune Fondul Moldova este o schimbare de viziune faţă de stânga Prutului. A devenit acum evident pentru toată lumea că Republica Moldova nu reuşeşte să se “vânda” singură. Nu are „investment grade”, deci investitorii privaţi nu investesc aici, programele cu UE, FMI şi Banca Mondiala sunt îngheţate şi oricum insuficiente, resurse interne nu există – Republica Moldova este un stat asistat, prin definiţie. În acest timp, România reuşeşte să obţină suprasubscriere pentru orice încearcă să vândă, adică România este un brand care “vinde bine” în ultimii ani.

Noi propunem, în esenţă, un transfer de “empatie investiţională” dinspre România spre Republica Moldova, dublat de introducerea unui model de afaceri între cele două state: voi investi la tine doar în obiective economice şi/sau de infrastructura pe care să le administrez privat şi să produc profit pentru a reduce decalajele. Adica o schimbare radicală de paradigma favorabilă ambelor părţi: investim privat, nu dăm ajutoare de la statul român, investim în infrastructura R. Moldova şi nu în „poduri de flori” (necesare la vremea lor) şi administrăm noi ceea ce investim.

Al treilea „proiect de tară”?

O ultimă observaţie legată de posibile neînţelegeri. Discuţia despre „al treilea proiect de ţară al României”, după integrarea euroatlantică, a devenit astăzi aprope desuetă. „Aducerea românilor plecaţi acasă”, „educaţia”, „reunificarea cu R. Moldova”, „integrarea (după aderare) în structurile euroatlantice” etc. – toate şi încă altele au concurat pentru această poziţie. Discuţia a ajuns într-o fundătură. Când pretinzi că ai mai multe proiecte de ţară (la fel ca în cazul „parteneriatele strategice”), înseamnă că nu ai, de fapt, niciunul.

În realitate, mizele de partid şi exclusivismele nu sunt indicate, iar excesele blochează dezbaterea. Căci „educaţia” – ca proiect de ţară – nu este în divergenţă cu „integrarea României în structurile euratlantice” sau „amplificarea procesului de occidentalizare a României”. Aşa cum acestea nu sunt mutual exclusive cu un tip de expertiză şi eficienţă pe frontiera euroatlantică a României, respectiv proiectul R. Moldova.

Dimpotrivă! Căci, în realitate, atitudinea Bucureştiului faţă de frontiera estică este şi un semn al valorii adăugate pe care România o poate aduce spaţiului UE şi NATO din care a decis să facă parte. Fondul Moldova este un proiect românesc şi euroatlantic, deopotrivă. În perspectiva a 100 de ani de stat român modern şi mare (2018) şi a preluării de către România a preşedinţiei Uniunii Europene (2019), Bucureştiul trebuie să fie capabil să pună pe masă proiecte şi viziuni care să îl justifice deopotrivă în faţa instituţiilor şi partenerilor euroatlantici, dar şi în faţa propriilor cetăţeni, oriunde se află aceştia.

Sursa: adevarul.ro
Autor: FUMN, Dan Dungaciu, Petrișor Peiu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *