Timpul.md

CSI / Rusia 20 Noiembrie 2019 | 12:48

Foreign Policy: Nu credeți hype-ul rușilor. Ei PIERD TEREN în Orientul Mijlociu și în întreaga lume

„În Occident, atât liberalii, cât și conservatorii par să fie de acord cu faptul că Rusia a devenit din nou o mare putere de nivel global. Și în Rusia însăși, experți în politică externă susțin că Occidentul ar face bine să accepte renașterea țării lor. Dar astfel de evaluări, unele dintre acestea panicarde, nu pot face față luminii dovezilor, scrie Foreign Policy, amintind că PIB-ul Rusiei este comparabil cu cel al Spaniei, iar bugetul militar sub a zecea parte din cheltuielile de apărare ale SUA.

”Succesele politicii externe ale Rusiei sunt exagerate”, susține autorul articolului, Rajan Menon, amintind că, în opinia general acceptată, „în 2015, președintele rus Vladimir Putin a profitat de ezitarea președintelui american Barack Obama privind Siria și a efectuat o intervenție militară, ceea ce i-a oferit un avantaj în conflictul care a urmat”.

„În realitate, pașii lui Putin abia dacă au avut o legătura cu Obama”, scrie Menon. Siria a fost partener strategic al Moscovei din 1956. În același an, Damascul a început sa cumpere arme de la blocul sovietic. În Cehoslovacia și Polonia aliate cu URSS a demarat instruirea militarilor și piloților sirieni. Siria a fost și prima care a solicitat desfășurarea de bombardiere și avioane de luptă sovietice – cerere declinata de Kremlin. În deceniile următoare ale Războiului Rece, Uniunea Sovietică a devenit principala sursă de asistență economică și militara pentru Siria. În 1971, flota URSS a început să folosească portul sirian Tartus, iar în 1980, Damasc și Moscova au semnat un acord pentru cooperarea strategică.

„Pe acest fundal, intervenția lui Putin in Siria este mai degrabă o acțiune de protejare a investițiilor strategice pe termen lung care au fost puse în pericol de războiul civil, decât o intenție de a lovi in interesele SUA. Pentru Putin, căderea liderului sirian Bashar al-Assad ar fi dus Siria la haos prelungit, fie la victoria grupărilor islamiste radicale, „cei mai puternici adversari ai lui Assad. Ambele rezultate ar fi o lovitură pentru Rusia”, subliniază Menon.

Deși soldații ruși au luptat în Siria, forțele terestre străine care i-au adus victoria lui Assad au fost furnizate în principal de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice Iraniene și de luptătorii libanezi ai ”Hezbollah”. Viziunea lor asupra viitorului Siriei nu reflectă în niciun fel opiniile Rusiei. De asemenea, vărsând atât de mult sânge pentru Siria, nu vor permite Rusiei să decidă singura soarta Siriei. Cu alte cuvinte, în realitate, Rusia nu a câștigat nimic în Siria. Mai mult, prețul refacerii țării, estimat de Banca Mondială la 250 de miliarde de dolari, este mult prea mare pentru Rusia. În ceea ce privește speranțele privind livrările de arme, există o întrebare – cum va plăti Assad pentru toate acestea.

„Realizările Rusiei în restul Orientului Mijlociu sunt de asemenea exagerate”, subliniază articolul. „Moscova, desigur, este implicată activ în conflictul din Libia. Dar aducerea ordinii într-o țara sfâșiată de război, cu două guverne concurente (fără a menționa obținerea influenței dominante în aceasta țară) se va dovedi ”munca lui Sisif”. Unul dintre guvernele libiene a condamnat deja Moscova pentru utilizarea de mercenari în Libia, iar principalii susținători ai lui Khalifa Haftar, ajutat de Rusia, sunt Egiptul și Arabia Saudita, tari mult mai apropiate cu mize mult mai mari în traiectoria libiană.”

„Flexibilitatea diplomatică a Rusiei în Israel, Arabia Saudită și Egipt a atras multă atenție. Cu siguranță că Putin și-a jucat bine cărțile. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de ceva concret, toate aceste țări vor depinde în continuare de Statele Unite și vor fi mai strâns asociate cu acestea. „Nimeni nu va renunța la legăturile cu SUA, în ciuda neajunsurilor, pentru versiunea rusească”, este convins Menon.

În ceea ce privește Africa, nu este clar care este rezultatul practic al summitului lui Putin cu șefii statelor africane, organizat la sfârșitul lunii octombrie la Sochi. „Rusia va trebui să urce un munte extrem de înalt dacă se vrea jucător major în Africa, unde, în ceea ce privește comerțul și investițiile directe externe, prezența sa este umbrită de Statele Unite, Europa, China, Turcia și India.

De fapt, observa autorul, Rusia a eșuat chiar și în propria curte. De exemplu, anexarea Crimeei în 2014 și sprijinirea rebelilor din estul Ucrainei au transformat Ucraina – de departe cea mai importanta din punct de vedere istoric și cultural dintre statele post-sovietice – în dușman de moarte al Rusiei. Kievul va fi un aliat al Occidentului, indiferent dacă visul său de aderare la NATO este sau nu iluzoriu. Mai mult, deși naționalismul ucrainean modern are multe fațete, una dintre acestea este un sentiment rusofob pronunțat.

Evenimentele din Asia Centrală dezvăluie, de asemenea, superficialitatea imaginii Rusiei lui Putin drept țara care obține o victorie după alta – (…) China a subminat, dacă nu chiar a înlocuit, hegemonia istorică a Rusiei în regiune. Modificările sunt vizibile mai ales în sfera economică, unde China a devenit principalul partener comercial și de investiții. Unul dintre semnele transformării: cea mai mare parte a petrolului și gazului din Asia Centrală curge acum spre est, în China, și nu spre nord, Rusia, – și prin conducte construite de chinezi.

Desigur, Rusia contează. O țară cu 144 de milioane de oameni, mii de focoase nucleare, un milion de militari activi, rezerve mari de petrol și gaze și un loc în Consiliul de Securitate al ONU va conta întotdeauna, iar observatorii nu ar trebui să fie surprinși atunci când Moscova își urmărește energic interesele în străinătate, sfidând Occidentul, subliniază Menon. Cu toate acestea, strânsoarea strategică a Moscovei și câștigurile tangibile sunt departe de a fi la fel de orbitoare cum sugerează imaginea promovata de Rusia.

http://www.paginaderusia.ro/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus