Timpul.md

Politică 12 Februarie 2015 | 16:12

Fostul șef al Jandarmeriei Române, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu suspendare

Fostul șef al Jandarmeriei Române, Costică Silion, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani închisoare cu suspendare, într-un dosar privind reîncadrarea în funcție a unui subofițer care fusese trecut în rezervă din Poliția Română pentru motive disciplinare.

Costică Silion a primit 3 ani închisoare pentru uz de fals, 6 luni pentru omisiune a sesizării organelor judiciare, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, 6 luni închisoare pentru fals intelectual, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai mare, respectiv 3 ani închisoare dar cu suspendarea executării pedepsei.

De asemenea, instanța a condamnat, în același dosar, tot la 3 ani închisoare cu suspendare, alți membri din fosta conducere a Jandarmeriei Române: Ion Crânguș (adjunctul lui Costică Silion), Costică Neculai (fost șef al Direcției de Management și Resurse Umane), Doru Chilibon (fost șef al Serviciului de Recrutare Personal), Iulian Lixandru (fost Șef al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General), Traian Mihai (șef Birou Management Resurse Umane), Dan-Ștefan Rusu (fost locotenent IGJR).

Aceeași pedeapsă au primit-o și Mircea Nițoi (subofițer în cadrul Biroului Management Resurse Umane) și Paul Pânișoară (subofițer în cadrul UM 0260 București).

Decizia este definitivă

Potrivit DNA, Costică Silion, chestor general de poliție (fost general IGJR) și Ion Crînguș, general maior (în rezervă) au fost deferiți justiției pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals și omisiunea sesizării organelor judiciare.

În același dosar, pentru fapte similare, au fost trimiși în judecată: colonel (în rezervă) Costică Neculai, fost șef al Direcției de Management și Resurse Umane (DMRU) din cadrul IGJR, colonel (în rezervă) Doru Chilibon, fost șef al Serviciului de Recrutare, Încadrare și Promovare Personal—DMRU, colonel (în rezervă) Iulian Lixandru, fost Șef al Bazei de Administrare și Deservire a Inspectoratului General, (UM 0260 București) , maior Traian Mihai, șef Birou Management Resurse Umane și Pregătire din cadrul Bazei de Administrare și Deservire a IGJR, subcomisar de poliție Dan-Ștefan Rusu, fost locotenent IGJR, plt. adj. Mircea Nițoi, subofițer în cadrul Biroului Management Resurse Umane și Pregătire din UM 0260 București, și plt. maj. Paul Pânișoară, subofițer în cadrul UM 0260 București.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în octombrie 2006, Paul Pânișoară, prin fraudă și prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat și cu sprijinul lui Dan-Ștefan Rusu, a susținut examenul de admitere în corpul subofițerilor și a fost reîncadrat în IGJR — Baza de Administrare și Deservire — UM 0260 București.

"Paul Pânișoară nu avea dreptul de a participa la un astfel de concurs, deoarece în cursul anului 1997 fusese trecut în rezervă din Poliția română din motive disciplinare. După reîncadrare, subofițerul a fost menținut în rândul cadrelor militare, în mod ilegal, prin încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu", precizează DNA.

De asemenea, în octombrie 2008, prin fraudă și prin falsificarea unor documente depuse la dosarul de candidat, lui Paul Pânișoară i s-a întocmit, în fals, un dosar de participare la concursul pentru trecerea în corpul ofițerilor, la care acesta nu avea dreptul de a participa.

"Înscrisurile falsificate și depuse la dosarul de candidat au fost întocmite de inculpații Lixandru, Mihai și Nițoi. În urma susținerii acestui concurs, Paul Pânișoară a fost declarat admis în corpul ofițerilor, în mod ilegal, ocupând astfel locul unei candidate ce s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.499 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite, dar neîncasate și daune morale", susțin procurorii.

DNA mai susține că, după ce această situație a fost cunoscută de conducerea IGJR și DMRU, respectiv de inculpații Silion, Crânguș, Neculai și Chilibon, aceștia nu au făcut niciun demers pentru sesizarea autorităților judiciare competente cu privire la neregulile constatate și nici nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu pentru restabilirea legalității.

"Mai mult, aceștia au determinat un lucrător din compartimentul de specialitate să întocmească, în fals, documentația pe baza căreia ministrul de Interne ar fi trebuit să emită ordinul pentru trecerea inculpatului Pânișoară în corpul ofițerilor", mai declară DNA.

În instrumentarea acestei cauze, procurorii militari au colaborat cu ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

sursa: agerpres.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus