Sport

Fotbalistii din Nationala au jucat la Gura Cainarului

Gura Cainarului, un sat din raionul Floresti, se confrunta cu multe dificultati, ca si alte localitati de la noi, fiind napadit de fenomene negative ce complica viata oamenilor: seceta, somaj, migratia fortei de munca si altele. De aproape 15 ani insa, la periferia localitatii, au fost descoperite doua izvoare de ape minerale, care nu doar au contribuit indirect la completarea bugetului auster al primariei locale, dar au adus si un plus substantial de imagine pitorescului sat din nordul republicii.

 

Lectie de fotbal pentru copiii de la sate

Gratie omului de afaceri Eugen Balaban, care a stiut cu iscusinta sa profite de bogatia acvatica de la periferia satului Gura Cainarului, mai multi sateni au parasit randul somerilor, iar tineretul din localitate a schimbat pasiunea pentru baruri si serate de dans cu antrenamentele pe stadionul din sat. Recent, la initiativa „Rusnac-MoldAqua” si a Federatiei Moldovenesti de Fotbal (FMF), a fost organizat un eveniment exceptional cu genericul „Grassroots Football”, in cadrul programului UEFA, menit pentru dezvoltarea fotbalului in masa in toate tarile membre ale Uniunii Europene de Fotbal. Internationalii moldoveni, Alexandru Onica (Dacia), Veaceslav Sofroni (Zimbru) si Denis Calincov (Academia-UTM), care au contribuit la obtinerea victoriei in meciului amical cu Georgia (2-1) si a egalului din Belarus (2-2), s-au aflat alaturi de pustii din localitatea Gura Cainarului, carora le-au transmis multe din tainele fotbalului de performanta si le-au sugerat ca numai prin munca poate fi atins obiectivul de a juca in echipele selectionate si pe arenele de prestigiu din lume.

Mingi si echipament din partea FMF

Urmariti cu exigenta de ochiul ager al antrenorului reprezentativei de tineret, Sergiu Chirilov, ambasador in R. Moldova, copiii s-au antrenat sub indrumarea fotbalistilor profesionisti, iar apoi s-au divizat in doua tabere si au jucat un mini-meci de 20 de minute. Onica, Sofroni si Calincov nu au figurat doar ca simpli spectatori, dar s-au incadrat plenar in cele doua echipe, efectuand centrari si fentari ale adversarilor. La finalul acestui master-class, din cadrul programului „Grassroots Football”, celor aproape treizeci de copii din Gura Cainarului le-au fost oferite daruri din partea FMF – seturi de mingi si echipament. Tinerii fotbalisti, de asemenea, au reusit sa-si potoleasca setea cu apa minerala si dulce, extrasa din izvoarele satului natal. Aceste delicii acvatice au ajuns si la consatenii viitorilor maestri, care au asistat la eveniment.

Prezent la sarbatoarea fotbalistica de la Gura Cainarului, presedintele FMF, Pavel Cebanu, a elogiat contributia „Rusnac-MoldAqua” pentru sprijinul acordat in organizarea acestui eveniment si le-a spus copiilor ca anume pe terenurile din satele natale incepe calea spre performanta fotbalistica si ca, peste vreo zece ani, ei vor avea sansa sa imbrace tricoul echipei nationale sau al cluburilor profesioniste.

Ion Casapciuc, un primar cu initiativa

„Apele din satul nostru sunt un colac de salvare pentru bugetul local, a afirmat, in exclusivitate pentru TIMPUL, primarul satului Gura Cainarului, Ion Casapciuc. Fiind ales in functie dupa ce am fost candidat independent, alocatiile financiare de la raion sunt extreme de reduse, astfel ca intreprinderea care ne promoveaza numele localitatii ne ajuta sa realizam mai multe activitati”. In prezent, antrenorii Victor Strungaru si Igor Roman se ocupa cu un grup de 30 de copii pe terenul de fotbal din localitate. Echipa de seniori din satul Gura Cainarului este una dintre cele mai bune in competitiile locale. Doi ani consecutiv, in 2008 si 2009, ea a invins in Cupa raionului Floresti, iar pana la destramarea judetelor, a devenit de doua ori invingatoare in campionatul judetean Soroca. Recent, producatorul apelor minerale si-a luat angajamentul sa finanteze suta la suta echipa seniorilor din Gura Cainarului. Omul de afaceri Eugen Balaban a declarat pentru presa ca visul sau este nu doar sa sustina fotbalul din localitatea floresteana dar si sa edifice un cochet stadion, de care sa se mandreasca nu doar bastinasii din Gura Cainarului, dar si intreg nordul R. Moldova.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *