Timpul.md

Actualitate 5 Ianuarie 2017 | 18:07

Francois Hollande a autorizat zeci de „execuții extrajudiciare”

 Președintele francez Francois Hollande a ordonat în ultimii trei ani execuția extrajudiciară a circa 40 de jihadiști ori presupuși jihadiști, ordine îndeplinite în cadrul unor operațiuni desfășurate de trupele speciale sau de serviciile secrete, relevă o anchetă jurnalistică efectuată de publicația Le Monde și din care au fost publicate informații săptămâna aceasta.

De altfel, în cartea intitulată "Un président ne devrait pas dire ça" (Un președinte nu ar trebui să spună acest lucru), apărută în octombrie 2016 și scrisă de doi ziariști ai acestei publicații pe baza confesiunilor adunate în urma a circa 60 de interviuri avute cu Hollande în ultimii patru ani, acesta recunoaște că a dispus "eliminarea fizică" a unor teroriști.

Investigația desfășurată de Le Monde relevă că ar fi vorba de fapt despre circa 40 de "execuții selective" pe care serviciile speciale le-au dus la îndeplinire în cadrul așa-numitelor "operațiuni homo" (omucidere) în mai multe țări, printre care se numără Mali, Siria, Etiopia, Libia sau Egipt.

Pentru unele dintre aceste operațiuni Hollande a lucrat în strânsă cooperare cu unii aliați, mai ales cu președintele american Barack Obama, în mandatele căruia SUA au recurs și ele în mod sistematic la execuția sumară a numeroase persoane încadrate de serviciile secrete în categoriile HVI (high value indivuals) sau HVT (high value targets), în care serviciile secrete includ de obicei asasinii periculoși.

Hollande nu este însă singurul președinte francez care a dispus astfel de operațiuni. De exemplu, Francois Mitterand a ordonat în anul 1985 serviciilor secrete "neutralizarea" — adică scufundarea — ambarcațiunii "Rainbow Warrior", nava emblemă a organizației ecologiste Greenpeace.

Investigația publicată de Le Monde descrie toate aspectele — operaționale, juridice și morale — ale acestei practici la care s-a recurs tot mai mult după ce Franța a devenit o țintă predilectă a teroriștilor.

O astfel de acțiune a fost aprobată în urma unui consiliu restrâns al responsabililor din domeniul securității naționale convocați de Hollande la Palatul Elysee pe 5 noiembrie 2015. La acea reuniune lui Hollande i s-a prezentat o notă confidențială ce conținea propunerea lovirii unor tabere de antrenament în Siria și Irak. Însă documentul menționează și problema delicată a jihadiștilor care sunt francezi, așadar dacă militarii francezi pot ucide concetățeni de-ai lor, fără să ofere însă un răspuns clar, făcând referire doar la 'o comunicare prudentă' în cazul unor atacuri asupra unor obiective unde se presupune că ar fi francezi și în care să se evoce "atacul locațiilor de antrenament ale teroriștilor în Siria".

De altfel, lupta împotriva terorismului, care este o combinație de război clasic și neconvențional și include operațiuni de culegere de informații și de eliminare fizică a unor inamici, face tot mai complexă zona gri a "loviturilor țintite" și a "execuțiilor extrajudiciare" conduse în numele a ceea ce francezii denumesc "raisons d'Etat" (rațiuni de Stat).

Pentru eliminarea "dușmanilor Statului", operațiunile "homo" au ca țintă teroriști individuali și sunt executate mai ales de trupele Alpha, unitatea militară de elită din cadrul Direcției Generale de Securitate Externă (DGSE), serviciul de informații externe al Franței. Potrivit Le Monde, în această unitate activează câteva sute de bărbați și femei care pot fi trimiși în misiuni în Franța și în exterior pentru a lichida respectivele ținte.

În confidențele sale regăsite în cartea "Un président ne devrait pas dire ça", președintele Hollande afirmă că a autorizat cel puțin patru operațiuni "homo". Însă un jurnalist care a investigat subiectul crede că numărul real al acestor operațiuni este de aproximativ zece ori mai mare.

AGERPRES.RO

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus