Timpul.md

Politică 28 Noiembrie 2017 | 12:00

Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Pavel Filip, elevul model al Parteneriatului Estic”

Prim-ministrul Pavel Filip este unul dintre elevii model ai Parteneriatului Estic. Este aprecierea data de jurnalistul Michael Stabenow, într-un articol dedicat țărilor din estul Europei, publicat în prestigiosul ziar german Frankfurter Allgemeine Zeitung. 

„Printre elevii model din Parteneriatul estic se consideră şi Pavel Filip, prim-ministrul de sorginte social-democrată a Republicii Moldova, în oficiu de la începutul anului 2016”, scrie jurnalistul.

În articol este citat și premierul Pavel Filip, care povestește că țara noastră este puternic marcată în continuare de conflictul transnistrean, însă, chiar și în aceste condiții, Republica Moldova a obţinut în ultimul timp succese considerabile în lupta cu corupţia şi birocraţia, dar şi în ceea ce ține de consolidarea democraţiei şi statului de drept.

Autorul articolului trece în revistă succesele pe care le-a obținut în ultima vreme țara noastră, dar și provocările pe care le are de înfruntat, inclusiv contracararea propagandei rusești. ”Cu cât mai atractivă va părea UE, cu atât mai puţin sensibili ar putea fi oamenii la mesajele venite dinspre Moscova. Filip face parte din grupul de politicieni care nu vor să piardă din vizor scopul aderării ţărilor lor la UE. Datorită faptului că practic toţi cetăţenii ţării sale ar vorbi nu doar româna, dar şi rusa, efectele propagandei ruseşti, mai cu seamă prin intermediul posturilor de televiziune, ar fi enorme”, a mai scris jurnalistul.
 
Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus