Timpul.md

Actualitate 29 Octombrie 2017 | 09:55

„Fugi, nenorocito, vine „cășuța“! Jurnalul lui Constantin Tănase din ultima lună de viață

Verdictul Luni, 29 septembrie 2014

De la V. Oglindă la Mihai Ciobanu
Sub „aparat“
Am prins, prin ceață, un schimb de priviri și o concluzie, ilustrată printr‐o cruce făcută din două degete cu inele. Așa mi s‐a părut:
E gata.
Deci, asta e.
Și punctum?
Și punctum.
Până aici a fost să fie viața mea
Eh, Constantine, Constantine.
Vreau să fumez o țigară.
Sunt ziarist.

Eram varză
Vineri, 3 octombrie, 2014

Chișinău, Spitalul nr. 2, Gastrologie, et. 2, salon 11. Ora 9. 30.
...Am fost adus aici luni, 29 septembrie. În ajun, duminică, deși eram deja ajuns la limită, am mers la Lozova, la Bostaniadă, la o zi de odihnă acasă la Nicolae Ciobanu. Am mâncat brânză de oaie adusă de Victor Avram de la Telenești, chiar am sorbit două ceșcuțe cu must. Simțeam că mă năruiesc. Stăteam în fotoliu, alături de Mircea Sofroni, Ștefan Manic, Victor Avram și adormeam. Ei nu înțelegeau ce se întâmplă... Nu simțeam o durere concretă într‐un loc concret anume, eram pur și simplu într‐o stare de slăbiciune totală.
Ce‐ai făcut din tine, bade Constantine?!
Ajung, totuși, acasă.
La ora 00 verific poșta.
Mă nărui.
Sunt varză.
Sunt ziarist.

12 octombrie, duminică
Părintele dacă‐și ceartă copilul, nu‐l alungă de acasă.

Cât mi‐a mai rămas? Dumnezeule, lăsați ficatul, faceți ce e prioritar și credeți că trebuie de făcut.

„Cășuța“ (1)
44 scări
11
11
11
11
După primele 11 mă reazem de perete.
Respirație
Inspirație
Respirație
Inspirație
De 11 ori.
Constantine, Constantine.
Ce s‐a întâmplat cu tine?!
Când eram copil, la întrecerile din Hârtoape luam primul loc
la alergări.
Sunt ziarist!


„Cășuța“ (2)
Jurnalul unui patriot muribund.
Iaca v‐am adus cășuța.
În prima zi când am putut pune ceva în gură, „cășuța“ mi s‐a părut cununa geniului bucătăriei noastre.
Am savurat‐o cu lingurița mică, ingrat cum sunt, cred, că anume ea, „cășuța“ m‐a ridicat de pe malul gropii. Voi fi nemuritor. Când am să văd că vine moartea, eu am să strig:
„Fugi, nenorocito, vine „cășuța““!
Sunt ziarist.

14 octombrie, marți
Hramul Orașului Chișinău
Hârtoape ...
Ostași sovietici
Purtau uniformă și la nunți.
Se alcoolizau.
Băieții care au făcut armata la ruși au rusificat Moldova.

„Baba rea“

„Baba rea“, ușiera, apără intrarea în spital.
Pe fumători îi gonește cu teul, după colț.
E mereu enervată, bodogănește.
Seara, de hram, se aude muzica din PMAN.
Ce i‐aș trage și eu un joc, tu‐i chelea mă‐sii, dar iaca am chicat la slujbă.
Nu se poate, pierd slujba. Râde!!!
Baba rea e bună.

Halucinații plăcute
Stau de vorbă cu tata.
– Băiete, unde te‐ai pornit?
– La matale...
– Da tu știi ce‐i aici?
– Trebuie să fie frumos...
– Măi băiete...
După geam luna.
Tata nu se mai vede și nu se mai aude. De ce oare el nu vrea să merg la el? Ei bine, discutăm altădată... Iau aparatul de radio.. Sunt ziarist! Varză...

15 octombrie, miercuri
Aș vrea să termin o carte, iar partea a II‐a a cărții să includă toate textele scrise în spital și să se numească „Ultimul editorial“.

O noapte acasă

Există Dumnezeu sau nu?
Până la 28 iunie 1940 exista?
Există!
După ce vin rușii?
Nu există!
Românii trec Prutul?
Există!
Vin rușii...
Gata! Nu mai există!

Despre denumirea cărții...
„Ultimul editorial“ sau „De gât cu moartea“, „La braț cu moartea“, „Bătălia pentru viață“, „Reportaj din lumea aceasta“

16 octombrie, joi
Azi, înainte de apariția „Timpului“, am lăsat fumatul.
Referință la carte???
De schimbat conceptul!
Vreau să fumez!!!
Toate „povestioarele“ să fie cumva subordonate „acestui concept“: „vreau să fumez“.

Ora 09:00, 16 octombrie
Am venit la Spitalul Republican
M‐am întâlnit cu Vera Sali.
Am lăsat fumatul în prezența doamnei Maria Cojocaru.
Sunt la hepatologie.
Voi scrie: Cum am lăsat fumatul? sau Cum m‐a lăsat fumatul?
Voi continua cartea: „Sunt ziarist“.

19 octombrie, duminică
Duminică, seara, a treia zi după multe frământări. Spitalul Republican, secția hepatologie, et. 7, salon nr.5.
Vizita suspectă a celor 3 securiști. A fost ziua, adică dimineața.

20 octombrie, luni

Vreau acasă!
Încep a mă simți mai bine ...
După „dispariția“ mea, despre cum am intrat și cum am ieșit din moarte.
M‐au salvat:
medicii
familia
prietenii
credința în Scriptură
dorința de a schimba ceva în viața asta.

Despre caietele de notițe
Acum când există atâtea surse de informație, caietele de notițe au căzut într‐o nedemnă dizgrație. Totuși, uneori, anii 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 vor fi propoziții scurte, culese de la centrele de presă, TV. Vor fi uitate, nefolosite în niște editoriale. Dar cât de utile devin, câtă lumină aruncă asupra acelor propoziții ... niște notițe. Sunt sigur că prezintă interes și pentru cititor.
M‐am hlemătuit de „unioniștii“ noștri: profitori, tejghetari de idealuri, dușmani și ai R. Moldova, și ai României!
Și eu sunt (am fost) unionist, dar nu ca ei. Am scris nu o dată: Unirea e destin. Hai să facem această R. Moldova frumoasă, modernă, românească și dacă va veni timpul și vor vrea să se unească. Dacă nu, nu! Istoria va arăta! Destinul!
Într‐un sat: acolo să nu vorbiți de Unire!
În altul: acolo dați‐i cu Unirea!
Trișări! Erori! Căpușe!
Vă lăudați că ați luptat pentru limbă și alfabet? Păi, de ce în 25 de ani nu ați învățat „bine“ Limba Română? Lăsați‐i în pace pe tinerii care luptă pentru Unire, nu vă aninați de coada lor.

Mi‐i rușine
Am impresia că medicii au o atitudine aparte față de mine, discriminatorie în raport cu ceilalți pacienți
Bolnavii toți sunt egali!
Regalii, ordine, medalii nu există în fața bolii...
Mi‐e rușine...
Ei și ce dacă sunt ziarist...

Inscripție pe piatra mea de mormânt:
Mi‐e silă că am fost contemporan cu mine.
Mi se pare bună. Oricărui ziarist trebuie să‐i fie un pic silă că a fost contemporan cu el.
Iar eu sunt ziarist.

Obsesia morții
Mă urmărește obsesia morții. Cum va fi când va fi? De câte ori mă uit la mâini, le văd pe piept, cu o lumânare între degete.
Când mă uit la picioare mă văd în sicriu și mă gândesc cu ce fel de pantofi voi fi încălțat.
Și cine, unde mă va încălța?
La morgă?
Vreun nefericit alcoolizat?
Sau o femeie nefericită?
Gata!
Sunt ziarist,
Mă bat!

Vreau o cafea!
E trecut de 3 de noapte. Vreau o cafea! Vreau să stau în fotoliul meu de lucru de acasă, să citesc ceva și să beau cafea.
Deschid geamul și urlu: lume, lume, există vreun creștin care să‐mi aducă o cafea?
Orașul tace.
Așa și am știut, orașul ista niciodată nu a răspuns la întrebările mele.
Poate să mă adresez direct lui Chirtoacă?
Nu, sunt ziarist.

Pacientul cu Poliță
Stau în scuarul din curtea spitalului. Se apropie și se așază lângă mine un pacient enervat.
– Au adus din reanimare un hoit la noi în salon. I se vede numai nasul. Doctorii iștia‐s idioți – de ce l‐au adus la noi? De ce l‐au adus la noi?
Încerc să lămuresc situația și zic poate acolo, la Reanimare, nu‐s locuri și a venit vreun bolnav mai grav...
Pacientul enervat nu se dă bătut: Da eu am poliță. Polița prevede așa ceva?
Întorc vorba: Dar cine‐i „hoitul“?
Deținătorul de poliță oftează, nu știu cum, mai omenește:
– Baba lui îi paralizată, stă în alt spital, copii nu are..., of...
– Aprinde o țigară și pleacă.
– Eu aprind o țigară și rămân.
Fumez.
Fixez cazul.
Sunt ziarist.

Circ!
Circ cu „ciuperci“ și cu „lanțuri ale slăbiciunilor“!
Ghici ciupercă ce‐i! „Partidul“ lui Renato Usatîi (românofob) a fost înregistrat în cursa electorala și se numește „Patria“. „Președinte“ al acestui „partid“ este Emil Ciobu (românofob), omul lui Lucinschi (românofob) care l‐a făcut ambasador al RM la București. Fiul lui Petru Lucinschi, Kiril, e piesă importantă în PLDM...
Pe Facebook urmează o replică a lui Doru Dendiu:
„Dar să nu‐l uităm pe Plahotniuc.“
Se putea oare altfel!
Îi răspund calm, frățește, românește:
„Plahotniuc e din altă „ciupercă“ și din alt „lanț al slăbiciunilor“, asta așa, ca între noi, românii“.
Mă bat.
Exist.
Sunt ziarist.
Fumez.

Liorbăitorii

Urmăresc (din păcate) toate emisiunile radio‐tv și mă conving că se liorbăiește mai mult despre Putin: cum a strănutat, ce a spus, ce nu trebuia să spună, i se dă sfaturi ce să facă pentru a nu pierde Rusia... În loc să le explice oamenilor, simplu, de ce nu trebuie admisă la putere partida imperială rusă, liorbăitorii de serviciu o țin una și bună – Putin, Putin, Putin...
Postez această replică pe Facebook.
Poate ajunge la mintea lor.
La minte lor?

Sunt o găinușă conștiincioasă
Ciugulesc pastile. Seara – 10.
Frumos ambalate.
10 în fiecare seară. Le beau pe toate odată.
Trec la calculator.
Nu mă predau.
Sunt ziarist.

Citiți și zâmbiți, dacă puteți.
Dialogul „jurnalistului“ cu...
Jurnalistul:
– Dom“ deputat (ministru...), ai furat pe perioada mandatului?
– Da.
– Să te critic?
– Nu.
– De ce?
–Fiindcă vin comuniștii la putere.
Jurnalistul:
– Dom“ deputat (ministru...) ai votat legi proaste?
– Da.
– Să te critic?
– Nu.
– De ce?
–Fiindcă vin comuniștii la putere.
Jurnalistul:
– Dom“ deputat (ministru...), ți‐ai onorat promisiunile electorale?
– Nu.
– Să te critic?
– Nu.
– De ce?
– Fiindcă vin comuniștii la putere?
Jurnalistul:
– Dom. Deputat (ministru...) recunoști că ești hoț, amoral, lacom, ipocrit...?
– Da. Dar că nu vreau să știe alegătorii mei.
– De ce?
– Fiindcă vin comuniștii la putere.
– Jurnalistul: Dom, deputat (ministru, consilier, director de..., șef de... ș.a.m.d.), de ce ai decis să mai candidezi încă o dată?
- Fiindcă vin comuniștii la putere...
– De acord. Nu te voi critica.
– De ce nu mă critici?
–Fiindcă vin comuniștii la putere.
Trăiască jurnaliștii liberi, onești, principiali, patrioți, curajoși și responsabili!!!


Reomatism
La intrarea în Secția de ...
Omuleanul are față lividă, stă ca o coromâslă, trage lacom din țigară. Altul, mare și burtos, suge și el din țigară.
- Cu ce ești?
– Reomatism, geme coromâsla...
Pauză.
– Ai brâu?
–Pe dracu’ brâu, de unde, dacă‐i tucma 584 de lei. De unde...
Trage din țigară și geme.
E ora 9. Dintr‐un salon de la etajul 2 un post de radio transmite o emisiune la rubrica ELECTORALA -2014. Mai trag și eu o țigară și pornesc gâfâind în salon. Să prind emisiunea.
Sunt ziarist, trebuie să fiu bine informat.

Doi moșnegei

Scuarul. Banca mea e ocupată de doi moșnegei. Discută într‐o limbă rusă stricată. Apoi trec la o limbă „moldovenească“, la fel de stricată. Se vede că sunt orășeni. În fața lor s‐a oprit un pacient, cu țugui. A intrat cu ei în vorbă și e un fel de arbitru.
Primul moșnegel, dinspre mine, e cel mai agitat: Cum nu‐s colhozuri? Sunt, pe noi ne hrănesc cu pâine colhozurile de la nordul Moldovei! N‐ar fi aceste colhozuri...
Arbitru: Dă‐mi o adresă concretă de sat unde au rămas colhozuri...
Celălalt moșnegel pune capăt disputei:
Hai la kapelniță...
Bătrânii s‐au retras cu pași mărunți de păsărică, eu rămân singur și mă gândesc cărui partid își vor da ei voturile.
Dar unde voi fi eu atunci?
Sunt ziarist.
Mă bat.
Mă zbat.

Scrie...
Un Leonid Smolnițchi scrie azi pe pagina sa de FB: „Coctantin Tănase, tatăl lui Alexandru Tănase, Președinte CC: „Ciar dacă nu avem pentru cine vota, putem face un lucru bun pentru noi și pentru ţară – stricăm buletinele de vot, ca să apropiem ciasul“.
Trei greșeli într‐o singură frază: „Coctanin“ în loc de „Constantin“, „ciar“ în loc de „chiar“, „ciasul“ în loc de „ceasul“. Dar fie. Am înțeles că este grăbit, nerăbdător, așteaptă un parastas de la „muribundul patriot“. Iată ce versuri îmi dedică:
„Așteptând să‐i vină ceasul,
Se gândi, c‐ar fi păcat,
Să se piardă parastasul
Cu un singur răposat.
Spuse‐atunci o rugăciune,
Muribundul patriot,
Întru mare stricăciune
Pentru listele de vot“
Ce să zic? E adevărat, mă aflu nu în cea mai nemuribundă fază, într‐un spital. Mă bucur însă că autorul acestor stihuri are o conștiință fără frâne, care îl face fericit în fața unui „muribund patriot“. Când voi dispărea, voi ruga să fie invitat la praznic. Îl rog frumos să nu refuze.
P.S. O reacție de pe Facebook
Vasile Leonid: „De jumătate de an Smolnițchi a trecut în solda lui Filat. Acum este alături de țîrdea, Contiu, Viorel Mihail. Iartă‐l, Doamne, căci nu face altceva decât sa scrie ce‐i cere patronul“!

Despre ce este această carte
Moartea este cel mai banal eveniment din viața omului. Ai fost, nu mai ești. Nimic nou. De ce omul se teme de moarte dacă știe foarte bine că nu va putea‐o evita? Ce urmează după moarte? Judecata de apoi? Gheena? Fericirea veșnică? Veșnicele întrebări, de la începuturi până azi, de aceea să le lăsăm.

Ce este și despre ce această carte? Nu știu. Hai să zicem că sunt niște impresii, trăiri și gânduri ale unui om care, la un moment dat, se pomenește pe malul gropii, stă cu picioarele spânzurate în mormânt și așteaptă ca Cel de Sus să‐l împingă puțin ca să ajungă la cele eterne. Acest om sunt eu, un jurnalist, om de o anumită vârstă care, „nu a avut grijă de sănătatea sa“. Ce am trăit în acele câteva zile când stam cu picioarele în groapă? Iată despre asta vreau să scriu, dar nu numai despre asta, fiindcă după ce m‐am ridicat în picioare, am revenit la cele neveșnice. Afară era o toamnă agresiv de frumoasă, în țară se intrase în campania electorală, eram conectat la toate resursele media, urmăream totul ce se putea urmări, inclusiv Facebook.

Așadar, aș putea defini această carte un fel de Jurnal de spital, dar nu ar fi adecvat, fiindcă multe piese ale ei sunt și un fel de scrisori cu și fără adresă, și niște amintiri, reevaluări, „autovivisecții“ nemiloase în propriu destin, povești adevărate despre oamenii cu care am împărțit scuarul din curtea Spitalului, la o țigară. Of, această țigară – cu plămânii negri ca Africa, fumam pe ascuns să nu mă vadă medicii... Din tinerețe tutunul îl mănânc în loc de pâine.

Când m‐am trezit la viață am înțeles că, în calitate de ziarist, trebuie să scriu o carte în care să fixez acest fragment de toamnă, când s‐a început o aventură proiectată pe evenimentele ce se produceau după geam, unde ea toamna, lumea vie intra în campania electorală, dar fără mine, mie de data aceasta, ca ziarist „angajat“, fiindu‐mi rezervat alt rol.

Cui va fi utilă această carte? Cred că tuturor, dar, în primul rând, celor care cred că viața e un lucru dumnezeiesc și pentru ea merită să bați și să te zbați.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus