Timpul.md

Editorial 23 Martie 2015 | 09:52

Gândurile femeilor

Michael Cunningham s-a născut în 1952 în oraşul Cincinnati, statul Ohio. Romanul Orele (The Hours, 1998) cunoaşte un mare succes câștigând Premiul Pulitzer şi PEN/Faulkner Award. 

După cum citim pe site-ul editurii Polirom: „În Orele (titlul iniţial al romanului Doamna Dalloway de Virginia Woolf) se împletesc poveştile a trei femei din trei perioade diferite ale secolului XX: Clarissa Vaughan, o editoare newyorkeză din anii '90, Laura Brown, o casnică din suburbiile Los Angelesului anilor '50 şi Virginia Woolf însăşi, surprinsă în casa din Richmond, Anglia, în 1923, schiţând romanul care avea să se numească, în cele din urmă, Doamna Dalloway. Cunningham izbuteşte să redea în chip strălucit starea psihică precară a Virginiei Woolf şi încercarea ei disperată de a-şi învinge nebunia şi de a-şi duce romanul la bun sfârşit." Ulterior a fost ecranizat. Filmul a luat la rândul lui numeroase premii, aducându-i lui Nicole Kidman Oscarul.

Cele trei femei se identifică diferit. Clarissa se comportă exact ca personajul Virginiei Woolf, Cunningham imitând inclusiv povestirea și frazarea acesteia. Petrecerea, așteptarea la semafor, bucuria dimineții de iunie. De partea cealaltă Laura Brown este o altă copie a scriitoarei engleze. Este descrisă o singură zi. Fiecare femeie se pregătește pentru ceva: o petrecere, o aniversare, o vizită anunțată. Personajul din viitor al Virginiei, Clarissa, e legat de fiul Laurei, un poet cunoscut, bolnav de SIDA, care va duce mai departe ceea ce mama lui a ratat: sinuciderea.

Tema e simțită încă din prolog, unde este expusă sinuciderea Virginiei Woolf. Însă pe parcursul romanului, deși se revine des la această idee, Cunningham subliniază cât de îndrăgostite sunt de viață cele trei femei. Nu știu dacă autorul a căutat să fie comercial și să atingă intenționat temele societății contemporane, însă la fel de prezentă ca moartea în carte e și tema homosexualității.

Nu vreau să îl acuz pe scriitor, dar știm (chiar dacă vorbim mai puțin despre asta) că există „rețete" care pot spori succesul unei cărți (fie ea de teatru, poezie, proză). Cele mai „vândute" subiecte sunt cunoscute: rasismul, antisemitismul, traficul de persoane, abuzul sexual, homosexualitatea, persoanele cu dizabilități etc. Realități care fie trebuie combătute, fie trebuie acceptate și încurajate. Exclud categoric din registrul comercial scriitorii care au abordat tematica de mai sus în urma experienței proprii.

Cartea este bine scrisă, urmărește clar stilul Virginiei Woolf, dar și psihologia feminină. Dacă i-am găsit un minus, acesta este următorul: reacțiile personajelor m-au făcut să mă întreb cine (dintre mine și Cunningham) nu înțelege femeile. M-a făcut să mă întreb dacă nu cumva tiparele sunt diferite. O femeie însărcinată care citește la șapte dimineața, dorința de a fi pieptănată când îți sună la ușă sora sau o vecină, rezumarea fericirii într-un sărut (petrecut cu 30 de ani în urmă) la o femeie de 52 de ani. Cred că noi, femeile, nu suntem chiar așa de romantice.
Dincolo de asta, cartea prinde, se citește ușor, iar portretul Virginiei Woolf este într-adevăr remarcabil. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus