Actualitate

Geamuri şi uşi sparte: Gimnaziul din satul Donici, închis din 2014 din cauza unui ordin emis de către Maia Sandu

Data de 9 ianuarie 2014 este ultima zi în care elevii gimnaziului din satul Donici au intrat în această sală de clasă, iar cuvântul "subiectul" este ultimul scris pe tablă.

În toiul iernii, aproximativ 70 de copii au fost transferaţi la şcoala din satul vecin Camencea, situat la 3 kilometri distanţă. Elina Grădinaru îşi aminteşte cum plângea fetiţa ei, pe atunci în clasa a treia, când trebuia să se trezească dis de dimineaţă ca să ajungă la lecţii.

"Îi este foarte greu acum, câteodată când vremea e rea, transportul nu merge, acum într-o zi a venit pe jos şi a ajuns acasă toată udă şi a răcit", a spus locuitoarea satului Donici, raionul Orhei, Elina Grădinaru.

Şi foştii profesori îşi amintesc cu nostalgie de lecţiile predate aici şi de holurile pline de copii. Ecaterina Silavoc a fost profesoară de istorie şi director adjunct la şcoala din sat.

"Când am intrat pe poarta şcolii mi-au dat ochii în lacrimi, mi-am petrecut aici mai mult de jumătate de viaţă", a spus fosta profesoară de Istorie la Gimnaziul din Donici, Ecaterina Silacov.

"A murit satul de când nu e şcoală. Este mare păcat de un aşa sat frumos, în centrul Moldovei şi cu o aşa istorie. Dacă nu va fi deschisă măcar şcoala primară, din sat o să rămână nimic", a spus fosta profesoară de Limbă Rusă la Gimnaziul din Donici, Valentina Petrache.

Fostul director al gimnaziului povesteşte că a trimis mai multe solicitări la ministerul condus pe atunci de actualul lider al PAS, dar fără niciun rezultat.

"Maia Sandu nu a venit cu nicio reacţie, ne-au spus doar că nu avem bani şi atât. Acum când o văd că se zbate că va face una şi alta, mă doare sufletul. Nu a putut să conducă un minister al Educaţiei şi au închis şcolile, şi au distrus şcolile, cui vrea ea acum să fie deputat, ce exemplu să dea? " a spus fostul director al Gimnaziului din satul Donici, Orhei, Ecaterina Ceban.

Lăsat de izbelişte, gimnaziul a fost de mai multe ori vandalizat.

"Acum nouă nu ni se alocă niciun ban pentru întreţinerea clădirii, niciun paznic nu avem de unde să-l plătim. Chiar este vandalizată, strică ferestrele, au distrus şi uşile de la sala sportivă, de la cabinet", a spus primarul satului Donici, Orhei, Sergiu Guzun.

Potrivit datelor statistice, între anii 2012 – 2015, cât a fost Maia Sandu ministru al Educaţiei, au fost închise în jur de 130 de instituții de învățământ din țară.De pe urma procesului de optimizare a şcolilor, unul politizat şi plin de eşecuri, au avut de suferit atât elevii, cât şi profesorii şi părinţii. În 2017, guvernul a instituit un moratoriu asupra închiderii şcolilor. De atunci, unele instituţii de învăţământ au fost redeschise.

publika.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *