Actualitate

George Simion: SIS a adus probe neconcludente, încerc să-mi fac dreptate la CEDO

Activistul a declarat că prima instanţă a respins cererea de anulare a interdicţiei şi ca urmare a fost făcut un recurs la Curtea de Apel, dar examinarea acestui dosar este tergiversată. Tânărul susţine că Serviciul se Informaţii şi Securitate a adus probe neconcludente în procesul prin care activistul încearcă să-şi recapete dreptul de a intra în Republica Moldova.

George Siomion a declarat într-o intervenţie prin Skype, la o conferinţă de presă la IPN că în instanţă SIS a prezentat mai multe fotografii în care apare la diferite mitinguri paşnice care promovează Unirea. De asemenea, drept probe au fost prezentate secvenţe video cu apariţiile televizate, capturi de pe o reţea de socializare în care apare cu portavoce şi coordonează nişte manifestaţii. Tânărul a menţionat că aceste probe, pe care le-a publicat şi pe o reţea de socializare, nu sunt concludente pentru că acele acţiuni nu prezintă pericol şi nici nu sunt interzise de lege.

„Mi-am pierdut orice încredere în justiţia din Republica Moldova şi cred că doar doi factori pot să-mi facă dreptate. Unul – CEDO, la care mă voi adresa după ce termin toţi paşii din Republica Moldova şi doi – presiunea populară. Cred şi am speranţa că oamenii din Republica Moldova vor fi alături de cazul meu”, a mai spus George Simion.

Vlad Bileţchi, reprezentant al Blocului Unităţii Naţionale, a declarat că imaginile prezentate de către SIS nu sunt probe care ar demonstra că George Simion a săvârşit careva infracţiuni, pentru că la acele acţiuni au participat sute de persoane. De asemenea, tânărul a precizat că SIS ar fi invocat şi faptul că activitatea lui George Simion este una politică şi nu are voie să facă acest lucru fiind cetăţean străin. Însă, potrivit tânărului, activistul nu face parte din nicio mişcare şi niciun partid politic.

Claudia Ioviţă, membră a Blocului, a declarat că pentru duminică, 5 iulie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, începând cu ora 14.00 este planificată o acţiune de amploare pentru a cere Unirea cu România, dar şi în susţinere lui George Simion. „După Marea Adunare Naţională de la ora 14.00, se va merge în Marşul lui Ştefan cel Mare până la Prut, timp de o săptămână, unde, pe 11 iulie, va avea loc podul de flori, iar după, împreună cu fraţii din România, vom merge spre Bucureşti”, a mai spus tânăra.

În altă ordine de idei, Constantin Codreanu, a lansat un apel public către toate forţele politice şi societatea civilă să susţină membrii blocului unionist, care îşi asumă elaborarea proiectului pentru Legea Lustraţiei. Lustraţia se referă la măsurile administrative de care fac uz regimurile post-totalitare pentru a exclude din instituţiile publice persoanele care au colaborat cu regimul comunist, în special foşti informatori ai poliţiei secrete comuniste.

La mijlocul lunii mai, preşedintele Platformei unioniste „Acţiunea 2012”, George Simion, a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 5 ani în Republica Moldova, fiind expulzat din ţară.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *