Timpul.md

Externe 12 Iulie 2019 | 17:17

Germania pledează pentru discuții directe în privința reglementării conflictului din Donbas

Germania salută dialogul direct dintre Ucraina și Federația Rusă, a declarat Christopher Burger, reprezentant al Ministerului de Externe german, citat de Censor.net.  

„Am susținut mereu negocierile directe pentru a soluționa conflictul din Ucraina. Dacă vrem să punem în aplicare acordurile de la Minsk, avem nevoie de negocieri directe între semnatarii acestora”, a menţionat diplomatul.

Oficialul a mai declarat că Germania salută conversația telefonică de ieri dintre președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Cei doi şefi de stat au discutat, în special, despre continuarea negocierilor în „formatul normand".

În acest sens, Berlinul este convins că acest format de negocieri este util. În ceea ce priveşte lărgirea acestui format, din care mai fac parte Germania și Franța, Burger a menționat că nimeni nu venit cu o asemenea propunere către partea germană. În același timp, a specificat el, negocierile privind situația din estul Ucrainei se desfășoară în strânsă legătură cu partenerii americani.

La rândul său, reprezentantul oficial al Guvernului German, Steffen Seibert, a salutat faptul că recent au fost retrase forțele din zona Staniţia Luhanska, menţionând că la această decizie s-a ajuns în „formatul normand".
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus