UE / Nato

GHIDUL Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană

   

Drept urmare, agenda ține atât de dinamica că R. Moldova va avansa în următorul an pe calea reformelor, aproximării și ajustării sistemelor normative, juridice și economice, cât și de rapiditatea cu care Bruxelles-ul și instituțiile care participă la procesul decizional al UE vor ratifica instrumentele pentru semnarea Acordului de Asociere (AA).

Așadar, scenariul optimist, dar realizabil, indică luna septembrie a anului viitor ca data cea mai probabilă pentru semnarea AA. În acest răstimp textul acordului este expertizat juridic, tradus în toate limbile oficiale ale UE, adoptat după consultări interne și inter-instituționale împreună cu organisme ale Parlamentului European.

Într-o etapă imediată, Consiliul votează cu majoritate calificată adoptarea modificărilor și Acordul este semnat împreună cu Moldova. Ultima etapă constă în ratificarea Acordului de către parlamentele R. Moldova, ale celor 28 de state membre – Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxembourg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie – și a Parlamentului European. Odată cu publicarea textului în Jurnalul Oficial al UE, Acordul intră efectiv în vigoare.

Textul Acordului de Asociere dintre UE și RM

Pe 2 decembrie, Acordul de Asociere RM-UE a fost publicat în limba engleză. Totuși, comuniștii condamnă faptul că documentul este redactat în limba engleză. Însă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis un ghid al AA (îl găsiți pe www.gov.md/europa), în care relevă, pe scurt, conținutul acestuia. Mai mult, deși publicarea AA are loc doar după parafare, fiind o practică internaţională pentru toate ţările care au aderat la Uniunea Europeană, comuniştii s-au supărat și pentru faptul că el a fost făcut public doar după Vilnius.
Dincolo de aceasta, prin semnarea Acordului de Asociere, care este un nou cadru juridic pentru cooperarea cu UE sub aspect economic și politic, R. Moldova se angajează să respecte valorile şi principiile comune pe care le împărtăşesc, în special democraţia şi statul de drept, să respecte drepturile omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi să asigure dezvoltarea unei economii de piaţă funcţionale şi dezvoltării durabile. 

Acordul de Asociere UE-Moldova are 972 de pagini şi cuprinde un Preambul ce reprezintă o declaraţie introductivă a Acordului, ce stabileşte scopul Acordului și filosofia acestuia. În Preambul se menționează că, prin intermediul acestei asocieri între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, se propune ca:

(a) să fie promovată asocierea politică și integrarea economică între părți, bazate pe valori comune și legături strânse, inclusiv prin creșterea participării Republicii Moldova la politicile, programele și agențiile UE;

(b) să fie consolidat un cadru pentru un dialog politic intensificat în toate domeniile de interes comun, care prevede dezvoltarea unor relații politice strânse între părți;

(c) să contribuie la consolidarea democrației și la stabilitatea politică, economică și instituțională în Republica Moldova;

(d) să promoveze, păstreze și consolideze pacea și stabilitatea în dimensiunile regionale și internaționale, inclusiv prin unirea eforturilor pentru a elimina sursele de tensiune, consolidarea securității frontierelor, promovarea cooperării transfrontaliere și a relațiilor de bună vecinătate;

(e) să sprijine și să consolideze cooperarea în domeniul justiției, libertății și securității, cu scopul de a consolida statul de drept și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în domeniul mobilității și a contactelor interumane;

(f) pentru a sprijini eforturile R. Moldova de a dezvolta potențialul economic prin cooperare internațională, de asemenea prin armonizarea legislației sale cu cea a Uniunii Europene;

(g) să stabilească condițiile pentru relațiile economice și comerciale pentru a conduce R. Moldova spre o integrare graduală în piața internă a UE, astfel cum este prevăzut în prezentul acord, inclusiv prin înființarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care va oferi o armonizare de anvergură și acces la o piață de liberalizare, în conformitate cu drepturile și obligațiile care decurg din calitatea de membru al OMC, precum și la punerea în aplicare transparentă a acestor drepturi și obligații;

(h) pentru a stabili condițiile pentru o cooperare mai strânsă în alte domenii de interes reciproc.
De asemenea, Acordul de Asociere prevede șapte titluri care conțin:

Titlul Principiile Generale prevede respectul pentru principiile democratice, drepturile omului, libertățile fundamentale și statul de drept. De asemenea, conține „Promovarea respectului pentru principiul suveranității și al integrității teritoriale, inviolabilitatea hotarelor și independența, precum și combaterea proliferării armelor de distrugere în masă”.

Titlul Cooperarea Politică și Politicile de Securitate și Afaceri Externe prevede intensificarea dialogului politic UE-Moldova și cooperarea în vederea convergenței graduale în sectoarele acoperite de Politica Externă și de Securitatea Comună (PESC și Politica de Securitate și Apărare Comună (PASC).

Titlul Libertatea Justiției și Securitate prevede, prin Acordul de Asociere
, ca UE și Moldova să-și consolideze dialogul și cooperarea în domeniul migrației, a azilului și a managementului frontierelor. Importanța introducerii unui regim de călătorie fără vize pentru cetățenii Moldovei.

Titlul Cooperarea Sectorială și Economică acoperă teme ce vizează dialogul economic, managementul finanțelor publice și controlul financiar, politici fiscale și cooperare în sectorul vamal, statistică etc.

Titlul Comerțul și Temele ce țin de Comerț din Acordul de Asociere este dedicat Comerțului și aspectelor ce țin de Comerț. Integrarea economică se preconizează a fi realizată prin stabilirea unei Zone de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (ZSLAC). Potrivit experților, odată ce va fi implementat, ZSLAC va conduce la o creștere suplimentară a PIB-ului RM de până la 5.4%.

Cooperarea Financiară, inclusiv Prevederile anti-fraudă, prevede asistența bilaterală acordată de UE R. Moldova. De altfel, UE este cel mai mare donator al RM. Conform statisticilor, la 1 aprilie curent, în Moldova erau implementate 246 de proiecte în cadrul asistenței externe, 84 dintre ele fiind finanțate de UE.

Prevederile Instituționale, Generale și Finale precizează că AA presupune o platformă specială instituțională de cooperare între UE și Moldova. Așadar, cel mai înalt nivel va fi reprezentat de Consiliul de Asociere UE-Moldova, care se poate întruni în orice format. Este importantă acordarea Consiliului dreptul de a lua și decizii cu caracter obligatoriu. Consiliul de Asociere va fi asistat în realizarea sarcinilor sale de către Comitetul de
Asociere, care, la rândul său, va examina aspectele specifice ZSLAC.

Întrucât Guvernul RM nu a oferit o traducere, cel puțin provizorie până la momentul actual, prezentăm, totuși, traducerea a câteva articole din AA,

Titlul VII, și anume, „Prevederile Instituționale, Generale și Finale”:
Articolul 435

1. Consiliul de Asociere este compus din membri ai Consiliului Uniunii Europene și din membri ai Comisiei Europene, pe de o parte, și de membri ai Guvernului RM, pe de altă parte. 2. Consiliul de Asociere va stabili propriile reguli de procedură. 3. Conducerea Consiliului de Asociere este asigurată, prin rotație, de către un reprezentant al UE și unul al R. Moldova.

Articolul 438

1.Consiliul de Asociere stabilește, în regulamentul său de procedură, obligațiile și responsabilitățile Comitetului de Asociere, care includ pregătirea reuniunilor Consiliului de Asociere. Comitetul de asociere se întrunește cel puțin o dată pe an. (…) 3. Comitetul de asociere ar trebui să aibă în competența sa adoptarea deciziilor în cazurile prevăzute în prezentul acord și în domeniile în care Consiliul de Asociere i-a delegat competențe. Aceste decizii sunt obligatorii pentru părți, care trebuie să ia măsurile necesare pentru a le pune în aplicare.

Articolul 440

Se instituie un Comitet de Asociere parlamentară. Acesta trebuie să fie un forum pentru membrii Parlamentului European și pentru cei ai Parlamentului RM pentru schimb de opinii. Ar trebui să se reunească la intervale pe care le stabilește ea însăși. 2. Comitetul de Asociere este alcătuit din membri ai Parlamentului European, pe de o parte, din membri ai Parlamentului RM, pe de altă parte. 3. Comitetul de Asociere își stabilește propriile reguli de procedură. 4. Comitetul parlamentar de Asociere ar trebui prezidată de către un reprezentant al Parlamentului European și un reprezentant al Parlamentului RM.

Articolul 442

1.Părțile vor promova, de asemenea, reuniuni periodice ale reprezentanților societății civile, în scopul de a-i menține informați și de a ajuta punerea în aplicare a prezentului acord. 2. O platformă a societății civile se instituie. Aceasta ar trebui să fie un forum pentru schimb de opinii, ce constă din reprezentanți ai societății civile de pe partea UE, precum și reprezentanți ai societății civile pe partea Republicii Moldova. (…) 3. Platforma Societății Civile va stabili propriile reguli de procedură.

Articolul 450. Monitorizarea

1.Monitorizarea înseamnă evaluarea continuă a progresului în implementarea și aplicarea măsurilor prevăzute de prezentul acord. Părțile vor coopera cu scopul de a facilita procesul de monitorizare în cadrul organismelor instituționale stabilite prin prezentul acord.

De asemenea, Acordul conține Anexele „ce stabilesc legislația UE care urmează a fi preluată până la o dată anumită” şi patru Protocoale.
Durata Acordului de Asociere UE-Moldova este nelimitată. Textul AA va fi redactat în cele 24 de limbi ale statelor membre ale UE.

Sinteză de Victoria Puiu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *