Timpul.md

Actualitate 19 Iunie 2019 | 11:18

Ghimpu: „Cetățenii au fost mințiți - PSRM și ACUM au format o alianță pentru patru ani”

Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, are în continuare o atitudine critică față de guvernarea „ACUM” – PSRM. Acesta le reproșează reprezentanților „ACUM” că au cedat socialiștilor instituțiile de forță și, în cele din urmă, în mâinile lui Igor Dodon și ale rușilor va ajunge și funcția de procuror general.

În opinia liberalului, cetățenii R. Moldova ar fi fost mințiți, iar partidele aflate acum la guvernare, după modelul aplicat în trecut, au început să partajeze funcții și instituții.

„Suntem datori să ajutăm oamenii să cunoască ce se întâmplă după culisele guvernării. Și-n primul rând să le spunem cât de abil au fost mințiți cetățenii noștri de către A. Năstase, M. Sandu și I. Dodon! Aceștia au spus că cele două entități politice – „ACUM” și PSRM, vor face doar o coaliție „situativă” (pe 2-3 luni). Dar de fapt au format o alianță pentru patru ani, lucru confirmat de către Dodon la o emisiune tv. Ba mai mult, au partajat și toate instituțiile statului! Sandu și Năstase au reproșat celorlalți aceste partajări. Spuneau că se fac departe de ochii lumii și că ei nu vor face partajări „în ruptul capului”! Le-au tot împuiat și amețit capul tuturor cu criterii ca „integritate” și „meritocrație”... Dar, când au ajuns la putere, tot au făcut partajare fără niciun pic de rușine... Și asta deoarece Kozak le-a promis tot sprijinul lui Putin în cazul unei guvernări proruse! Iată și dovada: Ministerul Apărării și SIS-ul i-au revenit PSRM (întocmai cum a spus Dodon!), ceea ce înseamnă că, de acum înainte, politica acestor două instituții va fi dirijată de serviciile secrete rusești”, crede Ghimpu.

Acesta bănuiește că în mâinile lui Dodon vor ajunge și procurorul general, dar și tot felul de agenții guvernamentale.

„Conform practicii europene, partidul care n-a obținut majoritatea mandatelor, dar în comparație cu alte partide le are pe cele mai multe, își asumă actul guvernării prin deținerea funcției de prim-ministru. De ce în cazul guvernării cu Blocul „ACUM”, care are mai puțin cu 9 mandate, PSRM-ul a refuzat această funcție, cerând din start funcția de președinte al Parlamentului și doar două funcții în Executiv? Sau a cedat pentru a lua agențiile, că acolo-i banul? Aceasta este o altă dovadă că Dodon și Kozak, ambii agenți ai Kremlinului au planuri ascunse... Procurorul General „european”, la fel, va fi și el omul lui Dodon, pentru că nu mai este numit de către Parlament, ci de „președintele” Dodon. Și nu este greu de înțeles „cine” și „cum” va dirija acest concurs...

Cât privește justiția, un dosar apărut la comandă, după cum am înțeles, deja și-a dat duhul. Să vedem ACUM ce va fi cu celelalte...

Ce mai putem spune la aceasta oră decât: „trăiască democrația și statul de drept al generalului Kozak”, „rezistă” R. Moldova, NATO și UE!”, a adăugat Mihai Ghimpu.

Sursa: Facebook

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus