Atitudini

Glasul pământului

Atunci de ce avem Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Română? Corect ar fi Biserica Ortodoxă din România, Moldova etc. Fiindcă ortodoxia e una. Şi patriarhiile pot fi multe.

Atunci, de ce această titulatură? E simplu: în acest fel Biserica Ortodoxă Rusă/ Română, pot avea jurisdicţie în Republica Moldova. Nu e totuna să răspunzi ca patriarh doar de bisericile din ţara ta, sau să ai în grijă şi biserici din America.

Mi se pare incredibil că, după nici două luni de la vizita patriarhului rus la Chişinău, Mitropolia Moldovei trimite oamenii legii peste credincioşii Mitropoliei Basarabiei. Ceartă ca la gura cortului. Când? Tocmai când primii trecuseră de sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, iar ceilalţi – de Sfântul Nicolae. Adică, nici mai mult nici mai puţin, ci exact de Cuvioasa Filofteia.

Pe scurt – cele două Mitropolii s-au adunat în Postul Crăciunului să îşi dispute pământurile. Cea a Moldovei vrea Moldova înapoi, cea a Basarabiei vrea Basarabia înapoi. Deci nu pentru rai se ceartă preoţii noştri, ci pentru pământ!

De parcă toate acestea nu erau de ajuns, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei mai sar şi la reporteri. Fiindcă şi reporterii, ce să mai facă? S-au săturat de-a baba oarba: uite preşedintele, nu e preşedintele. S-au săturat şi ei, dar şi telespectatorii. Şi atunci, cum să facem audienţă în post? Pândim preoţii! Care nu cred că doar acum şi doar la Călăraşi s-au certat. De reporteri ce să spunem? Au şi ei nevoie de pâine…

Însă, voi, preoţi dragi, nu citiţi Scriptura? Parcă Iisus Hristos – Dumnezeul pe care îl reprezentaţi – spunea că Împărăţia Lui nu e din lumea aceasta. Şi atunci de ce vă bateţi pentru pământuri? Lăsaţi enoriaşii să se roage în tihnă că mâine-poimâine e Sfântul Crăciun. Şi ca să nu uit, Lexus-ul nu e avion să zboare nici până la nori, dară până la Dumnezeu… Smerenia are aripi, nu Lexus-ul!

De ce aşa ceva în plin post? Să aibă vreo legătură – întreb iar – cu vizita patriarhului rus?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *