IT&C

Google ar putea primi o amendă record de la UE

Amenda record de 2,4 miliarde de euro primită de Google la finele lunii trecute pentru abuz de poziţie dominantă în domeniul căutărilor pe internet ar putea fi urmată foarte curând de o a doua amendă similară, potrivit News.ro.

În prezent, Uniunea Europeană mai desfăşoară două investigaţii împotriva Google. Acestea vizează alte două produse Google: Android şi Adsense. În primul caz, Comisia Europeană ar putea anunţa curând un verdict.

Conform Reuters, un grup de experţi independenţi verifică în prezent deciziile pe care oficialii UE urmează să le prezinte public. Experţii încearcă să găsească punctele slabe sau neconforme ale deciziilor stipulate de oficialii europeni în cazul noii amenzi pe care o va primi Google.

Acuzaţiile în acest caz au fost făcute publice în aprilie 2016. Oficialii europeni au acuzat atunci Google că acesta profită de poziţia sa dominantă pe piaţa smartphone-urilor pentru a-şi bloca incorect concurenţa.

Exemple concrete sunt aplicaţiile Google Search şi Google Chrome preinstalate pe Android, dar şi condiţiile pe care Google le impune partenerilor săi care doresc să folosească acest sistem de operare pe propriile dispozitive.

Google a pierdut deja un proces similar în Rusia, unde a fost obligat să ofere acces la Android motoarelor de căutare rivale şi să plătească o amendă de 8 milioane de dolari.

Amenda pentru politicile incorecte practicate de Google în cazul Android-ului va fi, cel mai probabil, urmată de o alta, pentru aceleaşi strategii folosite pentru Adsense, serviciul prin care Google monetizează publisherii care afişează reclamele sale. 

Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *