Actualitate

Grecia sub presiune: Un ministru evocă posibilitatea unor noi alegeri

"Cei care își imaginează că actualul guvern este o paranteză… greșesc; poporul a votat (recent) și, dacă este necesar, o va face din nou", a declarat Nikos Voutsis, în timpul unei dezbateri aprinse în Parlament asupra decretului privind transferul fondurilor organismelor publice la Banca Greciei, o măsură adoptată pentru a contracara penuria finanțelor publice.

Partidele de opoziție, în special dreapta Noua Democrație și socialiștii PASOK, au calificat decretul ca "anticonstituțional" și au acuzat guvernul că tărăgănează negocierile cu creditorii, cu riscul de a aduce vistieria statului "în impas".

Nikos Filis, purtător de cuvânt al grupului parlamentar al stângii radicale SYRIZA, la putere de trei luni și care încă se bucură de o mare popularitate, a dat asigurări că "guvernul nu dorește alegeri anticipate sau referendum".

"Ne dorim un compromis cu creditorii asupra problemelor economiei, dar în cazul în care opoziția cere legitimitatea acestui acord de către popor, nu ne temem (de alegeri)", a subliniat el.

Zona euro și-a exprimat vineri "îngrijorarea asupra progreselor limitate în discuțiile cu Grecia" în legătură cu plata ultimei tranșe de împrumut de 7,2 miliarde de euro, după o reuniune a miniștrilor de finanțe (Eurogrup).

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *