Timpul.md

Editorial 10 Septembrie 2017 | 05:58

Guvernarea este obligată să-l demită pe Igor Dodon

Când mi-am dat seama că urmează să scriu încă un text despre ultimele mârşăvenii ale lui Dodon, iar ziua în care îl scriam era 31 August, am realizat exact proporţiile grotescului cotidian în care ne-am pomenit, în acest an, 2017.  

Situaţia era previzibilă încă de prin decembrie, după ce duşmanul numărul 1 al Republicii Moldova, coruptul în toate sensurile acestui cuvânt Dodon, şi-a văzut visul cu ochii – acela de a obţine primul post în stat. Acum, el ţine să ne demonstreze în fiecare zi că se poate şi mai rău.

Cine e Igor Dodon cu adevărat, încă dinainte să se cocoţeze în prima sa funcţie publică, ştiu mulţi oameni pe care n-o să-i numesc aici. E suficient să spunem că acest om şi-a săpat sistematic, încă de pe băncile universităţii, simplii colegi şi chiar pe unii care-l aveau de prieten, pentru a parveni. Prin orice mijloace, pe orice căi. Încă din acea perioadă, începutul anilor 2000, aceste „calităţi” ale lui Dodon au fost observate şi puse în valoare de coloana a cincea rusă de la Chişinău, care a început să-l pregătească pe trădătorul de neam şi Patrie Igor pentru a-l plasa cât mai sus în ierarhia administraţiei publice centrale într-o perioadă în care puterea PCRM părea instaurată pentru mulţi ani înainte, iar partidul lui Voronin controla totul în Republica Moldova. Şi Igoraş, învăţăcel cuminte şi ascultător, a prestat. A fost viceministru, apoi ministru. Între timp a făcut oleacă de biznes, ca orice moldovan care se respectă, şi pe la Academia de Ştiinţe. Că biznesul lui încălca exact legile pe care funcţia din guvern îl obliga să le execute întocmai – asta pe Igoraş nu-l interesa. Ci-l interesa cum să se chivernisească mai bine prin căpuşarea instituţiilor finanţate de la bugetul ... statului, nu din gospodăria lui taică-său din Sadova. Cu alte cuvinte, cum să fure bani publici.

Acum Igoraş se bate cu pumnii în piept, ca o gorilă argintie din munţii Africii, că Republica Moldova este stat (adică statul este el) şi că va schimba componenţa Consiliului Suprem de Securitate astfel încât din acesta să fie excluse funcţiile nr.2 şi 3 în stat, preşedintele Parlamentului şi prim-ministrul.

Grotescul situaţiei mă obligă să mai spun încă o dată, după cum am spus-o şi cu alte ocazii, că nu-i apăr pe Candu sau pe Filip. Nu despre aceşti oameni este vorba în acest context, ci despre intenţiile trădătorului Dodon. Mancurtul vrea să-şi facă un Consiliu Suprem de Securitate doar al lui, controlat doar de el, care ar urma să „adune informaţie pe canalele noastre”, după cum a declarat mânios într-un briefing. Asta după ce guvernarea nu a participat la o şedinţă a CSS convocată de Dodon, şi, se pare, nu a venit nimeni nici de la Serviciul de Informaţii şi Securitate ca să-i dea raportul lingăului oficial al lui Vladolf Putler de la Chişinău. Se pare că scula ruşilor, Dodon, dorea să-şi apere prietenul şi stăpânul de la Moscova, Dmitrii Rogozin, cerându-le membrilor Guvernului să explice de ce denigratorul moldovenilor din 2017 şi ucigaşul lor din 1992 este acum indezirabil în Republica Moldova.

Unii au spus că e vorba de încă un „şou” preelectoral, şi că guvernarea şi Dodon joacă pentru propriile electorate. Faptul existenţei şi a acestei componente nu înseamnă neapărat că, de fapt, „totul e bine” şi hai să punem totul pe seama jocului Plahotniuc-Dodon care face parte din binomul Plahotniuc-Dodon, care, la rândul lui, ar putea foarte bine să fie un cartel (adică atunci când două forţe politice îşi împart sferele de influenţă).

Dacă acest cartel există, pentru guvernare va fi foarte greu, în următoarea perioadă, să-l mai menţină. Costurile menţinerii sale ar putea deveni prea mari pentru PDM, în ciuda faptului că acum controlează guvernarea. Vin alegerile, iar din decembrie 2018, în funcţie de rezultate, Dodon şi PSRM ar putea proceda, giraţi de Moscova, exact aşa cum au procedat comuniştii din Partidul Comunist Român în 1946, când au câştigat alegerile parlamentare prin fraudă, iar apoi şi-au distrus, rând pe rând, atât adversarii politici, cât şi tovarăşii de drum din alte formaţiuni de stânga, cu care făcuseră alianţă – Blocul Plugarilor, cu sigla politică soarele. Atât PCR la Bucureşti, în 1946-1948, cât şi PSRM la Chişinău, în 2016-2018, sunt nişte structuri în care ordinele vin direct de la Moscova, iar Moscova, precum se ştie, nu a crezut, nu crede, şi nu va crede niciodată în lacrimi. Nici măcar în lacrimile crocodilului dăruit cândva de „papa” lui Igoraş Dodon, Vladimir Voronin, lui Vladimir Putin. Aviz pentru PDM, sper că ziarul TIMPUL e citit şi pe strada Tighina. Dar şi în centrele reale de putere ale PDM. De exemplu, la GBC. Domnule Vladimir Plahotniuc, dumneavoastră, ca om de afaceri cu experienţă şi prosper, chiar credeţi că stăpânii de la Moscova ai marionetei Dodon vor mai sta la discuţii cu PDM după decembrie 2018? Dacă ei îşi vor putea lua totul, toată puterea pentru ei, credeţi că vor mai dori să cedeze, de bună voie, o parte din putere partidului dumneavoastră şi dumneavoastră personal?

Acum avem pregătiri pentru instaurarea unei dualităţi a puterii în stat – Igor Dodon îşi va chema susţinătorii la mitinguri, pe 24 septembrie, iar la aceste mitinguri s-ar putea adopta, potrivit spuselor nepreşedintelui, o rezoluţie de convocare a „Marii Adunări Naţionale”, până la sfârşitul anului, „pentru a pune punct pe tot”, adică pentru a forţa căderea guvernării şi alegeri anticipate. Nu-mi este dragă actuala guvernare, dar ea trebuie să-l oprească pe Dodon, sau va ajunge distrusă de acesta. Şi de Moscova. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus