Timpul.md

Actualitate 25 Mai 2020 | 10:59

Guvernarea romanofobă și anti-europeana susținută de PDM a dus R. Moldova într-un război diplomatic cu România

Guvernul Chicu-Dodon este la un pas de a restaura gardul de sârmă ghimpată peste Prut. Comentariul obraznic al lui Ion Chicu la adresa României, însoțit de mesajele de susținere din partea lui Dodon și Bolea, au adus Republica Moldova dacă nu în pragul unui război diplomatic cu România, cel puțin la un stadiu al relațiilor similar celor din aprilie 2009, atunci când regimul comunist al lui Voronin a expulzat diplomații români și a închis hotarele.

Nu este clar ce obțin socialiștii prin asta pe plan extern, mai ales în condițiile în care și relațiile cu Estul, în pofida bravadei lui Igor Dodon, nu sunt în cea mai bună perioadă. Se pare că Moscova i-a scăzut câteva puncte (a se citi milioane) lui Dodon după gafele pe care le-a comis prin pierderea controlului asupra Curții Constituționale, cât și în privința acordului de împrumut și nu mai are încredere totală în el. Nu este exclus că în curând va începe operațiunea „succesorul”.

De aceea, mesajul lui Chicu dacă nu a fost făcut de vreun consilier din exces de zel, atunci singurul scop a fost să distragă atenția de la degringolada în care s-a pomenit guvernarea pe interior - rateurile în lupta cu pandemia, aprofundarea crizei economice și sociale, eventuala destrămare a alianței de guvernare. Dar, cel mai probabil, în mod special, a urmărit scopul ca moldovenii în week-end să nu mai discute despre „kuliokul negru” al lui Dodon, dar despe mesajul lui Chicu la adresa României. Până la urmă, Chicu nu are interesele electorale la prezidențiale, astfel încât nu prea are de ce să-și facă grijă pentru imaginea sa.

Nu vom analiza acum dacă ideea lui Dodon de a-și face dușmani externi pentru a distrage atenția de la dezastrul intern este una bună. În Moldova, o țară mică, cei care și-au făcut dușmani externi au pierdut. Așa s-a întâmplat cu Vladimir Voronin în 2009, așa s-a întâmplat cu Vlad Plahotniuc în 2019.

Răspunsul României a fost, așa cum s-a remarcat în presă, cel mai dur din 2009 încoace. „MAE român consideră că acestea sunt complet inacceptabile și își exprimă dezacordul puternic față de conținutul acestora”, a notat diplomația de la București, care l-a convocat pentru explicații pe ambasadorul Moldovei.

Dar, se pare, lucrurile nu se opresc aici. Mai mulți deputați din Parlamentul României au și anunțat că vor cere retragerea cetățeniei române a lui Ion Chicu. Ar fi un gest politic și simbolic extrem de dur.

Se pare că România nu mai este dispusă să tolereze așa-numiți cetățeni ai săi care îi aruncă cuțite în spate și provoacă destabilizarea relațiilor dintre cele două țări. Recent în presă s-a vorbit despre o posibilă retragere a cetățeniei liderul PDM, Pavel Filip, cel care asigură majoritatea actualului Guvern și care, de facto, îl ajută pe Dodon în toate politicile sale anti românești și anti-occidentale. Și, se pare, nu doar în privința lui Filip se discută astfel de măsuri, dar și a altor deputați și miniștri PDM care slujesc unui regim românofob.

De altfel, declarația PDM ca reacție la comentariile lui Chicu a fost, ca întotdeauna, duplicitară. Pe de o parte s-a disociat de ele, considerând că ar putea prejudicia grav relațiile Chișinău-București, pe de altă parte și-a exprimat dezacordul și față de comentariul lui Siegfried Mureșan.

Prin comentariul său, PDM a confirmat de fapt că este o marionetă în mâinile lui Dodon și PSRM, „mașină de vot”, cum i se spune în ultimul timp, iar Pavel Filip încearcă în continuare să o facă pe „pro-occidentalul”, doar că îi reușește tot mai puțin, mirosind tot mai puternic a gaz rusesc. 

Mihai Ionescu

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus