Timpul.md

Actualitate 29 Decembrie 2016 | 14:41

Guvernul a prelungit pentru șase luni permisiunea pentru importul de produse petroliere prin Transnistria

După cum a informat ageția INFOTAG anterior, documentul din 9 noiembrie prevede că Serviciul Vamal va efectua, cu titlu provizoriu, până la 31 decembrie 2016, vămuirea, la postul vamal Bender 2, a produselor petroliere introduse prin punctul de trecere Novosaviţcaia-Cuciurgan.

Măsura a fost luată la solicitarea agenţilor economici de pe malul drept al Nistrului, care practică activitatea de import a combustibililor lubrifianți, precum şi pentru a asigura controlul aprovizionării Republicii Moldova, inclusiv a regiunii transnistrene, cu produse petroliere.
În luna august curent, Ucraina a sistat importul produselor petroliere pentru regiunea transnistreană prin intermediul căilor ferate, prin punctele de trecere a frontierei Slobodca şi Cuciurgan. Astfel, traficul a fost redirecţionat prin punctul de trecere a frontierei Ocniţa, fapt ce a îngreunat activitatea agenţilor economici din regiune.

În urma discuţiilor purtate cu autorităţile de la Kiev şi a înţelegerilor convenite în cadrul grupurilor de lucru sectoriale pentru transport feroviar şi pentru problemele vamale din Chişinău şi Tiraspol, s-a decis aplicarea provizorie a controlului vamal la postul Bender 2.

INFOTAG.MD
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus