Timpul.md

Actualitate 28 Martie 2020 | 17:42

50 de persoane din sistemul medical SUNT INFECTATE cu virusul COVID-19 dintr-un total 231 de persoane / Guvernul ASCUNDE informația despre numărul persoanelor aflate în stare GRAVĂ

La tradiționalele declarații după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, Premierul Chicu alături de ministra Sănătății au anunțat că în R. Moldova au fost depistate 32 de cazuri noi de infectare, fără a menționa în ce stare se află pacienții deja infectați.

Din cele 32 de cazuri noi confirmate ieri (28 martie) de COVID-19, aproape jumătate sunt lucrători ai sistemului medical. Potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, printre aceștia se numără și patru angajați ai unui laborator privat. Mai exact, autoritățile au confirmat infecarea a încă 14 lucrători medicali. Astfel, numărul total al funcționarilor din Sănătate, care s-au infectat cu noul tip de coronavirus, ajunge la 50.

Ieri, autoritatea anunța că sunt 36 de lucrători medicali infectați cu COVID-19, fiind vorba de: nouă medici, 19 felceri/asistente medicale, șapte infirmiere și un șofer. Din numărul total, 12 lucrători medicali erau din cadrul Spitalului Clinic Republican, 16 din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, restul din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice municipale și raionale.

Astăzi MSMPS a anunțat că unul dintre asistenții medicali diagnosticați cu noul Coronavirus a fost tratat și urmează să fie externat.

De menționat că informația privind numărul de lucrători medicali infectați nu a fost enunțată în cadrul briefingurilor zilnice organizate astăzi de autorități, ci doar inclusă într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului. Mai mult, până mai ieri, autortitățile refuzau să prezinte informații despre cazurile de infectare cu COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali, dând asigurări că medicii dispun de echipamente de protecție și îndemnând jurnaliștii să nu caute senzații, informează agora.md



Amintim că în toată lumea acestă informația este făcută publică. Este foarte important pentru cetățeni să cunoască evoluția cazurilor aflate în stare critică. Motivele care au determinat Guvernul Chicu să ascundă această informația, nu sunt cunoscute.




Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus