Actualitate

Horoscop pentru astăzi. Vărsătorii ar putea avansa, la locul de muncă. Se apropie de persoane care-i ajută să progreseze

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Berbec

Este posibil să te confrunți cu o adevărată explozie de pofte, dorințe urgente sau gânduri care nu îți dau pace, începând de azi. Va trebui să le ții sub control, pe toate, dacă vrei să ai liniște.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Taur

Începi să devii mai atrăgător pentru potențiali parteneri, aliați sau asociați, dar și adversarii pot începe să te privească cu o oarecare simpatie.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Gemeni

Te poți ocupa cu mai mult spor de orice fel de muncă, inclusiv de acele sarcini de serviciu de care fugi de obicei, pentru că ți se par neinteresante, chiar plictisitoare.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Rac

Sentimentele trec pe primul loc al atenției tale, la fel și persoanele care ți le inspiră. Este foarte important să fii sincer cu tine și să te ferești de exagerări obositoare.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Leu

Te apropii cu simpatie de membrii familie, de bunăvoie sau pentru că îți dai seama că nu se poate altfel. Este important să ții cont de sensibilitățile fiecăruia, dacă vrei pace și armonie.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Fecioară

Ai putea primi o veste bună chiar azi sau, dacă nu, cel puțin încep să apară primele semne că urmează o veste bună. Aceasta ar putea avea legătură cu un demers administrativ pe care îl ai de făcut.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Balanță

Finanțele sunt principala ta motivație în tot ce faci în acest moment. Începând de azi, ai putea descoperi că îți face plăcere să te ocupi de aceste probleme.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Scorpion

Începi să arăți mai bine, să te simți mai bine în propria piele, iar cei din jur vor observa acest lucru. Este necesar să păstrezi măsura în tot ce este legat de dorințele tale.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Săgetător

Ceea ce credeai a fi o șansă se poate transforma în ceva mai mult de atât. Poți beneficia de sprijin când te aștepți mai puțin sau, poate, de la cine te aștepți mai puțin…

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Capricorn

Cercul de prieteni se lărgește simțitor, dar cei care vin acum pot aduce cu ei și o ispită pentru tine, prin simpla lor prezență, prin ceea ce propun sau prin lucrurile spre ce te atrag.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Vărsător

Se conturează un context favorabil pentru a face o schimbare la locul de muncă, fie printr-o mutare, fie prin apropierea de persoane care te pot ajuta să progresezi.

Horoscop 7 noiembrie 2017 – Pești

Se creează condițiile pentru îndeplinirea unor dorințe care au legătură cu inima, cu sentimentele sau cu una dintre pasiunile tale. Profită de această conjunctură favorabilă!

libertatea.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *