Timpul.md

Social 1 Iunie 2016 | 10:11

Și bogații cumpără haine de mâna a doua

Hainele și încălțămintea de la casele de modă celebre cum ar fi Gucci, Dolce Gabanna, Mango, Zara, Hugo Boss, Kalvin Klein, Nike, Adidas etc. sunt purtate și de moldovenii cu venituri modeste.  

Acest lucru este posibil datorită piețelor unde sunt comercializate lucruri de mâna a doua. Nu se dau în lături de la hainele purtate nici persoanele cu salarii decente. Îmbrăcați solid și cu mașini de zeci de mii de euro, parcate la intrare, bogații Moldovei fac raiduri printre tarabe și încearcă să țină pasul modei cu cheltuieli minime. Ce se vinde în piețele „second hand” din Capitală, cine sunt cumpărătorii și care sunt prețurile, am încercat să aflu și eu în acest sfârșit de mai - când mulți se pregătesc de sezonul estival.

În Chișinău sunt câteva piețe de tip „second hand”. Aproape fiecare sector al Capitalei are „gumanitarca” sa, cum le mai numesc localnicii. Majoritatea lucrurilor comercializate în aceste locuri sunt aduse din vestul Europei.

Un asemenea târg îl găsim în preajma Gării Feroviare. Acesta are o denumire sugestivă „Locomotiv”. Pentru a ajunge acolo trebuie să treci printr-o altă piață improvizată pe trotuar, unde, pentru a câștiga o bucată de pâine, oamenii își vând ultimele lucruri rămase prin casă. După ce pășești peste tigăi, cratițe sau tacâmuri, care nu mai sunt demult la prima „tinerețe”, trebuie să urci pe un pod și să treci peste liniile de cale ferată. Pe pod deja alte suflete își vând hainele purtate pe când erau flăcăi sau fete mari. Printre ele și mătușa Galina, o doamnă căruntă de 70 de ani. „Uite băiețelul, am niște pantalonași numai buni pentru tine. Îs de firmă”, cu aceste cuvinte mi-a atras atenția femeia.



O întreb de unde a luat toate boarfele înșirate pe balustradele podețului? „Cele bărbătești sunt ale băiatului meu. Acum el are 45 de ani și nu le mai poartă. Dar iaca rochițele, cămășile și fustele femeiești sunt ale mele, de când eram tinerică, slăbuță și frumușică. Înainte lucrurile erau de calitate și uite singurel, s-au păstrat foarte bine”, îmi comunică pensionara și îmi întinde o pereche de pantaloni ai feciorului său: „Cumpără-i, n-o să-ți pară rău – costă numai 15 lei”.

Tot așa, vorbă după vorbă, am aflat că în acea zi de marți, până la amiază, a câștigat 20 de lei. „Mi-am făcut de două pâini și un lapte. Asta încă-i bine, sunt zile când nu fac nimic. Oricum, nu vreau să stau acasă să aștept moartea”, a recunoscut bătrâna, care și-a întins „averea” pe pod pentru că nu are „parale” să-și vândă marfa în piața second hand din apropiere.

Oamenii cumpără chiar și lenjerie intimă de mâna a doua

Am continuat drumul spre târgul unde se vând, organizat, lucruri de mâna a doua. În preajma intrării erau parcate câteva mașini, care nu păreau deloc ieftine. La poartă stăteau doi paznici și, fiindcă era o zi de lucru, printre tarabe nu am găsit mare îmbulzeală.

În piață am întâlnit-o pe Elena, o comerciantă care vindea boarfe începând de la costume clasice pentru bărbați până la lenjerie intimă pentru femei. Cu multă încredere femeia mi-a spus că are doar branduri aduse din Germania sau Italia, unde merge și le alege personal. „Toți vor haine calitative și ieftine. Multe dintre ele sunt purtate doar de câteva ori, iar unele sunt chiar noi. Prețurile variază între 20 de lei, pentru un tricou și 700 de lei pentru ceva mai solid. Avem deja clienți fideli și nu doar oameni care au salarii mici, dar și unii foarte bogați. Chiar dacă ai mulți bani, la ce bun să mergi să dai 5-7 mii de lei pentru o haină, dacă aici poți să te îmbraci tot anul împrejur cu acești bani”, se arată nedumerită chișinăuianca.

Majoritatea comercianților cu care am discutat spun că pentru a face cumpărături într-un asemenea loc, trebuie să ai multă răbdare. „Unele lucruri bune nu sunt tot timpul la vedere, iar cei care caută mai mult, găsesc haine și încălțăminte foarte bune. Dacă o să-i vezi prin oraș, o să ai impresia că se îmbracă din cele mai scumpe magazine din Milano”, spune amuzată Elena.

Tot de la ea am aflat că oamenii cumpără chiar și lenjerie intimă de mâna a doua.

„Să nu arătați în ziar că vin aici la cumpărături”

Am pornit și prin celelalte rânduri ale târgului. La stânga, o femeie probează o rochie și stă cu sânii la vedere, iar la dreapta un bărbat încearcă din răsputeri să încheie o cămașă, care părea cu două sau chiar trei mărimi mai mică. La fiecare câțiva metri stă câte o cutie cu ciorapi unde mai multe persoane cotrobăiesc cu disperare.

Mă apropii de doi tineri care probează ochelari și îi întreb de ce au ales să vină la cumpărături anume aici? „E mai ieftin decât în centrele comerciale, iar calitatea nu-i cu nimic mai proastă. Suntem studenți și nu avem bani să-i aruncăm aiurea”, îmi spune unul dintre cei doi cumpărători. După ce fac câțiva pași, același tânăr mă ajunge din urmă și pe un ton amenințător îmi spune: „Să nu arăți în ziar că vin aici la cumpărături! Nu vreau să vadă oamenii din sat și colegii de facultate că îmi cumpăr lucruri deja purtate de cineva”.


Exemplu pentru copii

În sectorul unde se vinde încălțăminte erau câteva familii. Cei mici măsurau sandale, iar părinții își căutau adidași. Soții Mihai și Adela Andrieș au recunoscut că vin la piața second hand de câțiva ani și niciodată n-au dat greș. „Aici este multă încălțăminte de firmă, care costă de câteva ori mai ieftin decât în magazinele specializate. Când cumperi ceva care a fost deja purtat o perioadă, poți fi sigur că încălțămintea asta nu-ți va provoca disconfort”, mă asigură bărbatul. Mihai este jurist, iar soția sa activează la un centru privat de sănătate. La ambii nu le este rușine să le spună colegilor de serviciu de unde fac cumpărături și sunt ferm convinși că oferă un exemplu bun pentru copii.

Zilele cele mai aglomerate aici sunt sâmbăta și duminica, iar vânzătorii spun că vin chiar și peste 1000 de cumpărători.

Potrivit lui Igor Grumeza, administratorul pieței, în ultimul timp, numărul comercianților s-a înjumătățit și, prin urmare, din cele peste 300 de locuri de comerț sunt completate doar 50 la sută. „Arenda variază între 1000 și 2500 de lei pe lună și se stabilește în funcție de mărimea sectorului închiriat. 99% din producția comercializată pe teritoriul pieței este de mâna a doua”, a comunicat Grumeza, care a dat asigurări că piața activează conform legislației în vigoare.

La ieșirea de pe teritoriul pieței, am urmărit cum câteva persoane au urcat în mașinile lor de lux cu câte 2-3 pachete pline cu fel de fel de cumpărături. Tot atunci unul dintre paznici a remarcat nedumerit: „Au așa mașini scumpe și se îmbracă de la „gumanitarcă” – multă minte le mai trebuie”. La care colegul său a remarcat: „Cred că ei știu mai bine ce fac”.

Piața Second Hand „Locomotiv” din Chișinău activează de cinci ani, iar pentru asigurarea unei activități fără incidente, administrația a angajat o agenție de pază.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus