Timpul.md

Opinii & Editoriale 3 Martie 2013 | 11:07

Ich bin ein Chișinăuer! (Sunt chișinăuian!)

Câțiva prieteni din R. Moldova îmi recomandă să încerc uneori să fiu mai puțin ironic atunci când scriu despre Chișinău și, în general, despre republică.

Îmi pare rău, ăsta e stilul și nu ține de spațiul geografic în care mă aflu pe moment... Iubesc Chișinăul și R. Moldova, cu toți oamenii minunați, altfel nu aș fi aici, dar detest frustrările și lipsa de argumente ale celor care vor să îmi demonstreze că suntem diferiți, că așteptările mele sunt prea mari de la o comunitate pe care istoria nu a cruțat-o deloc. Mă simt la fel de acasă și aici ca și pe Corso-ul orădean sau în centrul istoric al Bucureștiului, iar ironia și sarcasmul nu sunt decât arme împotriva celor care se chinuie să îmi demonstreze, direct sau indirect, că sunt străin aici.

Cum pot să fiu străin într-un oraș brăzdat de bulevardele Ștefan cel Mare, Alba-Iulia, Dacia, Decebal sau Ieșilor? De ce nu m-aș simți acasă când umblu pe străzile Avram Iancu, 27 Martie, București sau Columna? Iar dacă sunt acasă, de ce nu aș avea dreptul să spun că nu îmi place să văd oameni pentru care demnitatea, limba, cultura, istoria și credința românească sunt marfă de schimb într-un troc al compromisurilor? Nu îi judec, nu îi condamn, nici celebra palmă de jandarm interbelic nu le-o aplic... Pur și simplu îi ironizez, încerc să le trezesc simțurile atrofiate de comunism, să le dau impulsul de a gândi singuri, de a lepăda ochelarii de cal ai propagandei internaționaliste sovietice. Nu aș merge până acolo încât să le spun că, dacă nu vor fi români, nu vor fi nimic!

Pentru că ei pot rămâne în continuare moldoveni, nimeni nu o să le ia dreptul ăsta, chiar dacă două treimi din Moldova istorică, cu cetățile ei de scaun, cu mânăstiri și locuri istorice, sunt de partea cealaltă a Prutului. Dar asta nu înseamnă că trebuie să rămână aceiași moldoveni care au fost și în ultimele trei sferturi de secol. Călcați în picioare, umiliți la ei acasă, negăsindu-și identitatea și drumul, fără nicio perspectivă concretă. Și nu cred că asta merită oamenii minunați pe care îi cunosc eu și pe care îi numesc români basarabeni.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus