Timpul.md

Actualitate 18 August 2017 | 09:28

Igor Dodon RETRAGE cetățenia R. Moldova la sute de oameni

Sute de persoane au renunțat definitiv la cetățenia Republicii Moldova în primele 8 luni de președinție a lui Igor Dodon. Potrivit datelor din decretele prezidențiale prin care se aprobă retragerea cetățeniei, peste 600 de cetățeni au primit aprobarea de renunța la cetățenia moldovenească, printre acestea fiind și 139 de copii.

Din luna decembrie 2016 și până în prezent, președinția a emis 4 decrete semnate de Igor Dodon, prin care au renunțat la cetățenia R.Moldova 612 de persoane. Din această cifră, 139 sunt copii. Persoanele cărora le-a fost aprobată renunțarea la cetățenia moldovenească au déjà domiciliu în alte state și cetățenia acestora. Majoritatea dintre aceștia sunt stabiliți în state ale Uniunii Europene, principalele destinații UE fiind Germania, Austria, Olanda dar și Letonia, Lituania, Elveția, România sau Slovenia. O mare parte dintre persoanele enumerate în aceste decrete sunt stabilite în Federația Rusă, dar și în Ucraina sau chiar Belarus. Anual, președinția R.Moldova emite cel puțin 6 decrete cu circa 200 de persoane care renunță la cetățenia moldovenească.

Într-un comunicat de presă emis recent de Biroul Național de Statistică privind situația demografică din Republica Moldova, se specifică că majoritatea emigranţilor, atât femei, cât şi bărbaţi, fac parte din grupele de vârstă de 20-29 de ani şi 30-39 de ani. Cel mai mare număr de plecări s-a constatat în raioanele: Dondușeni, Drochia, Floreşti, Făleşti, Ocnița, Rîşcani, Sîngerei, Soroca, Călăraşi, Dubăsari, Rezina, Ungheni, Căuşeni, Cantemir, Cimișlia şi Leova (10-14 plecaţi la 1000 locuitori), iar în raionul Teleneşti şi Șoldănești – 15 plecați la 1000 locuitori. 

Ziaruldegarda.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus