Media

Iluziile şovine ale lui Dmitri Medvedev

Autorul materialului subliniază faptul surprinzător că tânărul preşedinte rus s-a transformat cu uşurinţă şi cinism într-un susţinător al ideilor şi deciziilor cu care s-a luptat cu înverşunare puţin mai înainte. Dar, lupta pentru pace este un „război rece”, iar perseverenţa în urmărirea irealului a devenit întotdeauna cauza principală a catastrofelor în Rusia.

Venind cu câteva paralele istorice „proaspete”, autorul menţionează că atunci când, în cazul războaielor ruso-cecene, toţi liderii politici mondiali adecvaţi au încercat s-o facă pe Moscova atotputernică să gândească, Kremlinul a promovat cu insistenţă o politică de război, a dezlănţuit un război civil – pentru instaurarea suveranităţii moscovite pe întreg teritoriul ţării.

„Şi cel mai interesant este că, în lupta pentru suveranitate, Moscova n-a fost afectată de pierderile cetăţenilor săi – soldaţi şi ofiţeri. Iar cel mai cinic este faptul că „loviturile precise” erau îndreptate asupra satelor şi oraşelor din Cecenia, în care decedau oameni nevinovaţi”, se arată în articol.

„Analizând câteva surse şi datele a patru instituţii care cercetează istoria celor două războaie ruso-cecene, putem numi numărul celor ucişi în lupta „pentru păstrarea integrităţii Rusiei”.

Pierderile „forţelor federale” (aşa este numit la Moscova personalul armatei ruse) numai în primul război: 5.042 de morţi, 510 dispăruţi, 16.098 de răniţi, contuzionaţi şi traumatizaţi. Armata cecenă a pierdul 17.391 de militari, iar cetăţeni civili au fost omorâţi circa 40.000. Acesta este preţul suveranităţii „în stil rusesc”.

Apoi a urmat al doilea război în Cecenia. Potrivit generalului Aleksandr Lebed, pierderile totale au constituit 80.000 de morţi şi 120.000 de răniţi. Aslan Mashadov a numit o cifră de 200.000 de civili nevinovaţi decedaţi. Iată, se întâmplă că 300.000 de cetăţeni proprii pot fi puşi în mormânt, în loc să se înţeleagă adevărul evident în politică – posibilitatea de a negocia”.

Autorul se întreabă de ce Rusia poate lupta pentru suveranitatea propriei ţării cu tancuri şi avioane, iar Georgia – nu? Atunci, de ce Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin fac parte din rândul „politicienilor civilizaţi” sau, cum îi numeşte Medvedev, „cei care îşi dau mâna”, iar preşedintele Mihail Saakaşvili este un infractor, un ucigaş şi mâna lui nu ar trebui strânsă? Oare preşedintele georgian a alimentat (financiar şi ideologic) separatismul din Osetia de Sud şi Abhazia sau a înarmat elitele locale împotriva Georgiei?

„În interviul său, preşedintele Medvedev a numit din nou războiul împotriva unui stat suveran „constrângere la pace”. Aici, fără a gândi prea mult, este necesar să ne amintim celebrul banc: „Constrângerea la generozitate este un jaf. Vacanţa forţată e concediere. Constrângerea la îmbunătăţirea stării de sănătate – bătaie. Forţarea la o schimbare de mediu – arest. Căsătoriile forţate reprezintă viol, iar prietenia forţată – gaze procurate cu 500 de dolari pentru mia de metri cubi”.

Acum: cel mai important. Medvedev a oprit trupele şi „l-a salvat pe Saakaşvili”. „Să-mi mulţumească pentru că eu nu am permis armatei să intre în capitală!”, declară cu vitejie Medvedev. Într-adevăr, mulţumesc (!) lui Medvedev că nu a dezlănţuit un monstru şi nu a permis tranformarea oraşului Tbilisi într-un morman de ruine cu cenuşă şi uciderea a sute de mii de oameni… Acesta este raţionamentul pacientului „Salonului nr. 6” sau politica pentru care doi ofiţeri de marină poartă după sine, zile şi nopţi, o valiză nucleară?

Înfricoşător!

Şovinismul rus de stat este (cităm filosoful francez) o boală gravă, un amestec fin de mândrie cu vanitate monstruoasă, născătoare de furie şi violenţă. Ipotetic, având în vedere strategia Kremlinului – „posibilitatea de a lansa prima un atac nuclear” -, putem presupune că politicienii ruşi sunt pregătiţi să transforme şi Kievul într-un ostatic al ideii de a diviza lumea în sfere de influenţă.

Nu aş fi surprins, dacă în Ucraina se vor auzi sloganuri gen: „Rusia a înnebunit!”. Prin urmare, trebuie să distrugem toate legăturile Ucrainei cu Moscova, altminterea ruşii ne vor muşca, ne vor infecta cu turbare de şovinism şi de teorie a „zonelor de importante spaţii vitale”, menţionează autorul în articol.

Tradaptare de Nelly Gâştemulte

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *