Timpul.md

Ultima oră 4 Mai 2016 | 10:28

În 8 localități vor fi implementate proiecte de iluminat stradal

Consiliul de administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE) a aprobat, în ședința de ieri, finanțarea a 8 proiecte ce țin de iluminatul stradal. Suma estimativă a acestora este evaluată la aproape 11 milioane de lei, dintre care 25 la sută vor fi acoperite de beneficiari, iar restul de FEE.

Potrivit viceministrului Economiei, Valeriu Triboi, implementarea proiectelor de eficiență energetică este una dintre prerogativele Guvernului, care și-a asumat drept obiectiv dezvoltarea unui parteneriat durabil de colaborare cu sectorul privat pentru cofinanțarea proiectelor de investiții în vederea creșterii eficienței energetice şi valorificării surselor de energie regenerabilă.

Decizia luată de Consiliul de administrare al FEE prevede că de finanțare vor beneficia primăriile satelor Olișcani și Șestaci din raionul Șoldănești, Speia din Anenii Noi, Frumușica și Chioselia Mare din Cahul, Corlăteni din raionul Rîșcani, precum și primăriile din orașele Călărași și Nisporeni.  

Sursa: Moldpres.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus