In buzunarul cui se afla cheile de la usa care duce spre putere?

Incheiam articolul de ieri cu aceea ca Opozitia, dupa 3 iunie, si-a castigat o incontestabila autoritate morala, dar ca euforia trebuie sa treaca, fanfarele trebuie sa amuteasca si ea urmeaza sa coboare pe pacatosul teren al realitatilor. Fiindca, ramasa – ca si pana la 5 aprilie – singura in fata masinariei propagandistice a regimului, ea trebuie sa actioneze energic, pragmatic si nestandard.

Obtinand cele 41 de mandate, Opozitia nu trebuie sa procedeze cu ele ca bietul pensionar care isi numara de cateva ori pe zi pensia, tot mutand-o de sub o saltea sub alta de teama sa nu i-o fure nepotii. Problema Opozitiei noastre e problema puterii, adica a preluarii puterii, de aceea si abordarile ei trebuie sa fie cu mult mai serioase. Ea trebuie sa realizeze rolul cu adevarat istoric ce-i revine. Aparuta pe ruinele fostelor „opozitii constructive” ce au nascut un monstru care a devorat democratia – partidul de guvernamant al comunistilor -, rolul ei istoric este astazi sa castige puterea si sa reinstaleze democratia. Ca sa realizeze acest obiectiv se impune o reevaluare critica a unui sir de probleme ce tin de relatiile din interiorul Opozitiei, locul ei pe esichierul politic, relatiile ei cu ceilalti „vecini” de esichier, relatiile ei in exterior (indeosebi cu Romania, Ucraina, Rusia), dar si in interior (cu lumea businessului, clerul, societatea civila) s.a.

Scrutinul din 5 aprilie a distrus centrul politic moldovean, opozitia social-democrata a ramas in afara parlamentului, din care cauza opozitia parlamentara apare astazi „amputata”. Partidele social-democrate care pretindeau la rolul de centru si echilibru politic, ba chiar la cel de „arbitru intre extreme”, au platit pentru oportunismul lor, pentru jocul lor la doua capete de masa, pentru „hatria” lor de a fi cu fundul in doua luntre si a cocheta cu „extremele”. Din pacate, si in ceasul al doisprezecelea, social-democratia n-a inteles pe ce lume se afla si continua sa abordeze pe vechi noua conjunctura politica ce s-a creat dupa 5 aprilie. Iata de ce, participarea la alegerile anticipate a lui D. Diacov si D. Braghis nu trebuie judecata prin prisma intereselor lor politice de moment, ci prin cea a refacerii in perspectiva a centrului politic si a stangii politice moldovene in general. Nu stiu daca istoria ii alege anume pe acesti doi sa duca la capat misiunea data, nu exclud insa ca pe 5 aprilie electoratul sa le fi aratat cartonasul rosu pentru totdeauna. Oricum, pe termen scurt, problema ramane: ce vor face ramasitele zdrobite ale social-democratiei in actualele alegeri anticipate? Este aproape din domeniul fantasticului perspectiva ca cei doi lideri social-democrati (Diacov si Braghis) sa gaseasca o formula de conlucrare care le-ar permite intr-un termen-record sa refaca moralul trupelor lor demoralizate si sa le duca spre victorie. Un nou „salvator” al social-democratiei, tanar, credibil si carismatic nu si-a facut inca aparitia la orizont. Care ar fi atunci formula de participare in alegeri a lui Diacov si Braghis?

Ideea unei fuziuni a formatiunilor lui Diacov si Braghis nu este realista si din cauza incompatibilitatii celor doi lideri, dar si a lipsei de timp. Ideea unei „liste comune” este lipsita de perspectiva, din mai multe considerente. De asemenea, social-democratii nu pot pretinde la ceea ce se numeste astazi „forta a Treia”. Ceea ce pare a fi real in situatia creata ar fi „absorbirea” social-democratilor de catre partidele din opozitia liberala – o „absorbire” fireasca, neconditionata prin deplasarea partidelor de centru-dreapta spre centru-stanga. Aceasta „deplasare”, insa, presupune o regrupare in chiar sanul Opozitiei parlamentare. Astfel, PL-ul lui Mihai Ghimpu urmeaza in mod firesc sa se deplaseze si sa se „fixeze” pe dreapta, acolo unde traditional s-a aflat fostul Front Popular. PLDM-ul lui Vlad Filat urmeaza sa se deplaseze spre centru-stanga, acolo unde pretindeau ca se afla partidele social-democrate, impingandu-i pe comunisti spre extrema, acolo unde se si afla cu adevarat. Avem nevoie de o social-democratie nationala si proeuropeana puternica, una ce ar inlocui-o pe actuala, cu „ticuri” procomuniste si pro-ruse si care s-a compromis prin oportunism si o prea mare „flexibilitate”. Partidul ce ar putea sa duca la capat aceasta misiune este PLDM. Totodata, ca sa se ajunga la aceasta, urmeaza a fi „rezolvata” problema AMN-ului lui Serafim Urecheanu.

Din mai multe „zone” se aud voci care prezic ca aceasta formatiune nu va trece pragul in actualele anticipate. E greu de spus cu ce avem de-a face in cazul acestor afirmatii – cu estimari corecte si realiste sau cu rea-vointa si manipulare. Un lucru e cert: ramanerea AMN in afara parlamentului ar fi o catastrofa pentru Opozitie. In situatia creata, ideea unei liste comune a PLDM si AMN s-ar putea dovedi una productiva. Prin gasirea unei formule adecvate de „absorbire”, „fuziune” post-electorala a AMN de catre PLDM, se va realiza si acea deplasare spre centru-stanga despre care vorbeam mai sus. E dificil sa dai sfaturi concrete in acest sens, e limpede insa un lucru: Opozitia parlamentara trebuie sa iasa din propriile gaoace, sa abordeze foarte larg situatia politica, sa initieze consultari si negocieri cu liderii partidelor perdante, dar indeosebi cu electoratul acestora.

Un lucru trebuie sa se inteleaga foarte clar: edificarea in R. Moldova a unui sistem politic functional si democratic este imposibila fara crearea unui pol puternic de centru-stanga. Fara acest pol, actuala Opozitie nu va putea lichida monopolul comunistilor asupra electoratului de stanga. Iar cheile de la usa care duce spre putere in R. Moldova se afla in buzunarele goale ale electoratului de stanga.