Timpul.md

Istorie 8 Iunie 2015 | 07:11

În culisele Istoriei. Iurie Colesnic: Moartea și nemurirea lui Stere

La 1 iunie 2015 s-au împlinit 150 de ani de la nașterea marelui basarabean Constantin Stere. S-a scris și se scrie mult despre viața și opera lui, dar puțin se știe despre ultimele clipe ale vieții și despre plecarea la cele veșnice.

Presimţirea morţii

În ţăranul Ion Codreanu eu văd un alter ego al lui Constantin Stere. Este firea lui, parcă întrupată în chipul unui plugar purtător al tuturor calităţilor suf-leteşti pe care le poate însuma şi onora un ţăran neaoş basarabean. Şi atunci nu ne mai miră faptul că el îi adresează testamentul său politic şi că în ultimii ani simte nevoia să-l aibă în preajmă. Pentru unii oameni afecţiunile sufleteşti sunt mai puternice ca legăturile de rudenie. Venit din Ştefăneştii Sorocii, Ion Codreanu îşi găseşte prietenul grav bolnav:

„S-a îmbolnăvit greu, la Bucov, şi a venit la Bu-cureşti ca să se caute. Medicii i-au recomandat linişte completă. Totuşi, când a auzit glasul meu, a făcut semn celor din jurul său, care îl vegheau cu atâta dragoste, să mă lase să intru. Am intrat cu multă durere în camera din sanatoriu, unde maestrul meu suferea atât de mult. Fireşte, i-am dat speranţe într-o îndreptare a sănătăţii lui zdruncinate din cauza unei boli de inimă. Stere mi-a răspuns cu anecdota: „Ştiu că la Bucov am automobil. Şoferul a venit la mine într-una din zile şi mi-a spus că maşina nu mai merge, că trebuiesc schimbate nişte piese. I-am dat bani ca să cumpere cele necesare. A venit altădată, în urmă, spunând că iarăşi trebuiesc alte piese schimbate, căci altfel automobilul nu poate să funcţioneze. I-am dat şi de astă dată banii şi, în cele din urmă, pentru a treia oară, a venit şi mi-a spus că, oricâte piese am schimba, sunt cheltuieli zadarnice şi trebuie să cumpărăm o altă maşină”. Stere îşi dădea seama că o altă inimă în loc nu se poate pune, că boala lui e avansată şi că toate îngrijirile medicilor şi ale familiei sunt zadarnice, căci moartea se apropie şi o aştepta ca şi filosofii antici, cu linişte şi seninătate” (R. Marent, Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere. Amintirile lui Ion Codreanu despre Constantin Stere.// Viaţa Basarabiei, 1939.– nr. 4).

Moartea lui Constantin Stere

Stere a fost bolnav de miocardită şi timp de două săptămâni, în vara lui iunie 1936, a stat în pat slăbit de boală. La 26 iunie, 8:30 seara, s-a stins din viaţă la moşia sa Bucov din judeţul Prahova. Decesul lui a fost constatat de către doi medici care au vegheat la căpătâi în ultimele 10 zile. Înainte de moarte, într-un moment când s-a pomenit singur în odaie, pe un colţ de hârtie, cu un creion chimic, el şi-a scris ultima dorinţă.

Acest testament, scris la 14 iunie 1936, arată astfel:
„Pentru prieteni,
Rog fără discursuri la incinerare şi fără necroloage sau panegirice în presă.
Salutări tuturora.
C. Stere” (După cartea lui Ioan Căpreanu, Eseul unei restituiri, Iaşi, 1988).


Însă n-a fost aşa ca această ultimă dorinţă a lui Stere să fie întocmai îndeplinită. Ziarele au consemnat dispariţia lui, fiindcă căzuse o mare personalitate şi în viaţa politică a României se formase un gol pe care nu-l putea umple nimeni.

Ziarele opoziţiei, ca Universul, n-au scăpat ocazia de a-l calomnia şi au scris că „Trădătorul C. Stere, în vârstă de 71 de ani a încetat din viaţă, aseară, la moşia sa din Bucov”. Alte publicaţii mai realiste, Adevărul, Dreptatea, au înţeles că pierderea lui este irecuperabilă.
Aici s-ar potrivi reprodusă o însemnare făcută de către prozatorul şi preotul Gala Galaction la 27 iunie 1936, care consemna în jurnalul său: „Aseară a murit, în vila lui de la Bucov, Constantin Stere. Moare ca un leu bătrân, plin de cicatrice şi de răni (unele din ultimele zile) înfundat într-o peşteră şi lătrat de la gura peşterii de o droaie de potăi. Aveam curaj! Leul era bătrân, ursuz şi măreţ în dispreţul lui… Cărturar orgolios, Constantin Stere ştia că covârşeşte cu mult nivelul contemporanilor, dar – ateu, revoluţionar şi plin de el însuşi, îşi gusta superioritatea cu un farmec personal… Dar ce să zicem! Probabil aşa era şi Balzac, tot aşa şi Victor Hugo, desigur şi Mussolini, şi Kemal şi toţi oamenii care au spart şi sparg cu capul tavanul destinelor comune. Stere era un om excepţional… Am stat mai aproape de el prin 1916-1919. Dar n-am fost niciodată confidentul lui. Eram prea copil şi prea poet pentru greu rănitul şi tragicul profet… Era liber-cugetător, răzvrătit şi mândru ca Lucifer… Moare în singurătate. Iubit şi admirat de departe. Hulit şi bles-temat de antreprenorii patriotismului… Dar ori de unde l-ai privi, acest om a fost un Goliat. În ceasul când trece de la noi, dincolo în mister, Stere duce după el, ca o cometă, o coadă imensă de stufoasă patimă şi de prostie contemporană. Aşa mor toţi profeţii, toţi covârşitorii epocilor”.

Poate cel mai interesant studiu despre C. Stere l-a scris şi publicat, după dispariţie, un admirator sincer al marelui basarabean, savantul şi publicistul Petre Pan-drea, care în numărul omagial al revistei Viaţa Românească (1937, nr.1-3) l-a caracterizat plenar:

„C. Stere face parte din categoria marilor reformatori. A fost un om de mare format: problema politică nu se pune parţial, ci se încadrează într-o atitudine generală asupra lumii şi a existenţei. Un act din viaţa lui nu e un episod trecător, ci o verigă dintr-un lanţ. El a fost omul marilor curajuri; omul care a trăit problema lui Aut-Aut, kirke gardianul, Entweder-Oder, luând decizie definitivă, îmbrăcându-se, cum îi plăcea să spună, „în cămaşa morţii”. Trecând peste cadavrele micilor vanităţi şi ambiţii, apare micului politician român ca un monstrum unicum, indescifrabil, reprobabil şi în relaţii cu Demonul.”

Dorinţa lui a fost să fie incinerat, iar urna cu cenuşă să fie depusă la Cimitirul Bellu din Bucureşti, în cavoul familiei Radovici. Ritualul incinerării a depins şi de orarul de lucru al crematoriului, care în ziua de 27 iunie mai avusese planificată o incinerare, de aceea pregătirea lui pentru procedura arderii a durat. Z. Ornea în lucrarea Viaţa lui Stere, vol. II, Bucureşti, 1991 a descris exact acest moment de mare tristeţe:

„Cum era cald, în dimineaţa zilei de 27 iunie corpul dispărutului a fost îmbălsămat. După-amiază a fost dus la crematoriul din Bucureşti. Incinerarea fusese programată pentru a doua zi, duminică, 28 iunie, la orele 17:30. Întrucât, în aceeaşi zi, dimineaţa, avusese loc şi o altă incinerare, cel ce fusese C. Stere a fost păstrat într-o cameră alăturată. Apoi, după prânz, a fost instalat pe catafalcul capelei, literalmente inundat de flori şi coroane. Obrazul vădea seninătatea gravă a mor-ţii. Cerul fusese toată ziua acoperit pentru ca, după-amiază, să se dezlănţuie o ploaie torenţială care nu mai contenea...”

Ploaia în mijlocul vierii trebuia într-un fel să simbolizeze faptul că însăşi natura îl deplângea pe marele dispărut... După obiceiul vremii, presa a notat nume mai simandicoase, dintre participanţi. Să le amintesc, transcrise de acolo: Gr. Iunian, Al. Lapedatu (ministru la Culte şi Arte), Victor Iamandi (subsecretar de stat la preşedinţia Consiliului). Eduard Mitro, Mihai Carp, M. Sevastos, Petre Andrei, M. Ostrovski (ministrul URSS la Bucureşti), M. Sadoveanu. D.D. Pă-trăşcanu, C. Lupu, soţii prof. Fr. şi Marta Rainer, prof. Traian Săvulescu, prof. D. Voinov, M. Kogălniceanu, Alex. F. Mihail, Manole Halfon, L. Leoneanu, Alex. Bulighiu, dr. Scurtopol, P. Nucşoiu, I. Rădulescu (se-cretarul general al P.Ţ.R.), basarabenii Pan Halippa, C. Leancă, Al. Mâţă, Cotic Popescu, D. Scobiola, Şt. Pirogan, apoi Tudor Ionescu, Leon Rădulescu, locote-nent colonel D. Petrescu, filosoful Mircea Florian, socialistul Constantin Popovici, Panait Muşoiu. Potrivit dorinţei ultime a dispărutului, nu s-au rostit discursuri. Natura, dezlănţuită, revărsa din cer şuvoaie de apă, tunetele şi fulgerele, ca o veritabilă furtună, zguduind totul în jur. În capelă, atmosfera era solemnă. De un-deva se auzeau acorduri grave ale unor fragmente simfonice adecvate. Apoi corul crematoriului a intonat câteva piese corale „ocazionale”, încheiate cu „Tatăl nostru”. Deodată, participanţii mai atenţi au observat că florile, coroanele din jurul catafalcului se mişcă uşor. Trapa se deschise şi sicriul cobora lent, aproape pe nesimţite, spre cuptorul care îl aştepta încins. Stere, deci, nu urcase ci coborâse. Pentru totdeauna. Cei ieşiţi în vijelia de afară, aruncând priviri furtive spre coşul crematoriului, au văzut, răsfirându-se, un fum ca un abur al ultimei răsuflări. Era semnul risipirii trupeşti a lui Stere care, iată, totuşi, se înălţa – cum se cuvenea – deasupra tuturora”.

Necesitatea editării operei politice a lui Constantin Stere este eminentă astăzi. Când foarte multe evenimente politice contemporane au rezonanţa din trecutul istoric. Când însăşi viaţa ne impune să studiem paralelismul unor fenomene politice şi să acceptăm soluţiile propuse profetic de marele politician român. Scrierile lui Stere sunt de o actualitate covârşitoare, fiindcă contextul în care s-a format România Mare, atât de bine cunoscut lui, a suferit unele modificări, dar accentele grave au rămas. De aici şi stricta necesitate de a cunoaşte experienţa şi studiul ştiinţific efectuat de Stere. La est a rămas marele vecin slav, cu aceleaşi intenţii imperialiste vizând Dunărea şi Mediterana. Problema Ardealului, chiar şi într-o Europă unificată este pusă pe tapet la fel de revizionist ca odinioară şi nici ţările balcanice nu s-au astâmpărat în frământările lor interne de căutare a identităţii. Pe de altă parte, fiind doctrinarul mai multor partide politice, el a pus bazele partidelor viitoare. Urmărind nu un scop în sine – preluarea puterii la guvernare – ci un scop strategic, un scop care justifică activitatea politică, reformele care aduc cu ele progresul, ridică ţara la un alt nivel calitativ. Reforma electorală, reforma agrară, reforma constituţională şi încă multe altele au fost concepute şi realizate de C. Stere, utilizând instrumentele diverselor partide politice. Aceasta este opera unui om integru, care a ştiut să orchestreze un mare concert social.

Actualitatea operei lui Stere este atât de evidentă, încât găsim rezonabil să recomandăm aceste scrieri drept material didactic pentru şcolile superioare, unde se predau cursuri de politologie, de administraţie publică, de relaţii internaţionale.

Conştient că va reveni pe soclul pe care îl merită, recunoscând doar un singur judecător onest şi obiectiv – propria-i conştiinţă, C. Stere a scris profetic, parcă vizând generaţiile noastre:

„Dar dacă şi sub aceste cumplite vremi nu se va găsi un cheag pentru toate sufletele risipite de frivolitatea vieţii de altădată, atunci nimeni, dar nimeni dintre noi, nu se va mai putea scutura de grozava răspundere în faţa celor ce vor veni după noi.
Cu toţii vom binemerita blestemul copiilor noştri. Am avut destule semne, şi destul timp pentru meditaţiune şi pentru examenul conştiinţei, ca să fim în măsură de a le pricepe.
Dacă nici acum nu vom găsi cărarea cea dreaptă, nu ne vom pătrunde de simţul datoriei, şi nu ne vom uni în cugete, verdictul ne va fi dat de noi înşine.”

În loc de epilog

După moartea mea, se va găsi cineva care să restituie memoriei partea de dreptate răpită mie de cei care m-au judecat în timpul vieţii.
(Dintr-un interviu publicat în decembrie 1931).

La Chișinău, în ultimii douăzeci de ani a apărut un bust a lui C. Stere pe Aleea Clasicilor (aut. Galina Dubrovin, 1991), o universitate ce-i poartă numele. Cel puțin, zece edificii așteaptă să fie instalate table comemorative și desigur e acută nevoie de o statuie pentru cea mai proeminentă personalitate pe care a dat-o Basarabia și pe care ne-a readus-o în 1988 Ion Druță, când primul a vorbit despre importanța inestimabilă a acestui om. Căci dacă există un Chișinău al lui Stere, atunci la sigur trebuie să existe un Stere al Chișinăului.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus