În culisele Istoriei: POVESTE FRUMOASĂ CU FINAL TRAGIC…

Şi romane, şi cărţi, și studii ştiinţifice, a fost realizat chiar și un film documentar, dar niciodată nu se va scrie tot, fiindcă viaţa noastră este cu mult mai complexă decât ne-o putem imagina. Cu toate acestea, orice rând, orice mărturie care ne-o aduce în faţă pe celebra interpretă ne apropie tot mai mult de chipul atât de îndrăgit odinioară de amatorii de operă şi cinema şi uitat de generaţiile succesoare cu desăvârşire. Revenirea ei este la fel de culminantă ca şi debutul, de aceea am considerat necesar să nu trecem indiferenţi pe lângă amintirile semnate de Irina Moşinschi din Bucureşti:

„Erau primii ani după Unire. Eram elevă în clasa a treia la Şcoala primară de aplicaţie de pe strada Inzov (azi Serghei Lazo-Iu.C.) din Chişinău.

În clasa a 3-a, printre alte colege era şi Maria Cebotari. Era o fetiţă slăbuţă, cu care institutoarea noastră avea unele probleme. Aceea a cerut să vină mama Mariei la şcoală.

Mama Mariei, o femeie simplă şi destul de nevoiașă vroia chiar în clasă s-o pedepsească pe Maria, trăgându-i o bătaie. A fost oprită de institutoarea care a spus, că nu cu bătaia se vindecă o greşeală. Atunci pentru prima dată a fost remarcată Maria.

S-a apropiat Crăciunul. Şcoala medie de care depindea Şcoala primară a noastră a dat o mare serbare la Teatrul Naţional. M-am nimerit şi eu acolo. Am rămas mirată, când am văzut că pe scena teatrului apare colega mea, Maria Cebotari.

Micuţă, slăbuţă a început să cânte. În imensitatea teatrului s-au revărsat sunetele puternice şi frumoase, cântate de micuţa Maria: „Oltean mândru şi voinic, n-are frică de nimic”. Sala teatrului s-a zguduit de aplauze. A fost debutul Mariei Cebotari.

Mama Mariei neavând posibilitate să ţină fata la liceu, Maria a făcut numai vreo două clase şi s-a angajat ca solistă la corul catedralei din Chişinău. Corul era dirijat de preotul Berezovschi, mare cunoscător al muzicii bisericeşti, având multe compoziţii proprii. Fiica lui Berezovschi, Elena Basarab, a fost solistă la opera din Bucureşti. Deci, Maria Cebotari ca solistă în corul catedralei a avut ce învăţa în privinţa muzicii.
Anii treceau. Lumea admira vocea solistei din corul catedralei din Chişinău. Dar întâmplarea a făcut, ca cineva, venit din Bucureşti, care se pricepea la muzică şi voci, să audă pe Maria. Soarta ei s-a schimbat. Maria a plecat la Bucureşti. Acolo cred că a trecut printr-o şcoală, şi mai mult vocea şi ţinuta.

Dar de câte ori venea acasă să vadă mama, trecea la catedrală să-şi vadă colegii din cor şi pe dirijor.
A fost angajată ca solistă la Opera din Berlin unde vocea ei inegalabilă a răsunat în arii din cele mai renumite opere. A făcut şi film.
S-a căsătorit cu un german. Verişoara mea ca avocat a făcut actele necesare acestei căsătorii în Germania hitleristă. A vrut să vie la ea mama şi sora. S-au pregătit. Au ajuns la Bucureşti, dar nu au mai plecat. Germania era în război şi ştim cu toţii cum s-a terminat acest război pentru nemţi.

Nu s-a auzit nimic despre Maria Cebotari, fetiţa cu o voce inegalabilă din Chişinău.

Au trecut mulţi ani. Într-o zi am plecat la Timişoara. În compartiment era o doamnă în vârstă, care se întorcea din Bucureşti acasă la Buziaş.
Doamna mi-a spus că odată la doi ani pleacă în Germania, la fiul său. El a făcut facultatea în Germania unde l-a prins războiul şi a rămas acolo. E medic la o mare întreprindere din Germania. Doamna Ileana Horodniceanu-Troceanu mi-a spus că băiatul ei era medicul Mariei Cebotari. Ea avea cancer la gât şi acest doctor o îngrijea şi o ajuta băneşte.

Soţul ei a murit şi Maria a rămas cu doi copii – băieţi, şi dădaca lor. Fără nicio sursă de venit, căci nu mai putea cânta şi în Germania, care a pierdut războiul atunci se trăia foarte greu. Doctorul a ajutat-o până la moarte.

Băieţii au fost luaţi de o englezoaică bătrână şi bogată, care i-a înfiat şi i-a luat în Anglia. Pe dădacă n-a vrut s-o ia şi aceea s-a sinucis înecându-se.

Acesta este sfârşitul trist al Mariei Cebotari, cântăreaţa, posesoarea unei voci unice de o frumuseţe extraordinară”.

Destinul Mariei Cebotari are mai multe coloraturi memorialistice, aşa ca-n fiecare istorie de succes.

În 1936, revista Pagini basarabene a publicat o schiţă semnată de scriitoarea Ecaterina Cerchez –„ Fetiţa în alb”, lucrare inspirată din biografia Mariei Cebotari și completează golurile din memoriile citate mai sus:

„Era o ţară şi o cenuşăreasă! Şi s-a găsit şi Făt-Frumos! Sunt vieţile realizate într-un vis, sunt visuri prefăcute în viaţă.

Era odată – nu aşa demult – în ţara noastră, în oraşul Chişinău, o fetiţă mică şi speriată. O siluetă subţirică, cu înfăţişare palidă, cu ochii expresivi şi profunzi.

Viaţa ei era mai mult decât modestă şi plină de necazuri ale unei copilării, nu prea fericite. S-a născut fetiţa într-o familie de creştini săraci de la periferia oraşului, în lipsă de soare şi lumină. Părinţii lucrau ca să-şi câştige existenţa şi ca să dea copilei o educaţie convenabilă. Copila urmă şcoala normală şi conservatorul, fiindcă avea o voce minunată şi cânta în corul catedralei.

Odată, fetiţa, ca şi multe altele, a debutat la o producţie a elevilor conservatorului. Glasul ei cristalin, chipul ei drăgălaş şi frăgezimea pe care o punea în cânt au atras atenţie câtorva cunoscători. „Dar ce păcat de ea! – spuseră ei. Fetiţa aceasta ar putea şi ea să devină o cântăreaţă celebră. Dar cum? Cine poate s-o descopere, s-o ducă de aici într-o capitală din Apus?…

Da, păcat că din ai noştri nu s-a găsit nici unul. Totuşi, fiindcă probabil Dumnezeu a poruncit aşa, a apărut din depărtare un Făt-Frumos. În anii 1928-1929 a vizitat Chişinăul trupa Teatrului de Artă din Moscova, refugiată în Europa. La spectacolul „Trupul viu” s-a simţit nevoia de o forţă locală pentru nişte cântece de ţigani. Aici a apărut fetiţa noastră. Era timidă, speriată şi tăcută. Artistele mari nici n-o băgau în seamă. Dar regizorul celebru şi artistul Alexandru Vîrubov, un om de talent şi de experienţă, s-a îndrăgostit de chipul şi vocea fetiţei.

Şi aici începe filmul vieţii minunate al Mariei Cebotari. Vîrubov o ia de nevastă şi o duce la Berlin, unde din primul moment, Maria e apreciată de cele mai mari celebrităţi muzicale din Germania. Profesorii Conservatorului din Berlin vor să-i dea lecţii gratuite. Un dirijor al Teatrului „Mitropolitan” o invită în America.

Ce să vă mai spun?… Au trecut de atunci numai câţiva ani… Maria Cebotari, fiica Chişinăului, de care ţara noastră poate să fie mândră, este acum solistă la operele din Berlin şi Dresda şi artistă cu renume european. La vârsta de 25 de ani, Maria Cebotari, artistă română a operei germane, primeşte cel mai mare titlu artistic din Germania „Kammersaengerin” al Reihului. Ziarul „Berliner Tribuene” scrie:
„Maria Cebotari e un fenomen mondial. Ea n-are pe scena germană o rivală demnă”. La fel scriu şi ziarele din Viena, Salzburg, Praga, Riga. Peste tot e primită cu entuziasm. La Legaţia Română din Berlin, în saloanele ministrului Comnen, Maria Cebotari cântă cu un succes de nedescris, în prezenţa A.S.R prinţului Frederih de Hohenzollern, A.S.R. Ducele de Saxe Coburg, ducele de Macklenburg, ministrul Goering şi alţii…

Deunăzi, Maria Cebotari a făcut o vizită în oraşul său natal. Mi-a vorbit mult de Germania, a doua patrie a ei, de teatrele, de concertele simfonice din Salzburg, unde ea cântă în fiecare vară la faimoasele festivaluri. Însă a rămas, cum a fost totdeauna, modestă, simplă, cu ochii visători, de dorul artei sale. Am vorbit şi de Bucureşti: „Aş fi cântat cu plăcere la Opera din Bucureşti şi la un concert simfonic, sub conducerea maestrului Georgescu, pe care l-am văzut în străinătate. Dar nu pot să mă impun. Aştept să fiu invitată”.
Acum Maria Cebotari e la Berlin. Are un angajament în primul ei film muzical, făcut special pentru ea de către societatea „Ufa”. Maria va juca rolul principal în filmul „Fetele în alb”, povestea vieţii sale…”

Născută într-o mahala săracă a Chişinăului, Maria Cebotari (10.II.1910, Chişinău – 9.VI.1949, Viena) a făcut studii la Şcoala Normală de Fete Florica Niţă şi la Conservatorul Unirea din Chişinău (1924-1929), fiind discipolă a trei renumiți pedagogi: Maria Zlatov, Gavriil Afanasiu şi Anastasia Dicescu (canto).

Începând cu anul 1923 este solistă în corul Catedralei Buna Vestire din Chişinău, conducător A. Iacov¬lev, apoi în corul Mitropolitan, dirijat de pr. Mihail Berezovschi. Începând cu anul 1928 cântă şi dansează în trupa lui A. Vîrubov, aflat în turneu la Chişinău. În 1931 debutează pe scena operei din Drezda cu rolul lui Mimi în opera Boema de G. Puccini. Solistă a Operei din Drezda (1931-1935); a Operei din Berlin (1935-1944); a Operei din Viena (1944-1949).

A evoluat pe scenele teatrelor din Londra, New York, Milano, Veneţia, Paris, Roma, Zürich, Basel, Riga, Wiesbaden, Praga, Bucu¬reşti, Florenţa, Stockholm, Bru-xelles, Salzburg ş. a.

Actriţă de film.
A turnat filme alături de soţul ei, actorul Gustav Diessl (Inimi tari, 1937; Maria Malibran, 1942); s-a filmat la Studioul Cinecitta din Roma (Cântec de leagăn, 1938; Visul doamnei Butterfly, 1940; Amami, Alfredo, 1942; Odesa în flăcări, 1943) şi la Berlin (Troika, 1936; Fete în alb, 1936, Pensionul ţarinei, 1938) ș.a.

A fost decorată cu titlul Kammersangerin (1934) şi Steaua României în grad de Comandor (1943).

Fiecare detaliu nou descoperit întregește biografia ei uimitoare. Recent, lucrând cu arhiva biologului Simion Pânzaru, fost student și al Conservatorului Municipal din Chișinău, am descoperit o fotografie inedită în care e prezentat corul Mitropolitan și în rândul întâi, jos, a treia din stânga e Maria Cebotari. Contrar spuselor memorialistice e îmbrăcată elegant și asta cu câțiva ani până la plecarea ei din Basarabia.
În centrul pozei, pe scaunul mitropolitan se află Mitropolitul Gurie-Grosu, în stânga lui e vestitul preot Vasile Guma. Conducătorul corului Mihail Berezovschi stă și el pe scaun, e al treilea din dreapta, sau al doilea preot din dreapta mitropolitului.

Destinul ei este ca o poveste frumoasă, dar contrar aşteptărilor are un final trist şi tragic. Dar faptul că peste ani a fost dat la o parte vălul impus al anonimatului ne face să credem că totuși Maria Cebotari a învins…