Actualitate

În Republica Moldova se dau păduri în arendă la costuri derizorii

Potrivit lui Alecu Reniță, pe parcursul a doar 15 ani Republica Moldova a fost deposedată de peste 11 mii 800 de hectare de păduri, terenuri care au fost date în chirie la prețuri exagerat de mici, fără a se ține cont de interesele naționale. Pe aceste suprafețe, date în folosință pe un termen de 49 de ani, în majoritatea cazurilor, prin scheme ilegale și cu susținerea tacită a Agenției de Stat „Moldsilva” , au fost ridicate case sau baruri, terenurile anterior împădurite devenind șantiere.

Președintele Mișcării Ecologiste din Moldova a menționat că a trimis o scrisoare premierului Chiril Gaburici prin care subliniază ca fondul forestier naţional se află în prag de dezastru şi este nevoie de reforme instituţionale pentru a opri o eventuală criză ecologică de proporții.

„Abrogarea regulamentului a fost solicitată în ultimii trei ani de un număr de peste 60 de organizaţii neguvernamentale, personalităţi, dar şi comunităţi locale care şi-au pierdut pădurile, dar până acum nu s-a întreprins nimic relevant. S-au construit case, palate, castele. Statul pierde anual circa un miliard de lei din cauza gestionării frauduloase a suprafețelor împădurite. Este o bătaie de joc față de tot ceea ce înseamnă păduri în Republica Moldova”, a declarat Alecu Reniță.

Solicitat de Radio Chișinău, directorul adjunct al „Moldsilva”, Fiodor Botnari, a negat orice implicare a instituției în scheme ilegale de dare în arendă a suprafețelor împădurite, explicând situația actuală din domeniu prin cadrul legal imperfect.

„Ecologiștii cer abrogarea vechiului Regulament. Noi suntem de acord cu aceasta, dar nu putem face ce dorim. ”Moldsilva” se conduce doar de cadrul legal existent. Există argumentări economice, dar și o metodologie de calcul. Chiar și Comisia parlamentară care s-a ocupat de acest caz și, în particular de activitatea Agenției, a sugerat modificări la acel Regulament”, a declarat Fiodor Botnari.

Unul dintre primii care a beneficiat de acest regulament a fost ex-președintele Vladimir Voronin care a luat în arendă pădurea de lângă localitatea Ţiganca pentru o perioadă de 49 de ani.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *