Actualitate

În Republica Moldova se va impune un impozit suplimentar pe avere, în 2018

 Viceministrul Finanţelor din Republica Moldova, Veronica Vragaleva, a prezentat săptămâna aceasta în comisiile parlamentare de profil proiectul de lege cu privire la politica bugetar fiscală şi vamală pentru anul viitor, scrie sputnik.md, precizând că „în 2018, aria impozitului pe lux va fi extinsă”. Astfel, pe lângă imobile, impozitul pe lux va fi plătit şi pentru unele autoturisme. ”A fost lărgită baza de impunere la impozitul pe lux.

Pe lângă imobile care anul trecut anul trecut au reprezentat subiect al impunerii impozitului pe avere, anul acesta au intrat şi autoturismele care au fost importate în ultimii doi ani”, a declarat viceministrul. Este vorba despre autoturismele care depăşesc valoarea de 1,5 milioane lei (echivalentul a 75.000 euro la cursul actual al BNM), pentru care cota impunerii va fi de 0,8 la sută din preţul maşinii.

Curând vor fi suprataxate şi maşinile mai ieftine de 1,5 milioane lei ”Scopul principal este nu să acumulăm resurse, dar să stimulăm pe cei care investesc în imobile şi mobile să investească în economia reală, creând locuri de muncă”, a declarat viceministrul. Veronica Vragaleva nu a exclus anterior că, treptat, impozitului pe lux vor putea fi impuse şi autoturismele mai ieftine decât 1,5 milioane de lei.

”Este un moment de excepţie la care lucrăm pentru ca să aducem impozitul pe avere să cuprindă întreaga avere a persoanei şi într-un anumit moment, când vom fi capabili să administrăm şi cealaltă parte de avere, autoturismele mai ieftine de 1,5 milioane de lei, să le luăm în calculul general”, a declarat Vragaleva. Valoarea automobilului va fi stabilită luând în calcul preţul vamal, după care acesta va fi contrapus cu valoarea de comercializare a maşinilor similare pe piaţa locală.

Mecanismul va fi stabilit prin hotărâre de Guvern. Începând cu anul 2016, persoanele fizice din Moldova care deţin un imobil cu o suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi cu o valoare cadastrală mai mare de 1,5 milioane de lei, plătesc anual un impozit suplimentar în bugetul de stat. Persoanele fizice care deţin imobile scumpe achită anual o taxă suplimentară, taxă pe avere, în valoare de 0,8 la sută din valoarea cadastrală a imobilului. ”În 2018, a fost exclus pragul de 120 de metri pătraţi care era cumulativ pentru 1,5 milioane pentru bunurile imobile, deoarece prezenţa lui a permis unele eschivări de la a plăti taxa pe lux”, a declarat viceministrul Finanţelor.

Deocamdată, Ministerul Finanţelor nu poate estima câte persoane vor fi supuse anul viitor taxelor pe avere, scrie sputnik.md, precizând însă că instituţia se aşteaptă să adune, în 2018, la bugetul de stat, din impozitul pe lux suma de 50 de milioane de lei. 119 euro, salariul minim pe „economia reală”. O maşină de 75.000 euro s-ar cumpăra în 52,5 ani Trebuie spus că, de la 1 mai, salariul minim garantat „în sectorul real al economiei Moldovei” a fost majorat cu 13,3%, de la 2.100 până la 2380 lei (119 euro, la cursul actual).

Asta înseamnă că, pentru a cumpăra o maşină de lux, de peste 75.000 euro, este nevoie de 630 salarii minime „pe economia reală”, adică venitul pe 52 ani şi jumătate.

Într-un studiu de piaţă din 2014 se menţiona că cele mai ieftine maşini noi din R. Moldova sunt unele modele Dacia, însă chiar şi acestea sunt destul de scumpe, ţinând cont că salariul mediu era puţin peste 3.500 de lei (175 euro la cursul actual). Un automobil nou Dacia Logan costa 6.800 de euro, un BMW 3 Series nou costa 22.600 de euro, o Skoda Octavia nouă este 12.100 de euro, iar un Mercedes-Benz C-Class nou 28.300 de euro.

Sursa: Adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *