Economie

În Republica Moldova vor fi create 9 parcuri industriale

Potrivit Direcţiei relaţii publice a ME, studiile de fezabilitate au fost efectuate la iniţiativa Ministerului Economiei, cu suportul financiar al Băncii Mondiale şi al Programului Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare.

La şedinţă au fost prezentate studiile de fezabilitate privind crearea parcurilor industriale în centrele raionale Edineţ, Hîncesti, Cantemir şi Căinari. De asemenea, s-a vorbit despre crearea parcurilor industriale în baza: SA "Raut", SA "Uzina de maşini de salubritate din Făleşti", SA "CANN", SA "Tracom", precum şi în cadrul subzonei nr.3 a Zonei Economice Libere "Bălţi". Acestea sunt rezultatul unui proces, lansat înca anul trecut, cu privire la găsirea instrumentelor necesare, capabile să sporească atractivitatea sectorului industrial, pentru a spori ponderea lui în Produsul Intern Brut şi a contribui la reindustrializarea ţării.

Conform studiilor de fezabilitate prezentate, crearea parcurilor industriale va avea un impact socio-economic considerabil, cel mai important dintre care ţine de crearea a câtorva mii de locuri de muncă bine plătite. Parcurile industriale, de ademenea, vor spori fluxul de investiţii străine şi vor contribui la modernizarea infrastructurii regiunilor.

În finalul şedintei, Valeriu Lazar a remarcat că "studiile de fezabilitate realizate ne-au demonstrat că avem rezerve suficiente, care pot fi utilizate pentru lansarea noilor afaceri, unele dintre care vor fi chiar creatoare de noi subdomenii industriale. Urmează ca statul să promoveze o politică activă de atragere a investitorilor, inclusiv, prin intermediul Organizaţiei pentru Promovarea Exportului din Moldova, a ambasadelor, precum şi în cadrul misiunilor economice, sustinută de transparenţă şi flexibilitate administrativă", noteaza sursa.

După Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *