Actualitate

În România numărul conturilor de Facebook a ajuns la 8,5 milioane

Din totalul numărului de utilizatori, aproape 1,20 de milioane erau din București (16,72%), urmați de cei din Cluj-Napoca (260.040 persoane, 3,63% din total), Timișoara și Iași (cu câte 260.000 de persoane).

La polul opus, cu numărul cel mai mic de utilizatori Facebook, se situează orașele Drăgășani și Bragadiru (câte 11.000 de persoane, 0,11% din total), respectiv Câmpia Turzii (10.450 persoane) și Târgu Secuiesc (10.080 persoane).

De asemenea, din cei 8,5 milioane de români care au cont pe Facebook, 7,16 milioane (84,21%) și-au setat orașul.

Potrivit statisticii Facebrands, persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (28,3% din total) dețin supremația la capitolul accesării cu frecvență ridicată a Facebook. Pe locurile următoare se situează persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani (22,1%), cele între 35 și 44 ani (20,6%), respectiv utilizatorii cu vârste între 45 și 54 de ani (11,3%).

Raportul dintre persoanele care utilizează rețeaua de socializare Facebook continuă să fie în favoarea bărbaților, cu 60,61% din totalul conturilor. Femeile utilizează Facebook în proporție de 39,39%, în timp ce, din punct de vedere al stării civile, persoanele căsătorite sunt pe primul loc (64,99%), urmate de persoanele singure, cu 23,74% din total, și persoanele aflate într-o relație (9,89%).

În ceea ce privește clasamentul general al celor mai accesate pagini înregistrate pe Facebook de către vedetele din România, pe prima poziție se clasează Inna, cu 12,06 milioane de fani, urmată de trupa Akcent (3,66 milioane de fani) și Alexandra Stan (3,47 milioane fani).

Facebrands.ro este site-ul care monitorizează paginile create pe Facebook de persoane și instituții (companii, ONG-uri etc.) și arată creșterea numărului de fani al acestora pe zile și săptămâni, împreună cu alte pagini din aceeași categorie. 

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *