Timpul.md

Actualitate 25 August 2019 | 07:05

În timp ce România taie finanțarea pentru presă românească - Igor Dodon lansează nou fals propagandistic finanțat și realizat de agentura rusească

În timp ce liderii blocului ACUM, în cârdășie cu artizanii națiunii civice moldovenești, aburesc societatea cu tot felul de tâmpenii despre deconectarea „butonului geopolitic”, Igor Dodon merge consecvent pe propria agenda. Astăzi a lansat la lansarea unui nou film propagandistic „Operațiunea Iași-Chișinău. Istoria Moldovei”, 

 Oficial s-a anunțat că această „capodoperă” cinematografică antiromânească a fost realizată sub egida Președintelui Republicii Moldova, deși sursele de finanțare si sumele de bani cheltuite pentru aceasta acțiune antiromânească nu au fost divulgate. Filmul „Operațiunea Iași-Chișinău” este parte au unui amplu proiect propagandistic „Istoria Moldovei”, finanțat și realizat de agentura rusească în Moldova. La premieră au asistat reprezentanții Ambasadei Rusiei la Chișinău, deputați socialiști, propagandiști apropiați actualei puteri.

Lucrurile nu se opresc aici. Potrivit lui Dodon, întreaga societate urmează a fi intoxicată cu acest fals grosolan elaborat de agenții de influență a Rusiei la Chișinău. Acest fals istoric, urmează a fi la distribuit la Televiziunea Publică și promovat intens pe internet, la fel cum s-a procedat și cu episoadele precedente ale așa numitei „Istoriei Moldovei”.

Amintim că imediat după alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte, propaganda rusească, finanțată din surse obscure, a lansat primul episod al „documentarului” propagandistic ”Istoria Moldovei.

”În spatele acestui documentar se ascund scenariile rusești. Filmul a fost finanțat și realizat de agentura rusească. De fapt, vorbim aici despre scenarii de lungă durată, promovate de regimul lui Putin, în cazul R.Moldova, dar cu bătaie lungă împotriva României, țară membră NATO. În opinia mea, nu întâmplător, prima vizită oficială a lui Igor Dodon în Rusia a coincis cu mai multe declarații dure, lansate la adresa României, inclusiv din partea unor oficiali din Federația Rusă”, declară la acea vreme într-un interviu la RFI, actualul deputat ACUM, Oazu Nantoi.

”S-a promis că acest film va fi văzut de toți cetățenii R.Moldova, este un serial. Uitați-vă cine a finanțat filmul și care este grupul de creație – agentura rusească. Dacă ne uităm la comportamentul lui Igor Dodon în calitate de candidat la funcția de președinte, dacă ne uităm la comportamentul Partidului Socialiștilor, care este o unealtă a lui Igor Dodon, în pofida faptului că el s-a retras din funcția de președinte, ei încearcă să exploateze acel moldovenism de sorginte stalinistă pentru a consolida relațiile mentale cu spațiul rus. De partea sa, Rusia vine cu ideologia de compatrioți”.

Potrivit deputatului Nantoi, ”regimul lui Putin încearcă să-l folosească pe Igor Dodon, în calitate de unealtă pentru ca R.Moldova să devină o unealtă împotriva României și a Ucrainei. ”Deci, este o linie strategică, nu neapărat se va realiza acest scenariu, dar oricum Rusia, promovând politici anti-românești, încearcă să reanimeze moldovenismul, în versiunea lui stalinistă. Acest lucru poate fi tratat ironic, dar noi vedem că nu întotdeauna ironia este la locul său, dacă ne amintim de anexarea Crimeei de către ruși, invocând argumente pretins istorice. Trebuie să fim vigilenți, să estimăm riscurile”, considera la acea vreme Oazu Nantoi.

Liderul PMP, Eugen Tomac, i-a cerut în urmă două luni premierului Viorica Dăncilă să nu omoare presa de limbă română din Republica Moldova, el afirmând că mass-media de limba română de peste Prut este în moarte clinică din cauza reducerii substanțiale a finanțării acordate de statul român.


Timpul.md


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus