Timpul.md

Actualitate 12 Octombrie 2018 | 00:56

În timpul cât stai pe Facebook într-un an, ai putea să citești 200 de cărți

Dacă tot am vorbit într-un articol recent despre scuzele pe care le găsești ca să nu citești, azi vreau să dezvolt cea mai des invocată scuză, adică lipsa de timp și care e, de fapt, adevărul din spatele ei.

Așadar, știm cu toții scenariul: dis-de-dimineață, cum deschizi ochii și te arunci la prima cafea, hop și cu telefonu-n mână să vezi „ce s-a mai întâmplat pe Facebook”. Toți o facem, mai mult sau mai puțin după scenariul ăsta. Cum oamenii lâncezesc atât de mult timp pe rețele, e de la sine înțeles că avem și studii care ne spun cum stăm cu timpul alocat frecării mentei virtuale (știu, sunt și multe lucruri interesante de citit pe rețele, nu zic, dar dacă e să fim serioși, nu depășesc 10%).

Ei bine, un infografic destul recent ne spune că, în medie, europenii stau pe zi pe rețelele de socializare minimum o oră. Infograficul ne mai spune că pe Youtube stăm cel mai mult (~40 de minute), apoi pe Facebook (~35 de minute), Snapchat (~25 minute), Instagram (~15 minute), Twitter (~1 minut). Bun, și dacă ar fi să calculăm, cifrele ne spun așa: pe Youtube petrecem 1 an și 10 luni din viață, Facebook-ului îi rezervăm 1 an și 7 luni, Snapchat (1 an și 2 luni), iar pe Instagram stăm aproape cât un copil în burta mamei, adicătălea 8 luni, iar în total, sunt 5 ani și 4 luni din viața noastră în care nu am făcut altceva decât am scrollat…

Nu știu dacă ți se pare enorm și, brusc, citind statisticile astea ai o revelație și te năpădește o criză existențială vizavi de timpul literalmente pierdut și ți se perindă dinaintea ochilor toate lucrurile constructive pe care le-ai fi putut face, dar le-ai amânat din lipsa de „timp”.

Ce s-ar întâmpla dacă ai renunța sau ai sta mai puțin pe Facebook? Sau Instagram? Sau orice altă rețea de socializare, așa-numită, pe care stai atât de mult?

Ei bine, am descoperit un articol de prin presa străină, scris de un anume Charlie Chu, care a calculat cam câte cărți ai putea citi în intervalul ăsta.

El a mărturisit că ajunge să dea gata 200 de cărți pe an doar pentru că reușește să-și gestioneze și să-și limiteze timpul alocat rețelelor de socializare și ne provoacă și pe noi să ne stabilim obiectul ăsta, de a citi 200 de cărți pe an.

Chu ne spune că un cititor adult citește în medie cam 400 de cuvinte pe minut. O carte mai subțire are cam 50.000 de cuvinte, dacă înmulțim asta cu numărul stabilit de cărți pentru un an, adică 200, ai 10 milioane de cuvinte. Apoi împărțim la 400 de cuvinte și din nou împărțim la 60 de minute, ca rezultatul să ne dea aproape 417 ore de citit cele 200 de cărți.

Pe an, se stă în jur de 608 de ore de minute pe net, dar de aproape trei ori mai mult la televizor (cam 1642 de ore), ceea ce înseamnă că petrecem 2250 de ore pe an belind ochii la TV și în ecranul telefonului/laptopului. Dacă în tot timpul ăsta ai citi, ai „rade” mai bine de … 1000 de cărți. Uau.

Deci, o mai știi pe aia cu „nu am timp să citesc”?

sursa: https://hyperliteratura.ro/facebook-lectura/  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus