Inca o data despre tropaiala patriotica

In iarna lui 2003, cand Rosca tinea in frig sute de oameni in Piata Marii Adunari Nationale, am publicat in TIMPUL un articol intitulat „Tropaiala patriotica”, in care sugeram cititorului ca ceea ce se intampla cu asa-zisele actiuni de protest anticomuniste e un circ pus la cale de Rosca in intelegere cu Voronin. Pana la urma s-a dovedit ca am avut dreptate, dar aceasta s-a intamplat dupa multi ani, cand Rosca si-a dat arama pe fata si a intrat deschis in slujba comunistilor.

Atunci insa, in iarna geroasa a lui 2003, a pune la indoiala patriotismul, romanismul si anticomunismul lui Rosca era o actiune riscanta, deoarece iti atrageai asupra ta furia a mii de oameni, erai supus oprobriului public si linsajului mediatic in presa lui Rosca. Asa s-a si intamplat: zeci de oameni ma sunau la redactie si ma injurau, unii rupeau abonamentele la TIMPUL, altii dadeau foc ziarului in Piata…

Evoc aceasta situatie de acum sase ani nu intamplator. Saptamana aceasta am publicat cateva editoriale in care nu am aruncat in sus caciula, strigand „Ura!” la adresa Aliantei pentru Integrarea Europeana (AIE) si a liderilor ei, ci am incercat – asa cum m-a dus mintea – sa discut la rece niste probleme ce vizeaza functionalitatea noii structuri politice creata de Opozitie. Unele reactii la aceste editoriale mi-au amintit de anul 2003 si „Tropaiala patriotica” – aceleasi injurii, aceleasi clisee de gandire, aceeasi intoleranta fata de o opinie ce nu coincide cu ale lor. „Tropaiala” de pe unele forumuri m-a convins inca o data ca multi dintre acei cititori care se declara democrati sunt, in realitate, niste antidemocrati de rasa, mai comunisti decat comunistii. Daca nu gandesti ca ei, daca nu porti ca ei ochelari de cal, esti imediat declarat eretic, luat de subsuori si aruncat pe rug. Ei au adevarul lor si dreptatea lor si, daca indraznesti cumva sa iesi „pe contrasens”, esti scos din pomelnicul „celor vii” (al patriotilor) si trecut imediat „la morti” (tradatori de neam). Slava Domnului ca acestia sunt in minoritate si, in definitiv, noi nu pentru ei scriem, ci pentru cititorii ganditori, care formeaza majoritatea.

A spune ce gandesti si a fi responsabil de ceea ce spui nu ar trebui sa fie pentru ziarist o dovada de curaj, ci o norma, un principiu cotidian. Chiar daca asta ii irita pe unii cititori si-i infurie pe cei vizati critic. Sunt ferm convins ca noua Alianta nu are nevoie de urale, laude, tamaieri si alte asemenea „genuflexiuni” din arsenalul lingailor de serviciu care misuna in jurul oricarei Puteri. Acesti lingai de serviciu, simtind ca liderii AIE pot accede maine la putere, isi fac loc spre ei, ca un vanator spre prada. Ei stiu a vorbi dulce, a se face utili si a se baga sub piele. Nu un ziarist care spune adevarul constituie un pericol pentru AIE si o compromite, ci acesti lingai. Iata de ce, convingerea mea sincera, verificata in timp, e ca AIE are nevoie acum de o presa care judeca la rece si are curajul sa puna degetul pe rana. Acesta e singurul ajutor, si cel mai real!, pe care presa in general si noi, cei de la TIMPUL, in particular il putem oferi noii Puteri. Campania electorala s-a incheiat si presa trebuie sa iasa din transee si sa-si faca meseria, chiar daca aceasta nu convine unei minoritati agresive si rau-intentionate, care nu a invatat nimic din istoria noastra recenta si mai continua sa poarte ochelari de cal si sa tropaie patriotic.