Atitudini

Înjuraţi-mă, dar eu vreau să-i laud pe oameni

„Tu ai lăudat-o, dar tu ştii cine e tipa asta în realitate? Ştii că e o înţepată şi umblă cu nasul zbârciog? Ştii că întârzie la repetiţii cu orele şi se uită la colegii ei din avion? Şi apoi, între noi fie vorba, oare chiar e aşa de talentată, cum laşi tu să se înţeleagă? Mă îndoiesc!”. În aceeaşi zi, o altă colegă de-a actriţei mi-a scos pe nas tableta mea. Şi nu peste mult, un alt coleg de-al ei. Dar niciunul din ei nu mi-a putut schimba opinia despre actriţa respectivă. Deoarece, aceasta e chiar foarte talentată şi e una dintre cele mai bune din generaţia ei. Are o manieră de joc autentică. Ştie să extragă „frumuseţea din bube şi noroi”, vorba poetului. Personajele nu le interpretează într-o cheie grotescă, provocându-le scârbă spectatorilor de ceea ce văd pe scenă, chiar dimpotrivă, într-o cheie magică, poate chiar pe undeva creştină, făcându-i pe cei care vin la teatru să descopere şi să trăiască poezia, acolo unde părea că aceasta a murit demult. Iată de ce admiraţia mea pentru maniera de joc a acestei actriţe nu poate fi umbrită şi subminată de ranchiuna şi frustrările unor actori nemulţumiţi de viaţă. Să spună orice ar spune cârcotaşii, că eu am fost la câteva spectacole de-ale ei şi am văzut-o cum joacă. Joacă pur şi simplu splendid.

Însă aceasta nu a fost singura pilulă pe care am înghiţit-o, când am scris de bine despre vreun regizor, actor, pictor sau scriitor. Ori de câte ori am vorbit în culori luminoase despre opera vreunui artist, neapărat se găsea vreun coleg de-al respectivului ca să-mi reproşeze că am sărit peste cal şi că adevărul e complet altul. Într-o bună zi, o tipă a făcut pur şi simplu o criză de isterie că am spus despre o colegă de-a ei că e o poetă consacrată. A supărat-o aşa de rău calificativul pe care i l-am atribuit colegei ei că era gata să-mi ia şi gâtul. Şi, dimpotrivă, atâţia m-au felicitat după articolele mai arţăgoase în care mă luam de unul sau de altul. Chiar şi acasă mă sunau pentru a mă lăuda pentru curajul de a vorbi de rău despre colegii lor.

Să critici, pare în firea lucrurilor, dar să lauzi, nu. E oarecum suspect să lauzi pe vreun scriitor sau actor contemporan. Căci, de unde şi până unde să fie şi vreun artist talentat în Republica Moldova? Nu au de unde. Să existe poeţi, dramaturgi sau prozatori basarabeni tineri sau mai în vârstă consacraţi? Hai, sictir! În alte părţi, da. Numai la noi, nu. Cam asta este părerea a foarte multor moldoveni despre creatorii de artă moldoveni, dar nu numai despre aceştia. Ei pot accepta orice, numai nu şi faptul că pot fi şi scriitori sau actori contemporani basarabeni talentaţi. Dar sunt. Sunt, dragi prieteni. Şi nu sunt puţini. E Daniela Burlaca. E Felicia Scutelnic sau Vitalie Drucec care a făcut un spectacol foarte bun la Naţional. Sau atâţia şi atâţia. Dar pare complet deplasat să vorbeşti frumos despre aceştia şi pare mai firesc să le cauţi bube în cap şi eu chiar nu înţeleg treaba asta. Adică nu înţeleg, de ce a cârti tot timpul e văzut de foarte mulţi oameni ca fiind ceva foarte normal şi, dimpotrivă, a aprecia performanţele unor oameni e considerat ceva anormal? Oare nu a venit timpul să renunţăm la această tradiţie?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *