Ultima oră

Institutul Mamei si Copilului va îmbunătăţi condiţiile de asigurare a mamelor şi a nou-născuţilor

În acelaşi timp, el a invitat oamenii de afaceri şi politicienii să doneze fonduri pentru renovarea Institului, dându-l ca exemplu pe prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Ştefan Gaţcan a menţionat că dacă profesionalismul medicilor este din ce în ce mai bun, condiţiile din instituţie lasă de dorit din cauză că până în prezent s-a investit prea puţin în modernizarea instituţiei. “Nu vorbim de o institutie medicala oarecare, ci de una vitala, unde mamele vin sa dea viata copiiilor, iar noi trebuie sa le asiguram conditii cat mai decente pentru asta. Majoritatea celor care vor citi acest interviu au trecut cel putin o data pragul Institutului Mamei si Copilului‎, in cei 31 de ani de cand activam si stiu bine ca daca la capitolul calitatea actului medical am avansat, datorita profesionalizarii medicilor, inclusiv in strainatate, la capitolul conditii de spitalizare situatia nu este una buna, suntem in aceeasi situatie ca majoritatea institutiilor medicale, din pacate”, a declarat acesta.

El spune că ideea unei campanii de colectare de fonduri a venit din cauză că statul nu arebanii necesari pentru îmbunătăţirea condiţiilor din Institut. Datorită banilor care vor fi colectaţi, instituţia va putea oferi servicii mult mai calitative, inclusiv care în prezent nu există la nicio instituţie medicală de stat, dar care vor ajuta la reducerea malformaţiilor congenitale. “În primul rând ne-am propus să oferim acces gratuit la servicii medicale, de aceea dorim să înființăm aici primul centru de screening prenatal dintr-un spital de stat din Moldova. La moment astfel de secții de diagnostic există doar la spitalele private, iar ele sunt absolute necesare! Acest centru, când va fi funcțional, va putea preîntâmpina cu 35-45% nașterile cu malformații congenitale, reducând astfel numărul acestor cazuri de la 680, câte se înregistrează în prezent în fiecare an la nivel național”, a mai spus el.

În al doilea rând, Gaţcan a menţionat confortul, igiena și siguranța pentru pacienții Institutului. “În total, proiectul nostru are ca obiectiv reparații și modernizare pentru două etaje și pentru intrarea principală. Noi am calculat fiecare etapă, în total se ajunge la un buget necesar de aproape un milion de euro”, potrivit lui.

Ştefan Gaţcan a menţionat că datorită implicării Fundaţiei Edelweiss şi a lui Vlad Plahotniuc personal au fost déjà colectate peste 10% din fondurile necesare. “Aproximativ 12 procente, ceea ce este extraordinar, avand in vedere ca abia am inceput campania.Toată lumea poate vedea câți bani se strâng zilnic și cum sunt ei folosiți, până la ultimul leu, pe site-ul campaniei Renaște Moldova. Noi vrem să fim cât se poate de transparenți. Din acești bani care s-au colectat, cea mai mare parte a lor a fost oferită de dl. Vlad Plahotniuc, care împreună cu Fundația Edelweiss ne-a susținut să demarăm acest proiect.

Companiile de telefonie mobilă s-au alăturat și ele, iar acum toți cei care doresc pot face donații prin sms, la numărul 9944. Astfel ne așteptăm să colectăm fondurile necesare, în următoarele luni”, şi-a exprimat speranţa Ştefan Gaţcan.

Datorită acestui ajutor au început déjà lucrările de reparații pentru Secția de internare, unde trec toți pacienții care vin la Institutul Mamei și Copilului.
El şi-a exprimat speranţa că şi alţi politicieni şi oameni de afaceri vor urma exemplul lui Vlad Plahotniuc. “Ma gandesc ca oamenii de afaceri, politicienii, sunt mai generosi in aceasta perioada. Avem deja exemplul unei donatii foarte mari facuta de Vlad Plahotniuc. Domnul Plahotniuc ne-a sprijinit si pe vremea cand nu era politician, la fel cum au fost si altii care au facut-o. El are ambii copii nascuti la noi si ‎a fost intotdeauna sensibil la nevoile institutiei noastre”.

“Eu cred ca pana la urma campania noastra va aduce doua beneficii importante, unul este acela al modernizarii institutiei, iar cel de-al doilea este faptul ca aratam ca suntem un popor solidar, care stie sa se adune in jurul unor proiecte benefice pentru intreaga societate. Avem nevoie si de astfel de exemple pozitive in viata noastra”, a concluzionat Ştefan Gaţcan.

Amintim că Fundaţia Edelweiss a organizat acum două săptămâni concertul de caritate RENAȘTE MOLDOVA, cu participarea interpretei Laima Vaikule. În urma concertului au fost colectaţi peste 2,3 milioane de lei, dintre care aproximativ 1,8 milioane au fost donaţi de Vlad Plahotniuc. Obiectivul campaniei este de a colecta 18.563.913,38 lei (aproximativ 1 milion de euro), bani din care vor fi făcute reparații în condiții transparente, în 6 etape, pentru modernizarea maternității și îmbunătățirea condițiilor pentru mame și copii. 

hotnews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *