Timpul.md

Constantin Tănase 12 Septembrie 2017 | 05:51

Intelectuali… nepolitizaţi?!

Deoarece, la noi, confuzia dintre politic şi partinic a făcut carieră, voi încerca să fac unele comentarii la temă.  

Expresia intelectual nepolitizat este profund oximoronică, ca şi, de exemplu, otravă dulce, bucurie amară ş.a. Precum otrava nu poate fi dulce, tot aşa şi un intelectual nu poate fi nepolitizat. Repet, confuzia se face aici între politic şi partinic. Politica e un domeniu de activitate umană care nu e obligatoriu amorală şi detestabilă. Că în politică îşi fac drum şi politicaştrii şi politicianiştii e altă treabă.

Un intelectual nu poate fi în afara politicii; el poate fi în afara partidelor politice. Un intelectual, prin natura activităţii sale, e legat de politică (înţeleasă ca ştiinţă şi artă de guvernare a unui stat). Un intelectual, indiferent în ce domeniu se manifestă, nu poate să nu se preocupe şi de problemele statului, ale ţării în care trăieşte, iar aceasta înseamnă a face politică. A fi cetăţean activ înseamnă a face politică. De fapt, orice om face politică. Iată de ce, când cineva vorbeşte despre intelectuali nepolitizaţi, fie că nu ştie ce vorbeşte, fie că greşeşte premeditat, cu rea intenţie.

Nepolitizat înseamnă apolitic, iar apolitic înseamnă în afara problemelor societăţii, or, un intelectual, prin definiţie, e obligat să se preocupe de problemele societăţii şi ale ţării lui.  

Constantin Tănase, 3 august 2011

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus