Timpul.md

Actualitate 19 Martie 2020 | 10:31

Intențiile lui Chicu de „susținere” a mediului de afaceri - reducerea TVA la Horeca cu 5% și introducerea moratoriului asupra tuturor controalelor

 

Ieri am avut o întrevedere cu reprezentanții businessului din Moldova - Camera de Comerț și Industrie, Asociația Investitorilor Străini, Camera de Comerț Americană, Asociația Businessului European, Confederația Națională a Patronatelor, Alianța Întreprinderilor Mici, Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement.

Am discutat și agreat măsurile de suport pentru agenții economici, pe care le vor întreprinde Guvernul și BNM în următoarele zile. Și anume:

- amânarea achitării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător aferent primului trimestru al anului 2020, pentru perioada de până la data de 25 iunie 2020;

- amânarea până la 25 aprilie 2020 a declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 de către (1) întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu până la 3 salariați și de către (2) agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO);

- reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, începând cu 1 mai 2020;

- introducerea moratoriului asupra tuturor controalelor de stat până la data de 1 iunie 2020. În caz de extindere a Stării de urgență, acest termen va fi prelungit;

- prelungirea cu 30 de zile a termenului de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate;

- suspendarea pe perioada stării de urgențe declarate, a vizitelor fiscale;

- anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019, cu excepția entităților de interes public;

- oferirea posibilității băncilor comerciale de a reeșalona creditele ipotecare pentru persoanele fizice;

- măsuri adiționale de stimulare a băncilor comerciale pentru a oferi credite economiei și cetățenilor la condiții mai avantajoase, inclusiv prin revederea spre diminuare a ratei de bază;

- utilizarea resurselor creditare atrase de guvern (prin recreditare) de la IFI pentru suport financiar businessului mic și mijlociu;

- majorarea cuantumului compensației din bugetul de stat a beneficiarilor de credite Prima Casă.

- majorarea cu 150 mln. lei (prin rectificarea bugetului) a Fondului de Intervenție a Guvernului, pentru oferirea unor garanții pentru creditarea bancară a unor entități economice strategice, în caz de necesitate (mecanism similar fondului de garantare oferit de Guvern prin programul prima Casă).

REFERINȚE: Silviu Tănase: Economia R. Moldova față în față cu pandemia populismului

De asemenea, pentru suport 24/24 pentru business, Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat (080001525) va prelua, începând de mâine, 20 martie, toate întrebările agenților economici privind activitatea acestora pe perioada stării de urgență declarate. Vă rog, apelați la la prima urgență!

La dispoziția antreprenorilor este Secretariatul Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru.

Este prima listă de acțiuni pe care le întreprindem pentru susținerea businessului. Vor mai urma. În funcție de evoluția situației.

Remarc cu mare satisfacție că businessul și Guvernul acționează în aceste momente dificile solidar, având un scop comun – protejarea economiei de efectele pandemiei și menținerea cu orice preț a sustenabilității financiar-bancare a statului nostru.

Noi avem grijă de mediul de afaceri, businessul are grijă de bugetul țării!

Stimați antreprenori! Sunteți și Dumneavoastră în prima linie de apărare a țării de acest coronavirus.

Vă mulțumesc din inimă pentru spiritul înalt al responsabilității pe care-l manifestați în aceste clipe dificile!"
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus