Moldova

Israelul va sprijini Republica Moldova în reforma sistemului penitenciar

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, se află într-o vizită de lucru în statul Israel unde discută cu omologul său Ya’akov Ne’eman despre oportunităţile bilaterale de colaborare între Republica Moldova şi Israel. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii pe marginea situaţia în justiţie, avocatură, procuratura generală, sistemul de executare şi sistemul penitenciar.
Alexandru Tănase a menţionat priorităţile Guvernului Republicii Moldova în aceste domenii, menţionând despre faptul una din priorităţile vizitei sale este informarea despre modul de funcţionare a sistemului penitenciar israelian. Alexandru Tănase a comunicat omologului său că Guvernul Republicii Moldova are ca scop construirea în cel mai apropiat timp a unui penitenciar modern, care va facilita desfăşurarea reformei în sistemul penitenciar. Ministrul Justiţiei al Israelului şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda întreaga susţinere şi asistenţa necesară Republicii Moldova în acest domeniu.

În cadrul vizitei sale din Israel Alexandru Tănase urmează să viziteze un penitenciar modern care a fost construit recent în Israel. Penitenciarul a fost construit printr-o formă de parteneriat public-privat între Guvernul israelian şi o companie privată şi urmează a fi dat în exploatare în primăvara aceasta.

De asemenea, Alexandru Tănase urmează să se întâlnească la Tel Aviv cu Ministrul Afacerilor Externe, Ministrul Afacerilor Interne al Israelului şi cu Patriarhul Israelului.

Sursa: Ministerul Justitie

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *