Timpul.md

Lumea 15 August 2013 | 14:33

ISTORIA Gabrielei Drâmbă, SOȚIA celui mai SÂNGEROS tiran african

„Agent model” al securității ceaușiste, Gabriela Drâmbă, este considerată o veritabilă Mata Hari de România. 

Soarta acestui personaj controversat pare a fi ruptă dintr-un film de ficțiune, plin de răsturnări de situație, dar și de tragism.

Fiica croitoresei din zona Gării de Nord din București a fost „recoltată” de la o vârstă fragedă pentru a servi intereselor Securității. Gabriela era adusă în fiecare zi la școală cu un autoturism „Volga” negru, iar rezultatele academice erau strălucite, chiar dacă tânăra nu se număra printre cei mai sârguincioși.

Grație frumuseții sale incontestabile, Gabriela Drâmbă făcea furori printre cercurile sus-puse, dar și anturajele de fițe ale Bucureștiului. Probabil că tot în acest mediu, tânăra face cunoștință cu un tânăr italian înstărit, care o cere în căsătorie. Însă toate planurile Gabrielei sunt zdruncinate odată cu vizita controversatului dictator centrafrican Jean-Bedel Bokassa, care face o pasiune obsesivă pentru agenta ceaușistă.



Nicolae Ceaușescu acceptă propunerea lui Bokassa privind colaborarea celor două state în exploatarea minereurilor africane. Totuși, dictatorul român este tentat să pună mâna pe zăcămintele de uraniu, de care Imperiul Centrafrican dispunea din belșug. Profitând de slăbiciunea lui Bokassa pentru Gabriela, Nicolae Ceaușescu trimite „agentul model” la Bangui pe post de traducător cu un ansamblu folcloric. Răpus de farmecul domnișoarei Drâmbă, dictatorul trimite o scrisoare lui Ceaușescu în care îl roagă să i-o trimită polocon, drept nevastă.



Înaintea plecării pe meleagurile centrafricane, Gabriela a fost chemată chiar în biroul lui Nicolae Ceaușescu care i-a explicat sec, în puține cuvinte, că interesul patriei este cu mult mai înălțător decât interesele proprii, iar dacă nu se supune, familia sa va avea de suferit.

După căsătorie, proaspăta doamnă Bokassa locuiește într-un palat de poveste, înconjurat de grădini luxuriante și lacuri populate de crocodili. Însă, aceasta este terorizată în mod constant de excesele de gelozie ale dictatorului, de abuzurile sale bahice și sexuale - este cunoscut faptul că a avut nu mai puțin de 18 neveste și peste 60 de copii printre care și o fată adusă pe lume de Gabriela. Bokassa a dispus numeroase represiuni sângeroase, căsăpindu-și programatic oponenții, uneori servindu-i la cină miniștrilor, care dacă nu se înfruptau din bucate, aveau aceeași soartă. Aceste porniri canibalistice ale tiranului se trag din desișurile pădurilor ecuatoriale, unde Bokassa și-a petrecut copilăria alături de membrii tribului M'Baka.



În culmea disperării, „înfricoșată și ajunsă la capătul suportabilității umane”, doamna Bokassa face o tentativă nereușită de suicid. Acest gest l-a înduplecat pe Bokassa, tiranul permițându-i Gabrielei să se stabilească definitiv în Franța.

Cu o ladă plină de bijuterii și o sumă considerabilă de bani, doamna Bokassa, împreună cu fiica sa, încep o viață nouă.

Astăzi, Gabriela trăiește într-o vilă din apropierea Bucureștiului, administrând câteva business-uri imobiliare. Fiica ei – Anne de Berengo (37 de ani) trăiește la Paris, unde este lider sindical și administrează niște clădiri de patrimoniu.



Fostul șef al Departamentului de Informații Externe, Mihai Pacepa, susține că Gabriela Drâmbă a fost unul dintre cei mai prolifici spioni DIE, infiltrat la cel mai înalt nivel într-o „țară-scop". Datorită ei, Bokassa a acceptat, în secret, să transmită României 10% din profiturile ce proveneau din minele de diamant, care au fost exploatate de tot de români.

Timpul.md (L. L.)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus